Transferul lui Chiricheş la Arsenal, IRONIZAT de fani!

Marian Popovici   
în Pariuri sportive
13/11/2014, 08:55
Transferul lui Chiricheş la Arsenal, IRONIZAT de fani!

Vlad Chiricheş a revenit în prim plan în această săptămînă, dar nu datorită evoluţiilor din teren, ci mai degrabă din cauza zvonurilor care îl dau plecat de la Tottenham. Clubul care s-a arătat cel mai interesat cel mai mult de fundaşul român a fost Arsenal, care e dispusă să plătească 11 milioane de euro pentru el. 

Fanii englezi au ironizat această mutare, iar cei de la Sabotage Times au realizat un material cu reacţiile suporterilor lui Arsenal şi Tottenham referitoare la această mutare:

“Atunci cînd fanii lui Arsenal deveneau tot mai încîntaţi de posibilitatea achiziţionării lui Mats Hummels, presa le-a domolit entuziasmul anunţînd că adevarată ţintă a lui Wenger este Vlad Chiricheş, jucătorul rivalilor de la Tottenham. 

Chiar şi că zvon despre perioada de mercatto, este într-adevar unul chidat. Defensiva lui Spurs e una dintre puţinele care arată chiar mai rău decît cea a lui Arsenal, iar Chiricheş nu reuşeste nici măcar să fie rezervă la toate meciurile”, notează Sabotage Times citat de ziare.com.

Cîteva din reacţiile englezilor:

“Tocmai am citit că Arsenal e interesată de Chiricheş. Nu pot să cred! L-aş conduce pînă la stadionul lor, dar nu se va întîmpla niciodată.”

“Nicio şansă! Wenger ştie să facă diferenţa între un fotbalist şi un stîlp”

“Sper să se realizeze transferul, Chiricheş e cel mai slab fundaş pe care l-am văzut în ultimii ani. Aş plăti chiar suma de transfer numai să plece”

“Cred că singura tema pe care fanii lui Tottenham şi Arsenal s-au pus de acord este ca Vlad Chiricheş e extrem de slab”

Vlad Chiricheş nu prea a prins lotul în ultimul timp la Tottenham, ultimul meci la care a fost inclus în echipă fiind cel cu Asteras din Europa League, însă a fost rezervă neutilizată.

 

P: Înregistreaza-te acum la Sportingbet si primesti un Free Bet de 400 lei!

Închide ×