Mutarea ce se anunța a fi una istorică pentru piața de transferuri din România a picat, conform spuselor lui Gigi Becali. Patronul „roș-albaștrilor” nu s-a înțeles cu Hermannstadt pentru schimbul celor trei fotbaliști cu Ianis Stoica, iar transferul lui Dennis Politic a rămas doar între FCSB și Dinamo.
Gigi Becali, patronul lui FCSB, îl dorește cu insistență la echipa sa pe Dennis Politic, atacantul celor de la Dinamo, și este în căutarea unei soluții pentru ca fanii „roș-albilor” să fie de acord cu plecarea căpitanului.
Latifundiarul din Pipera s-a gândit la o soluție complexă, prin care erau implicați 5 fotbaliști, doar pentru a obține semnătura lateralului de 25 de ani. Edjouma, Gele și Antwi ar fi mers la Sibiu, primii doi cu salariile pe jumătate plătite de FCSB, în schimbul lui Ianis Stoica, care urma să plece la pachet cu Alex Musi pentru Dennis Politic.
Deși soluția părea viabilă, patronul „roș-albaștrilor” a anunțat că nu s-a înțeles cu FC Hermannstadt pentru acest schimb: „Cei de la Sibiu s-au sucit, nu mai vor. Foarte bine, la revedere!
Acum e doar între mine și Dinamo, nu mai e implicată cu nimic Hermannstadt. Îi dau lui Dinamo 700.000-800.000 de euro și pe Musi pentru Politic. Aceasta este oferta mea, aștept răspuns din partea lui Nicolescu”, a spus patronul FCSB, conform golazo.ro.
Transferul lui Dennis Politic a căzut pe planul secund în viziunea fanilor campioanei României, după ce Gigi Becali a anunțat la FANATIK că „bomba” despre transferul lui Muhar la FCSB, a fost doar o diversiune pentru un transfer și mai mare, pe care el l-a numit „bomba bombelor”.
Din toate indiciile date de Gigi Becali, jucătorul a cărui transfer pare iminent la FCSB, face parte din naționala României și a jucat ultima dată într-un campionat străin, ceea ce i-a dus pe fani cu gândul la posibila revenire a lui Nicolae Stanciu la formația „roș-albastră”, însă nici varianta Denis Drăguș nu este absentă de pe buzele suporterilor.