News

Traian Băsescu, amânare la ICCJ. Magistrații au decis judecarea recursului pentru dosarul privind colaborarea cu Securitatea în februarie. Update

Traian Băsescu ajunge din nou în faţa magistraților. ICCJ rejudecă recursul dosarului în care acesta a fost declarat colaborator al Securității.
05.11.2021 | 16:19
Traian Basescu amanare la ICCJ Magistratii au decis judecarea recursului pentru dosarul privind colaborarea cu Securitatea in februarie Update
Traian Băsescu, zi importantă la ICCJ. Magistrații decid dacă fostul președinte a colaborat cu Securitatea. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT
05-11-2021
14:19

Dosarul privind colaborarea cu Securitatea a fostului președinte, amânat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis amânarea judecării recursului formulat de fostul președinte pentru 25 februarie 2022.

Traian Băsescu nu a fost prezent vineri, la primul termen, el fiind reprezentat de Valeriu Stoica, fost ministru al justiției.

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, ajunge vineri în faţa magistraţilor Înaltei Curţi de Casație și Justiție (ICCJ), acolo unde se judecă recursul dosarului în care acesta a fost declarat colaborator al Securității.

Instanța Supremă urmează să dea verdictul definitiv, după ce Băsescu a contestat decizia primei instanțe, care l-a declarat colaborator. Fostul președinte este că, în perioada în care era elev la Institutul de Marină, ar fi dat informații despre colegi, care le-ar fi afectat evoluția profesională.

ADVERTISEMENT

Traian Băsescu, zi importantă la ICCJ. Magistrații decid dacă fostul președinte a colaborat cu Securitatea

În septembrie 2020, Curtea de Apel București a admis acțiunea Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) și a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa fostului președinte Traian Băsescu.

Ulterior, în urma recursului înaintat de fostul președinte, primul termen în proces a fost fixat peste aproape un an și jumătate de la decizia CNAS, azi, vineri, 5 noiembrie 2021.

ADVERTISEMENT

CNSAS a dat verdict de colaborare cu Securitatea în cazul fostului șef de stat după ce la dosarul său au apărut noi probe, potrivit cărora Băsescu și-a turnat colegii de facultate, semnând note cu numele conspirativ ”Petrov”.

Consiliul precizează că Băsescu dădea informații la Securitate despre comportamentul, atitudinea și poziția colegilor săi față de regimul comunist.

ADVERTISEMENT

Băsescu a negat că a fost colaborator al Securității

În momentul în care s-a dat verdictul, Traian Băsescu a precizat, în sala de judecată, că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale sunt semnate ”căpitan Traian Băsescu”.

„Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”, s-a apărat el.

ADVERTISEMENT

Fostul președinte a mai spus că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional.

”Navele româneşti operau în toate porturile lumii şi la Secţia comercială studenţii erau familiarizaţi şi pregătiţi pentru contacte cu străini. Niciodată nu am considerat că acele relaţii ale noastre cu studenţii cehi puteau fi condamnate. Nu ne ascundeam, pentru că nimeni nu ne interzicea”, a menţionat Băsescu.

Conform G4Media, care citează informațiile CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

ADVERTISEMENT