Fotbal international

Transferul lui Neymar la PSG l-a îmbogățit pe un angajat al FC Barcelona! A primit o sumă fabuloasă

14.09.2018 | 14:38
Transferul lui Neymar la PSG la imbogatit pe un angajat al FC Barcelona A primit o suma fabuloasa

Transferul atacantului Neymar la Paris Saint-Germain l-a îmbogățit pe un angajat al clubului FC Barcelona. Conform presei spaniole, Andre Cury, un angajat al clubului care e stabilit în Brazilia, a primit nu mai puțin de 6,6 milioane de euro, după ce PSG a plătit vara trecută clauza de reziliere a internaționalului brazilian cu gruparea catalană în valoare de 222 de milioane de euro.

Andre Cury este omul care l-a recomandat oficialilor Barcelonei pe Neymar și cu un an înainte ca brazilianul să ajungă pe Camp Nou a semnat o înțelegere cu președintele de atunci al catalanilor, Sandro Rosell. Conform acelui acord, Cury urma să primească 3% dintr-un viitor transfer al lui Neymar.

Angajatul Barcelonei neagă comisionul din transferul lui Neymar la PSG

Andre Cury, secretarul executiv pe probleme de transferuri din America de Sud al grupării de pe Camp Nou, ar mai fi intermediat și mutările brazilianului Arthur și columbianului Yerry Mina la formația catalană. Contactat de de publicația Sport, angajatul clubului FC Barcelona a negat faptul că ar fi primit vreun comision din transferul lui Neymar la PSG. Și clubul catalan a negat această informație.

Neymar și Nasser Al Khelaifi la prezentarea oficială a brazilianului la PSG
Neymar și Nasser Al Khelaifi la prezentarea oficială a brazilianului la PSG

Atacantul formației Paris Saint-Germain, Neymar, va fi erou de benzi desenate în revista Inked. Anunțul a fost făcut chiar de internaționalul brazilian care a declarat că de mic copil și-a dorit să devină fotbalist profesionist și să fie un supererou. ”Ca mulți copii, am avut două vise în copilăria mea: să fiu fotbalist profesionist și supererou. Am fost deja binecuvântat să pot juca fotbal la cel mai înalt nivel. Acum, am șansa de a oferi fanilor mei din întreaga lume un nou mod de a spune povești. Sunt absolut fericit”, a declarat starul echipei Paris Saint-Germain.

Neymar a fost criticat la CM 2018

Fotbalistul de la Paris Saint-Germain a fost investit de selecționerul Tite cu  banderola de căpitan la meciul amical cu Statele Unite ale Americii. Sud-americanii s-au impus cu scorul de 2-0, iar Neymar a marcat unul dintre goluri din penalty. El a avut o prestaţie ștearsă din punct de vedere sportiv la Campionatul Mondial 2018 reuşind să marcheze doar două goluri și făcându-se remarcat într-un mod mai puţin plăcut. Brazilianul a simulat de mai multe ori în momentul în care a fost lovit de adversari, iar acest lucru a atras o serie de critici la adresa lui, în special pe reţelele de socializare. Pe lângă simulările de la turneul final,  decarul echipei naţionale a fost în vizorul unor atacuri ale fanilor Braziliei pentru modul în care a ales să-şi facă freza la turneul final.

Brazilia a fost eliminată de Belgia în sferturile de finală de la Campionatul Mondial 2018, 2-1, într-o partidă în care Neymar a dezamăgit crunt. Sud-americanul era considerat mare favorit la câştigarea titlului de cel mai bun jucător de la turneul final disputat în Rusia, însă prestaţia lui a fost una mult sub aşteptări.

Neymar a fost ironizat de o grupă de copii de la un club din Elveţia după simulările repetate din meciurile de la turneul final. Puştii aveau fiecare câte o minge, iar în momentul în care antrenorul a strigat ”Neymar!” cu toţii au căzut la pământ şi au început să simuleze o accidentare.