Traian Băsescu, din postura unui fost președinte al României, a reacționat pe pagina sa de socializare la decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor prezidențiale.
Fostul șef al statului a scris pe Facebook că, dacă până acum poporul avea probleme în a alege pe ce candidat să voteze, acum se pune problema lipsei candidaților, în contextul anulării alegerilor prezidențiale.
„Până de curând ne certam pe cine să votăm. Acum nu mai avem pe cine să votăm. Oare pentru cât timp? Vom vedea…”, a transmis Traian Băsescu pe Facebook.
Politicianul a declarat recent că o susține pe Elena Lasconi în turul II al alegerilor prezidențiale, neputând fi de acord cu ideologiile lui Călin Georgescu și mai ales cu modul în care candidatul independent a încercat să convingă electoratul de bunele sale intenții.
„Eu votez Lasconi! Suntem în NATO, suntem în UE şi avem un parteneriat cu SUA care ne garantează securitatea şi libertatea. Le-am dobândit cu sacrificii. Azi încă le putem apăra democratic, cu votul nostru. Mergi şi tu la vot şi votează Lasconi”, a declarat Traian Băsescu cu doar câteva ore înainte ca CCR să hotărască anularea alegerilor.
Cu doar o zi înainte de decizia CCR, Traian Băsescu a susținut că „statul nu funcționează”
„Nu se mai poate face nimic, decât după validarea turului II și implicit a alegerilor. De data asta, și poate este o lecție bună, decizia este în mâna poporului. Instituțiile au ratat. Românii trebuie să știe că de votul lor depinde menținerea în familia prooccidentală”, a afirmat fostul președinte.
Curtea Constituțională a României a decis vineri, 6 decembrie, ca validarea primului tur de alegeri prezidențiale să fie anulat. Această hotărâre a venit ca urmare a analizării documentelor desecretizate din CSAT care arată că în campania lui Călin Georgescu au fost implicate personaje dubioase. Acum se pune problema atacurilor cibernetice de origine rusească, spălare de bani, și chiar constituirea unui grup infracțional organizat, infracțiuni de care se ocupă deja instituțiile abilitate ale statului.
Între timp, pe scena politică este haos. Dat fiind faptul că alegerile prezidențiale au fost anulate, se pune în discuție un nou calendar pentru alegerea următorului șef de stat, lucru ce urmează să fie discutat de actualul Guvern.
Până la învestirea noului președinte, Klaus Iohannis își va continua mandatul, lucru anunțat chiar de acesta printr-o conferință de presă.