Ștefan Baiaram (23 de ani) se află la al optulea său sezon pentru Universitatea Craiova, iar momentul ca el să facă pasul următor pare mai aproape ca niciodată. El și-a exprimat această dorință încă de la finalul sezonului trecut, însă posibilitatea de a juca în Champions League alături de olteni îl pune pe gânduri. O sursă apropiată lui Anderlecht scrie că belgienii ar trebui să-și ia gândul de la internaționalul român.
Deși un transfer la Anderlecht ar însemna un pas important în cariera lui Ștefan Baiaram, o sursă apropiată a clubului belgian anunță că șansele ca această mutare să se realizeze sunt din ce în ce mai mici, iar un rol important îl are faptul că fotbalistul în vârstă de 23 de ani visează să joace în Champions League alături de echipa sa de suflet.
Momentan, Universitatea Craiova și-a asigurat prezența în turul al doilea preliminar al UEFA Champions League, fază în care va da peste Levski Sofia, campioana Bulgariei. Cel mai probabil, Baiaram va rămâne în Bănie atât timp cât echipa sa încă se află în cărți pentru o calificare istorică în faza principală a Ligii Campionilor. Totuși, o astfel de decizie l-ar putea face să rateze „trenul” Anderlecht, iar belgienii scriu că cea mai titrată echipă a țării ar trebui să se reorienteze rapid spre o altă soluție.
„Anderlecht poate uita de transferul extremei Ștefan Baiaram. Românul își dorește să joace în cupele europene alături de actuala sa echipă, Universitatea Craiova, și țintește calificarea în Liga Campionilor. Astfel, clubul belgian trebuie să își îndrepte atenția către o altă variantă. În plus, timpul îl presează pe directorul sportiv Antoine Sibierski, care trebuie să găsească rapid o alternativă”, scriu cei de la RSCA Update.
Universitatea Craiova nu a mai avut aceeași misiune ușoară în returul cu Vitebsk. Campioana Belarusului chiar a pus probleme oltenilor, în ciuda faptului că nu a izbutit să înscrie, marele merit fiind al portarului Laurențiu Popescu. Elevii lui Filipe Coelho au dat lovitura în prelungiri printr-o execuție spectaculoasă a lui Nicușor Bancu, aducând astfel puncte importante României la coeficientul de țară.
După meci, Ștefan Bairam s-a arătat mulțumit de jocul prestat și a dat câteva indicii despre viitorul său în alb și albastru: „Clar nu a fost deloc ușor. Puteam să înscriem destule goluri, am ratat destul de mult. Dar ne bucurăm că am câștigat și ne-am calificat. Am luat și Supercupa României, am câștigat și azi și mergem pregătiți pentru prima etapă. Eu sunt mândru de mine că am dat tot, nu am ce să îmi reproșez, la finalizare puteam să fac mai mult, o să lucrez mai mult la antrenamente.
Nu a fost vorba de relaxare, chiar înainte de meci Mister a avut o ședință cu noi. La pauză ne-am trezit și am arătat mult mai bine. Nu vreau să vorbesc despre acest lucru, momentan sunt încă aici. Mă bucur de prezențele la echipa mea de suflet și după vom vedea. Mi-am dorit cel mai mult să iau titlul cu Universitatea Craiova, sunt mândru, vom vedea pe viitor ce se va întâmpla. (n.r. Despre dubla cu Levski Sofia) Vor fi două meciuri foarte grele, mai ales pe teren propriu sunt un adversar destul de dificil, ne va aștepta un meci dificil acolo, dar returul este acasă și cu siguranță ne vom califica”, a declarat Ștefan Baiaram.