News

Tragica poveste a gemenilor Pohace. Au murit la trei ani unul după altul: „Două suflete ce pot sta doar împreună”

01.04.2021 | 11:00
Tragica poveste a gemenilor Pohace Au murit la trei ani unul dupa altul Doua suflete ce pot sta doar impreuna
Cătălin a murit în misiune, în vreme că Mădălin a fost răpus de o boală necruțătoare. Sursa foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Mădălin Pohace, un tânăr locotenent al Armatei Române, s-a stins din viață, după o lungă suferință și a fost înmormântat miercuri, la Pitești, chiar lângă fratele său geamăn, Cătălin, care și-a găsit sfârșitul cu doar trei ani în urmă, la Constanța, în apele Mării Negre.

Destinul le-a purtat amândurora pașii spre o carieră militară și aveau, încă de pe băncile Academiei Forţelor Terestre de la Sibiu, toată puterea, curajul şi ambiţia necesare să-și îndeplinească acest vis. O spun la unison atât membrii familiei, cât și colegii din Ministerul Apărării Naționale, sfâșiați de durere la aflarea acestei vești.

ADVERTISEMENT

Ne dorim să ne amintim de colegii noștri ca de niște adevărați luptători. Cu zâmbetul pe buze, doritori de aventură, cu un drum clar ales în viață pentru care au muncit și ar mai fi muncit dacă timpul le-ar fi permis”, se arată în mesajul emoționant publicat cu puțin timp în urmă pe pagina de Facebook a instituției.

Doliu în Ministerul Apărării. Gemenii Pohace au murit la trei ani unul după altul

Gemenii Pohace, două suflete ce pot sta doar împreună. Chiar dacă mii de oameni s-au mobilizat să îl ajute cu donații pentru operație, Dumnezeu l-a vrut pe Mădălin alături de fratele său geamăn.

ADVERTISEMENT

Timp de 24 de ani, Mădălin si Cătălin au fost mereu împreună, în fiecare zi. În anul 2017 au absolvit Academia Forțelor Terestre de la Sibiu, motivați și încântați de drumul ales.

Cine i-a cunoscut poate confirma că aveau, încă de pe băncile academiei, toată puterea, curajul și ambiția pentru a ajunge foarte departe în cariera militară.

ADVERTISEMENT

 În 2017, Cătălin Pohace a ales o funcție la Regimentul de Infanterie Marină din Babadag, era pasionat de înot și mare, își dorea să evolueze în carieră în această unitate cu specific unic.

Era dornic de aventură, își dorea să participe și la o misiune în teatrul de operații. Toate aceste planuri s-au terminat brusc, când pe 15 mai 2018, tocmai în mare și-a găsit sfârșitul. Fratele lui, părinții și colegii au primit vestea ca pe un șoc”, au transmis reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.

ADVERTISEMENT

Mădălin Pohace a găsit, însă, puterea să meargă mai departe, și-a început cariera la Regimentul 528 ISR Cercetare din Brăila, iar în 2019 s-a mutat la Ploiești, alături de femeia care avea să-i devină soție. Totul părea să decurgă normal, mai ales după venirea pe lume a băiețelului său, dar viața s-a încăpățânat, din păcate, să-i dea o nouă lovitură.

Luna octombrie 2020 a venit cu un diagnostic greu de înțeles pentru un tânăr la început de drum: tumoră cerebrală. La două luni după o intervenție chirurgicală finalizată cu succes, s-a internat din nou la Spitalul Militar Universitar de Urgență Central din București, întrucât tumora reapăruse, însoțită de data aceasta și de un edem.

La momentul internării, Mădălin avea pierderi de conștiență și abia mai vedea. În dimineața operației deja nu mai vedea cu ochiul stâng, iar picioarele nu le mai simțea.

Astfel, în dimineața zilei de 10 Decembrie 2020, în jurul orei 09:15, camaradul nostru intră în sala de operație și iese 6 ore mai târziu. Medicii au rămas însă rezervați, tumoarea a fost denumită unică în Europa.

Colegul nostru nu a renunțat la luptă, alături de el fiind și toți camarazii lui. Cu toate eforturile depuse de medici și Mădălin, luni 29 martie, la doar 27 de ani, Mădălin a plecat dintre noi, lăsând în urmă o soție, un înger de doar un anișor și o mamă căreia îi dorim să găsească putere să meargă mai departe”, se mai arată în mesajul publicat pe pagina de Facebook a instituției.

ADVERTISEMENT