Sport

Transfer surprinzător pregătit de Cristi Chivu la Inter! Echipa din Milano are concurență serioasă

Cristi Chivu vrea să aducă la Inter Milano un fotbalist destul de necunoscut pentru publicul larg! Cine este Giovane și ce forță din Serie A îl mai vrea
05.12.2025 | 10:37
Transfer surprinzator pregatit de Cristi Chivu la Inter Echipa din Milano are concurenta serioasa
Cristi Chivu vrea la Inter Milano un atacant brazilian de la Verona. Foto: colaj Fanatik / Hepta
ADVERTISEMENT

Cristi Chivu a început deja să își contureze planurile pe care le are la Inter Milano în vederea perioadei de transferuri din ianuarie. Iar în presa din Italia a apărut acum un prim nume în acest sens. Este vorba despre cel al lui Giovane, un atacant brazilian în vârstă de 22 de ani de la Hellas Verona.

Cristi Chivu îl vrea la Inter Milano pe Giovane de la Hellas Verona, dorit și de Napoli

Până acum în acest sezon de Serie A, el a jucat 13 meciuri, a marcat două goluri și a semnat și trei pase decisive pentru echipa aflată în prezent pe ultimul loc al clasamentului, cu doar șase puncte, la egalitate cu Fiorentina.

ADVERTISEMENT

În prezent, sud-americanul este evaluat de către site-ul de specialitate Transfermarkt la doar 4 milioane de euro. Așadar, această mutare ar fi una mai mult decât abordabilă pentru clubul de pe „Giuseppe Meazza”. În schimb, ar exista în prezent și două probleme pentru interiști.

Prima este constituită de faptul că Verona nu ar dori să se despartă de fotbalist în ianuarie, ci abia la finalul acestui sezon. Iar a doua este că Giovane este un punct de interes în prezent și pentru cei de la Napoli, după cum au informat jurnaliștii de la fcinter1908.it.

ADVERTISEMENT

Cristi Chivu s-a declarat deja drept un admirator al lui Giovane. Ce soluții mai are românul în prezent în atac

Tot ei au punctat și că antrenorul român al lui Inter este un admirator al atacantului brazilian. În plus, s-a făcut referire și la faptul că el chiar a admis în mod public acest lucru recent.

ADVERTISEMENT

În prezent, Cristi Chivu se bazează pe poziția de atacant pe Lautaro Martinez, Marcus Thuram, Pio Esposito și Ange-Yoan Bonny, doar că Inter evoluează sub comanda românului, așa cum s-a întâmplat și în mandatul lui Simone Inzaghi, într-un sistem cu două vârfuri, 3-5-2, astfel încât este nevoie în principiu de mai multe variante de rezervă, în contextul în care echipa din Milano își propune din nou în acest sezon să se lupte pentru a câștiga titlul în Serie A și pentru a ajunge cât mai departe în UEFA Champions League.