Fotbal international

Tragerea la sorți a grupelor Champions League. Cine transmite la TV

30.08.2018 | 10:04
Tragerea la sorti a grupelor Champions League Cine transmite la TV

Tragerea la sorți a grupelor Champions League are loc joi, 30 august, la Monaco. Evenimentul este programat la ora 19.00 și va fi transmis și de posturile TV din România. Iubitorii fotbalului vor putea urmări tragerea la sorți live pe Digisport 1, Telekom Sport 1 și Eurosport 1. În urma extragerii bilelor cu numele celor 32 de echipe care se vor duela în această fază a competiției vom afla și care sunt formațiile împotriva cărora va juca românul Vlad Chiricheș, legitimat la Napoli. Asta doar dacă fundașul de 28 de ani va prinde meciuri ca titular. Anul trecut a avut o singură apariție în grupele Champions League.

Echipele care vor juca în grupele Champions League au fost repartizate în 4 urne valorice, în prima dintre acestea fiind plasate cele care au câștigat titlul de campioană în competițiile interne și care ocupă primele 6 poziții în clasamentul coeficienților UEFA. Din aceeași urnă mai fac parte câștigătoarele Champions League și Europa League în sezonul trecut. 26 de echipe s-au calificat automat în faza grupelor, iar 6 au ajuns acolo în urma disputării meciurilor din tururile preliminare și din play-off-. Benfica Lisabona, Steaua Roșie Belgrad, PSV Eindhoven, Ajax Amsterdam, AEK Atena și Young Boys Berna sunt cele 6 cluburi care au trecut de play-off.

Cum au fost repartizate echipele pentru tragerea la sorți a grupelor Champions League

Urna 1: Real Madrid, Atletico Madrid, Barcelona, Bayern Munchen ,Manchester City, Juventus Torino, Paris Saint-Germain, Lokomotiv Moscova.

Urna 2: Borussia Dortmund, Porto, Manchester United, Shakhtar Donețk, Benfica Lisabona, Napoli, Tottenham Hotspur, AS Roma.

Urna 3: Liverpool, Schalke, Olymique Lyon, AS Monaco, Ajax Amsterdam, CSKA Moscova, PSV Eindhoven, Valencia.

Urna 4: Viktoria Plzen, Club Brugge, Galatasaray Istanbul, Young Boys Berna, Internazionale Milano, Hoffenheim, Steaua Roșie Belgrad, AEK Atena.

Tragerea la sorți a grupelor Champions League este live la TV

Tragerea la sorți a grupelor Champions League are loc joi, de la ora 19.00. Digisport 1, Telekom Sport 1 și Eurosport 1 sunt posturile de televiziune care transmit în direct evenimentul care decide duelurile din această toamnă în grupele celei mai prestigioase competiții intercluburi. FANATIK.RO vă va ține la curent cu ultimele noutăți în legătură cu tragerea la sorți care va avea loc la Monaco.

Când se joacă meciurile din grupele Champions League

Pe 18 și 19 septembrie se vor disputa meciurile din prima etapă a fazei grupelor Champions League, urmând ca pe 2-3 octombrie să se joace cea de-a 2-a etapă. Pe 23-24 octombrie au loc partidele din a 3-a etapă, iar 6-7 noiembrie programează cea de-a 4-a etapă. Ultimele 2 etape se vor disputa pe 27-28 noiembrie și pe 11-12 decembrie. Pe 17 decembrie este programată tragerea la sorţi a partidelor din optimile de finală. Turul optimilor se va juca pe 12, 13, 19 și 20 februarie 2019. Finala Champions League din acest sezon este programată pe 1 iunie 2019, pe stadionul celor de la Atletico Madrid, Wanda Metropolitana.

Real Madrid nu mai pornește ca favorită la câştigarea trofeului în acest sezon, deşi a câștigat ultimele trei ediţii de Champions League. Spaniolii sunt devansaţi în acest clasament de PSG, Manchester City, Bayern Munchen, Juventus şi Barcelona. Plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus a slăbit foarte mult lotul antrenat de Julen Lopetegui, iar acest lucru s-a văzut în meciurile pe care galacticii le-au jucat până acum în acest sezon.