Tragerea la sorți turul 1 preliminar: Astana-CFR Cluj în Champions League! FCSB-Milsami Orhei, Sabail-U Craiova în Europa League. Când au loc meciurile

Andrei Trifan   
in Fotbal international
18/06/2019, 16:55
Tragerea la sorți turul 1 preliminar: Astana-CFR Cluj în Champions League! FCSB-Milsami Orhei, Sabail-U Craiova în Europa League. Când au loc meciurile
Totul despre adversarele CFR Cluj din turul 1 şi turul 2 preliminar al Ligii Campionilor detalii despre adversarele FCSB, U Craiova şi Viitorul din turul 1 şi turul 2 preliminar al Europa League

Marţi, 18 iunie, de la ora 15:30 şi miercuri, 19 iunie, la Nyon, au loc tragerile pentru primele două tururi preliminare din cele mai importante competiţii europene. Trei din cele patru echipe româneşti care vor juca în Europa în acest sezon îşi vor afla rivalii. FANATIK îţi prezintă totul despre adversarele CFR Cluj din turul 1 şi turul 2 preliminar al Ligii Campionilor şi detalii despre adversarele FCSB şi U Craiova din turul 1 preliminar al Europa League. Care sunt variantele cele mai bune şi care sunt opţiunile dificile pentru formaţiile noastre.

Tragerea la sorți turul 1 preliminar e azi: CFR Cluj în Champions League, FCSB și U Craiova în Europa League. Totul despre adversare

UPDATE / La ora 16:30 a avut loc tragerea la sorţi şi pentru turul 1 din Europa League. FCSB – Milsami Orhei – vezi când se joacă meciurile şi U Craiova – Sabail – vezi când se joacă meciurile

Le primeşti GRATIS cu revista TAIFASURI! Faimoasele GHEARE DE BUCĂTĂRIE au ajuns și în România! Americanii nu pot trăi fără ele! Detalii AICI


UPDATE / La ora 15:30 a început tragerea la sorţi la Nyon, cu turul 1 preliminar din Champions League!  Astana – CFR Cluj! Echipa lui Dorin Rotariu se va lupta cu campioana României! Vezi aici când vor avea loc meciurile

Mâine, miercuri, 19 iunie, CFR Cluj îşi va afla adversara din turul 2 preliminar, fie el din Champions League, dacă trece de Astana, sau Europa League, dacă va fi eliminată de formaţia lui Dorin Rotariu 


CFR Cluj și-a aflat cele cinci posibile adversare din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor. Ardelenii și-au programat un amical cu Steaua Roșie în această pauză competițională, însă acum au aflat că se pot duela în mod oficial cu campioana Serbiei în Champions League. Ludogoreț este un alt adversar de coșmar pe care CFR îl poate întâlni. AIK și Skhendija par a fi singurii doi adversari accesibili, dar să nu uităm că CFR a fost scoasă anul trecut din Ligă de o altă campioană a Suediei, Malmo.

CFR Cluj revine în Europa după cea mai ruşinoasă participare din istoria clubului, anul trecut, când ardelenii au fost eliminaţi de cei de la Dudelange! Acum, Dan Petrescu are drept obiectiv accederea în grupele Ligii Campionilor sau, în cel mai rău caz, în cele ale Europa League. Cum arată traseul pe care trebuie să îl străbată CFR Cluj?

Tragerea la sorţi de pe 18 iunie va stabili întâi adversara pe care gruparea din Gruia o va avea în turul 1 preliminar al Ligii Campionilor. Intrată cu un coeficient modest, 3.500, CFR nu este cap de serie în această fază. Astfel, pentru echipa lui Petrescu, există 5 posibile adversare. Meciurile se vor juca în dublă manşă: turul pe 9-10 iulie şi returul pe 16-17 iulie.

Adversarele puternice:

  • Astana (Kazahstan)
  • Ludogoreţ (Bulgaria)
  • Steaua Roşie Belgrad (Serbia)

Adversare rezonabile:

  • AIK (Suedia)
  • Skhendija (Macedonia)
Lista coeficienţilor pentru Turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Lucrurile se complică şi mai mult la tragerea pentru turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. Se vor face două trasee, unul pentru campioane şi altul pentru non-campioane. Echipele care vor pierde în această fază a competiţiei vor fi trimise în turul 3 preliminar al Europa League. Pe culoarul campioanelor, acolo unde va fi angrenată CFR, vor intra direct în această fază 4 echipe: Copenhaga, Dinamo Zagreb şi APOEL (capi de serie) şi Maccabi Tel Aviv (outsider). Posibila adversară a celor din Cluj depinde de rivala din turul 1 preliminar, pentru că ardelenii vor prelua coeficientul acesteia. Astfel, românii ar putea fi cap de serie în turul 2 dacă ar elimina echipe cu coeficient mare. Meciurile din această fază se vor disputa în 23-24 iulie (turul) şi 30-31 iulie (returul).

Detalii despre adversarele FCSB, U Craiova şi Viitorul din turul 1 şi turul 2 preliminar al Europa League! Echipa lui Gigi Becali, coeficient de top

FCSB are parte de adversari accesibili în turul 1 preliminar din Europa League. Debrecen este cel mai sonor nume, însă maghiarii sunt la un nivel modest în prezent, având un coeficient de opt ori mai slab decât FCSB. Așa cum ne-a obișnuit în precedentele două sezoane, Craiova nu are parte de adversari facili în Europa League. Dar nici de speriat, de nivelul Milan sau Leipzig, precum în anii precedenți. Oltenii pot da peste echipe importante precum Hapoel Beer Sheva, AEK Larnaca sau Buducnost Podgorica.

FCSB rămâne cea mai importantă echipă românească la nivel european. Formaţia lui Gigi Becali are al doilea coeficient (23.000) la tragerea la sorţi în turul 1 preliminar al Europa League, fiind devansată în această fază doar de Legia Varşovia. U Craiova, în comparaţie, are un coeficient modest (3.190) şi a ratat de puţin să fie şi ea cap de serie. Cele 94 de echipe vor fi împărţite în două urne de câte 47. Meciurile se vor disputa pe 11 iulie (turul) şi 18 iulie (returul).

Lista echipelor conform coeficienţilor UEFA pentru turul 1 preliminar al Europa League
Lista echipelor conform coeficienţilor UEFA pentru turul 1 preliminar al Europa League

Adversari “puternici” pentru FCSB în turul 1 preliminar

  • Debrecen (Ungaria)

Adversari slabi pentru FCSB în turul 1 preliminar

  • Jeunesse d’Esch (Luxemburg)
  • Milsami Orhei (Moldova)
  • Banants (Armenia)
  • Mura (Slovenia)

Adversari puternici pentru U Craiova în turul 1 preliminar

  • Hapoel Beer Sheva (Israel)
  • AEK Larnaca (Cipru)

Adversari rezonabili pentru U Craiova în turul 1 preliminar

  • Domzale (Slovenia)
  • Pyunik (Armenia)
  • Buducnost (Muntenegru)

Din turul 2 preliminar, echipele vor fi separate pe două tablouri: cel al campioanelor şi cel al al non-campioanelor (câştigătoare de Cupe şi clasate de la locul 2 în jos în campionatele interne). FCSB şi U Craiova vor intra pe tabloul non-campioanelor, acolo unde se va regăsi, cu siguranţă, şi Viitorul din această fază a competiţiei. 27 de echipe vor intra direct şi lor li se vor alătura cele 47 de câştigătoare ale duelurilor din turul 1 preliminar.

Ianis Hagi si Gica Hagi alaturi de trofeu dupa meciul de fotbal dintre FC Viitorul si Astra Giurgiu, din cadrul finalei Cupei Romaniei, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, sambata 25 mai 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Viitorul lui Gică Hagi a câştigat Cupa României şi va intra direct în turul 2 preliminar al Europa League. Sursa foto: Sportpictures.eu

Conform coeficienţilor, FCSB va fi din nou cap de serie. Viitorul nu va fi cu siguranţă cap de serie, în vreme ce U Craiova depinde de coeficientul adversarei pe care o avea în turul 1 preliminar. Este greu de anticipat rivalele pe care cele trei echipe le vor avea în această fază, dar există o variantă neagră pentru echipele antrenate de Corneliu Papură şi Gică Hagi. Partidele se vor disputa pe 25 iulie (turul) şi 1 august (returul). În turul 2 preliminar al Europa League ar putea ajunge şi CFR Cluj, pe culoarul campioanelor, dacă printr-un dezastru ar fi eliminată din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor.

Cele 5 adversare de coşmar pe care U Craiova şi Viitorul le-ar putea avea în turul 2 preliminar (dacă oltenii nu vor fi cap de serie)

  • AS Roma (Italia)
  • Gent (Belgia)
  • Eintracht Frankfurt (Germania)
  • Espanyol (Spania)
  • Wolves (Anglia)
Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles