News

Traian Băsescu, adevărul despre revenirea Elenei Udrea în țară! „Am vorbit cu ea, m-a sunat”

12.07.2019 | 08:29
Sursa foto - facebook

Fostul președinte al României, Traian Băsescu a spus tot adevărul despre revenirea Elenei Udrea în țară! Acesta a confirmat faptul că a vorbit cu Elena Udrea, din momentul în care fostul ministru al turismului s-a întors în România. Băsescu a precizat că Udrea a făcut acest pas pentru că-și pune mari speranțe în reluarea proceselor și mai ales pentru că dorea să-și boteze și să-și crească fetița în țară.

Traian Băsescu, adevărul despre revenirea Elenei Udrea în țară!

”Da, m-a sunat, am vorbit și înainte de a pleca și după ce a ajuns. Nu cred că va mai face politică, prioritatea ei, din ce am înțeles, este să-și dovedească nevinovăția și își pune mari speranțe în reluarea procesului. Ea își dorea foarte mult să-și crească copilul în România, de aceea a ținut mult să se întoarcă. Povestea asta că vine Udrea în țară, începe să vorbească și se cutremură lumea, eu cred că trebuie abandonată.

Elena știe detalii la fel de multe ca alți politicieni. Marele ei moment de dezvăluiri a fost acel denunț la DNA (împotriva lui Florian Coldea n.r), dar nu s-a întâmplat nimic”, a spus Traian Băsescu, la TVR, în cadrul emisiunii ”România 9”. Vă reamintim că Elena Udrea s-a întors în România. Aceasta a precizat că a renunțat ”de bunăvoie” la statutul de refugiat în Costa Rica și a luat decizia de a reveni acasă încă din luna decembrie a anului trecut.

Traian Băsescu, adevărul despre revenirea Elenei Udrea în țară! Băsescu și Udrea
Traian Băsescu a vorbit despre întoarcerea Elenei Udrea în România. Sursa foto – facebook

Cum a ajuns în țară Elena Udrea

„Am trecut la 6 dimineaţa graniţa. Am mâncat la Sofia şi a mers încet pe drum. E foarte simplu și ușor de verificat”, declara Adrian Alexandrov despre felul în care iubita lui a ales să intre în țară. Legat strict de procesele pe care le are, Elena Udrea spune că vrea să se apere și că va continua lupta “împotriva abuzurilor” care s-au făcut în cazul său: “Referitor la procesele pe care încă le am în instanță, cred că mă voi apăra mai bine de aici decât de departe, împotriva abuzurilor care s-au făcut și în cazul meu. 

Am ales să postez acest mesaj din respect față de cei interesați și față de presa care încearcă să afle adevărul despre prezența mea acasă. Știu că o face din bună credință și din dorința de a-și informa corect publicul”, a precizat aceasta