Sport

Tragere la sorţi play-off Europa League. CFR Cluj merge în vecini dacă iese din Liga Campionilor. Tiraspol / Belgrad, următoarea destinaţie

Luni, de la ora 14:00, este programată tragerea la sorţi pentru play-off-ul din Europa League. CFR Cluj poate ajunge în această competiţie dacă va fi eliminată de Young Boys Berna.
02.08.2021 | 14:34
Tragere la sorti playoff Europa League CFR Cluj merge in vecini daca iese din Liga Campionilor Tiraspol  Belgrad urmatoarea destinatie
ADVERTISEMENT
02-08-2021
11:32

Crvena Zvezda / Sheriff Tiraspol - CFR Cluj / Young Boys, în play-off Europa League

CFR Cluj şi-a aflat adversara din faza play-off a Europa League, în cazul în care pierde cu Young Boys, în turul 3 preliminar de Champions League.

Astfel, campioana României va merge în Republica Moldova sau în Serbia pentru partida tur.

Crvena Zvezda / Sheriff Tiraspol – CFR Cluj / Young Boys.

Manşa tur se dispută pe 19 august, iar returul este programat pe 26 august.

Programul complet

02-08-2021
10:55

CFR Cluj află acum pe cine înfruntă în faza play-off din Europa League, dacă va fi eliminată de Young Boys

Tragerea la sorţi pentru faza play-off a Europa League va avea loc la Nyon, de la ora 14:00 a României. CFR Cluj este în urne, dar va juca în această fază a competiţiei doar în cazul în care va pierde cu Young Boys Berna, în turul 3 preliminar din Champions League.

În cazul în care trece de elveţieni, CFR Cluj are asigurată prezenţa în grupele Europa League. Şi va înfrunta pe Ferencvaros sau Slavia Praga pentru un loc în grupele Champions League.

CFR Cluj a rămas singura reprezentantă a României în cupele europene, iar campioana României şi-a asigurat deja prezenţa în grupele Conference League. Cu toate acestea, ardelenii speră să prindă faza grupelor în Liga Campionilor sau în Europa League.

Tragere la sorţi inedită pentru play-off-ul Europa League. Urnele sunt înlocuite cu grupe prioritare

UEFA a schimbat formatul tragerii la sorţi pentru play-off-ul Europa League, astfel că nu vor mai exista urne valorice. Acestea au fost înlocuite cu 4 grupe prioritare, iar CFR Cluj va face parte din grupa a 2-a, alături de echipele care vor fi eliminate în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor (ruta campioanelor).

ADVERTISEMENT

În aceste condiţii, CFR Cluj ar urma să evite echipele din urnele valorice 1 şi 4, iar pe listă sunt câteva nume grele precum AZ Alkmaar, Fenerbahce, Antwerp sau Sturm Graz.

Cum arată cele 4 grupe prioritare din play-off-ul Europa League

Grupa prioritară 1

  • AZ Alkmaar
  • Fenerbahce
  • Zorya Luhansk
  • Antwerp
  • Sturm Graz
  • Randers

Grupa prioritară 2 (posibile adversare ale lui CFR Cluj / echipe care vor pierde în dublele din turul 3 preliminar UCL-ruta campioanelor)

  • CFR CLUJ / Young Boys Berna
  • Dinamo Zagreb / Legia Varşovia
  • Olympiacos / Ludogoreţ Razgrad
  • Steaua Roşie Belgrad / Sheriff Tiraspol
  • Malmo / Rangers
  • Ferencvaros / Slavia Praga
ADVERTISEMENT

Grupa prioritară 3 (posibile adversare ale lui CFR Cluj / câştigătoarele dublelor din turul 3 preliminar al Europa League-ruta campioanelor)

  • Omonia Nicosia / Flora Tallinn
  • Mura / Zalgiris 
  • Kairat / Alashkert
  • Lincoln Red Imps / Slovan Bratislava
  • Neftci Baku / HJK Helsinki

Grupa prioritară 4 (câştigătoarele dublelor din turul 3 preliminar al Europa League-ruta non-campioanelor)

  • Jablonec / Celtic
  • Rapid Viena / Anorthosis Famagusta
  • Galatasaray / St. Johnstone

Cum se va desfăşura tragerea la sorţi pentru play-off-ul Europa League

Conform regulamentului UEFA, procedura pentru tragerea la sorţi din play-off-ul Europa League va avea următorii paşi:

ADVERTISEMENT
  1. Cele trei echipe din grupa prioritară 4 vor fi împerecheate cu grupa prioritară 1, astfel că vom avea trei duble
  2. Restul echipelor din grupa prioritară 1 vor fi împerecheate cu cele din grupa prioritară 3, astfel că vom avea încă trei duble, până când nu mai rămâne nicio echipă din grupa prioritară 1
  3. Restul echipelor din grupa prioritară 3 vor fi împerecheate cu cele din grupa prioritară 2 (în care se află şi CFR Cluj), astfel că vom avea încă două duble, până când nu mai rămâne nicio echipă din grupa prioritară 3
  4. Ultimele două duble vor compuse din echipe aflate în grupa prioritară 2 (în care se află şi CFR Cluj)

Câţi bani încasează echipele care se vor califica în grupele Europa League

Calificarea în grupele Europa League este premiată de UEFA cu 3.630.000 de euro, iar la această sumă se adugă şi banii câştigaţi în fazele anterioare ale competiţiilor continentale. CFR Cluj şi-a asigurat deja 200.000 de euro, după participarea în primele două tururi preliminare ale Ligii Campionilor.

ADVERTISEMENT

Pe lângă bonusul de participare, fiecare echipă calificată în grupele Europa League va mai primi o sumă în funcţie de locul obţinut în clasamentul coeficienţilor UEFA pe ultimii 10 ani. Suma variază între 132.000 şi 4.224.000 de euro.

Ce echipe sunt deja calificate în grupele Europa League

Lyon, Napoli, Bayer Leverkusen, Lazio, Braga, Eintracht Frankfurt, Leicester City, Lokomotiv Moscova, Marseille, West Ham, Real Sociedad şi Betis Sevilla sunt echipele calificate deja în grupele Europa League.

Lor li se vor mai adăuga cele 10 echipe care se vor impune în play-off-ul Europa League. În plus, alte 6 echipe eliminate în play-off-ul Ligii Campionilor vor ajunge aici. De asemenea, formaţiile eliminate în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor (ruta non-campioanelor) îşi vor asigura un loc în grupele Europa League.

Meciurile din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor (ruta non-campioanelor) care vor decide 4 echipe din grupele Europa League

  • PSV – Midtjylland
  • Spartak Moscova – Benfica
  • Genk – Şahtior Doneţk
  • Sparta Praga – AS Monaco

Parcursul lui CFR Cluj până în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor

CFR Cluj a pornit aventura europeană în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor, unde s-a duelat cu Borac Banja Luka. După 3-1 în Gruia, campioana României a fost învinsă în Bosnia, scor 1-2, dar a obţinut calificarea datorită golului marcat de Alex Chipciu în minutul 118.

În turul 2 preliminar, CFR Cluj a avut o misiune mai facilă, însă a avut emoţii în prima manşă cu Lincoln Red Imps, câştigată cu 2-1, după ce campioana Gibraltarului a condus la pauză. Pe teren propiu, clujenii s-au impus fără emoţii, scor 2-0, şi au obţinut calificarea în turul 3.

Tot luni, însă de la ora 13:00, CFR Cluj îşi va afla şi posibilul adversar din play-off-ul Ligii Campionilor, dacă va trece de Young Boys Berna. Campioana României se va afla în urna a 2-a şi poate da peste adversari dificili precum RB Salzburg, Dinamo Zagreb, Slavia Praga sau Olympiacos.

ADVERTISEMENT