Pep Guardiola a devenit primul antrenor din istoria fotbalului care a cheltuit peste 2 miliarde de euro prin transferurile pe care le-a făcut la echipele unde a activat.
Tehnicianul iberic ar putea să mărească această sumă, asta dacă ultimul jucător pe care a pus ochii va ajunge la Manchester City. Conform informațiilor apărute în presă, se pare că trupa din Premier League este gata să plătească nu mai puțin de 130 de milioane de euro pentru a-l lua pe Desire Doue.
Starul lui PSG, care are doar 20 de ani, se află la Paris din vara anului 2024 și a reușit să fie o piesă integrantă în succesul pe care echipa l-a avut în Champions League, sezonul trecut, și a impresionat pe toată lumea prin prestațiile sale, iar comparațiile cu Neymar nu au lipsit și au fost chiar foarte dese. De altfel, francezul a recunoscut că starul brazilian a fost idolul său în copilărie și că și-a modelat jocul după el.
Dorința transferului lui Desire Doue se pare că-i aparține în principal lui Pep Guardiola, antrenorul iberic fiind un mare fan al jucătorului francez pe care-l consideră perfect pentru stilul de joc pe care îl are trupa engleză.
„Doue este un fotbalist care îl cucerește pe Pep Guardiola. Dezechilibrul său, viteza, creativitatea și capacitatea de a sparge liniile se potrivesc perfect cu ADN-ul echipei. De aceea, la Manchester se crede că este profilul ideal pentru a potența și mai mult un lot deja plin de vedete”, se arată în articolul care anunță interesul lui Manchester City.
Interesant este că gruparea franceză, una care nu are probleme financiare, ba mai mult, a reușit să aibă venituri foarte mari în ultimul an și o duce foarte bine, ar fi tentată să-l lase pe Doue să plece pentru că suma nu este deloc una de neglijat. Banii ar ajuta clubul să aibă o flexibilitate în ceea ce privește Fair-Play-ul-Financiar, pentru că pe Doue cei de la PSG au plătit 50 de milioane de euro și ar înregistra un profit important.
Șefii lui PSG se gândesc însă și la faptul că și-au stabilit o strategie clară, dorind să aibă mai mulți jucători din Franța, pentru a crea o identitate clară cu care fanii să se identifice, iar Desire Doue este considerat a fi cel mai talentat fotbalist din Hexagon din generația sa. Asta ar putea să fie o piedică în calea transferului său la Manchester City.