News

Traian Băsescu, prima reacție după condamnarea Elenei Udrea. Ce și-au spus ultima oară. Fostul ministru rămâne în arest, în Bulgaria, până luni

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a avut prima reacție după condamnarea primită de Elena Udrea. Despre ce au vorbit cei doi foști colaboratori din zona politică.
08.04.2022 | 12:50
Traian Basescu prima reactie dupa condamnarea Elenei Udrea Ce siau spus ultima oara Fostul ministru ramane in arest in Bulgaria pana luni
ADVERTISEMENT

Traian Băsescu a avut prima reacție după condamnarea Elenei Udrea la închisoare în dosarul Gala Bute.

Prima reacție a lui Traian Băsescu după sentința primită de Elena Udrea

Fostul șef de stat a precizat că nu a vorbit cu Elena Udrea, după ce aceasta a primit sentința. Ultima dată când au discutat, înainte de condamnare, aceasta părea optimistă în privința verdictului.

ADVERTISEMENT

”Eu am vorbit ultima dată cu Elena Udrea marți, săptămâna asta, și era foarte optimistă. Era optimistă, nu-și făcea probleme.

Era convinsă că va primi și ea o sentință similară cu ce s-a dat în toate celelalte dosare”, a spus Băsescu, la Realitatea PLUS.

ADVERTISEMENT

Optimismul fostului ministru al turismului s-a spulberat joi, 7 aprilie. Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au pronunțat sentința finală în dosarul Gala Bute.

Judecătorii au păstrat sentința inițială, din 2018. Astfel, Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și trafic de influență în perioada mandatului de membru al guvernului.

ADVERTISEMENT

Traian Băsescu, îngrijorat pentru soarta fiicei sale, Ioana Băsescu

În aceeași intervenție de la postul de știri citat, Traian Băsescu a mai spus că Ioana, fiica sa cea mare, este în pericol să fie condamnată.

Moderator: Credeți că este în pericol fata dumneavoastră, acum, să primească o sentință definitivă?

ADVERTISEMENT

Traian Băsescu: Este.

Reamintim că, în urmă cu un an, Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare în dosarul în care este acuzată de instigare la luare de mită şi spălare a banilor privind finanţarea campaniei electorale din 2009.

În același dosar, Ioana Băsescu, fiica fostului președinte, a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare. Decizia Curții de Apel București nu este definitivă.

Ioana Băsescu este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor. Ea a primit 3 ani pentru instigare la delapidare şi două pedepse pentru instigare la spălarea banilor, de 3 şi 5 ani. Pedepsele au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 5 ani de închisoare cu executare.

De remarcat că Elena Udrea rămâne în arest, în Bulgaria până la începutul săptămânii viitoare. Abia luni ar putea fi pusă în aplicare procedura de extrădare, una care trebuie să se desfășoare rapid având în vedere că ambele țări sunt membre UE.

ADVERTISEMENT