Miercuri, 6 martie, de la ora 11.00, în sala “Nicolae Dobrin” de la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorți a semifinalelor Cupei României, iar FC Viitorul Constanța, Astra Giurgiu, CFR Cluj și U Craiova și-au aflat programul pentru următoarea fază. Cele patru echipe calificate s-au calificat și în play-off-ul Ligii 1 Betano.
UPDATE, ora 11:07 / În urma tragerii la sorți s-au stabilit ca meciurile din semifinale să fie CFR Cluj – Astra Giurgiu și U Craiova – FC Viitorul. Partidele tur se vor disputa în perioada 2-4 aprilie, iar rteturul la 23-25 aprilie.
În semifinalele Cupei României din ediția 2018 – 2019 s-au calificat patru formații care evoluează în Liga 1 Betano, urmând ca acestea să joace în play-off. Printre acestea se regăsesc și câștigătoarea ediției 2017 -2018 (Universitatea Craiova), deținătoarea titlului și a Supercupei României (CFR Cluj).
Meciurile din semifinalele Cupei României se stabilesc prin tragerea la sorţi, iar echipele participante vor fi repartizate într-o singură urnă, urmând a se grupa între ele. Jocurile din semifinale se desfăşoară în sistem tur – retur, iar prima echipă extrasă va fi organizatoarea primului meci. Partidele vor avea loc în perioada 2-4 aprilie, turul, respectiv 23-25 aprilie, returul.
În semifinalele Cupei României, dacă după disputarea celor două jocuri egalitatea se menţine (la puncte şi golaveraj), golurile marcate în deplasare contează dublu, fiind declarată câştigătoare echipa cu cel mai bun golaveraj. Conform articolului 30, punctul 11 din ediţia 2018 a ROAF, în faţa naţională a Cupei României se pot efectua maximum trei înlocuiri de jucători pe durata celor 90 de minute. În situaţia meciurilor care se vor disputa reprize de prelungiri, conform articolului 90 alin 9 din ROAF este permisă efectuarea a 4 înlocuiri de jucători, cu condiţia ca cea de-a patra să se efectueze numai în reprize de prelungiri,