Ediția 2024-2025 din SuperLiga se anunță a fi de-a dreptul incendiară! Revenirea lui Dan Petrescu la CFR Cluj, aducerea lui Neil Lennon la Rapid, precum și aspirațiile europene ale lui Gigi Becali și FCSB promit să contribuie la un sezon deosebit. De asemenea, se anunță și un mercato de vară foarte activ. FANATIK.ro te ține la curent cu tot ce se întâmplă în materie de transferuri Superliga 2024!
FANATIK a anunțat în exclusivitate transferul lui Lukas Zima, de la Petrolul la FCSB, iar formația antrenată de Mehmet Topal s-a mișcat repede în găsirea unui înlocuitor pentru portarul în vârstă de 30 de ani.
Găsirea unui înlocuitor nu a durat mult, iar marți, prahovenii au anunțat oficial transferul lui Oscar Linner, portarul suedez în vârstă de 27 de ani, care era liber de contract după despărțirea de Vendsyssel FF.
Cotat la 300.000 de euro, acesta a debutat pe data de 11 ianuarie 2019 în poarta echipei naționale de fotbal a Suediei, într-un meci amical împotriva Islandei, încheiat cu scorul de 2-2.
„BUN VENIT, OSCAR LINNER!
Portarul Oscar Carl Linnér, în vârstă de 27 de ani, a semnat un angajament cu Petrolul Ploiești valabil până la finalul sezonului 2025-2026.
Suedezul măsoară 1.99 metri și a avut o prezență constantă la naționalele de juniori, debutând la prima reprezentativă în 2019.
Cariera și-a inceput-o la AIK Stockholm, iar mai apoi a evoluat pentru Arminia Bielefeld, Brescia, Sundsvall, Aalborg și IF Brommapojkarna.
Välkommen, Oscar Linner!”, se arată în comunicatul oficial al celor de la Petrolul.
UTA Arad a mai bifat un transfer în plin campionat. Mircea Rednic l-a cooptat pe Ze Pedro, fotbalist portughez în vârstă de 27 de ani. Extrema este formată de celebra academie a lui FC Porto, însă fără a apuca să debuteze la prima echipă.
De-a lungul carierei, Ze Pedro a evoluat în Liga 2 și Liga 3 din Portugalia, la Sanjoanense, Gafanha, Felgueiras Feirense, SC Covilha, și Oliveirense, echipă pentru care a jucat ultima dată.
Lusitan a semnat un contract cu „Bătrâna Doamnă” pentru următoarele două sezoane, după cum informează UTA Arad pe site-urile oficiale ale clubului.
UTA Arad a anunțat achiziționarea atacantului argentiniano-croat Agustin Vuletich, fost campion al Argentinei cu formația Velez Sarsfield în 2011.
”Agustin Vuletich vine să întărească atacul UTA-ei, semnând, astăzi, un contract cu echipa noastră! Noul fotbalist ‘roș-alb’ are dublă cetățenie, argentiniano-croată, măsoară 1.85 metri înălțime, iar ultima echipă la care a evoluat fiind Rionegro Aguila din Columbia.
Sezonul 2020-2021 a fost cel mai productiv cu un total de 13 goluri în 37 de meciuri pentru Independiente Medellin. A mai evoluat în Europa pentru AC Bellinzona (Elveția), Salernitana (Italia), Potenza (Italia) sau Arouca (Portugalia).
În 2011, noul atacant al ‘Bătrânei Doamne’ a cucerit titlu de campion în Argentina alături de Velez Sarsfield. Tot în același an, a participat cu Argentina la Cupa Mondială U20 din Columbia. Multă baftă la Arad, Agustin!”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a grupării arădene.
UTA Arad a anunțat despărțirea de atacantul nigerian Ezekiel Imoh, cel care fusese adus în luna martie liber de contract după ce își încheiase aventura la o formație din Nepal.
”Jucătorul Ezekiel Imoh și clubul UTA au ajuns, astăzi, la un acord cu privire la rezilierea contractului pe cale amiabilă. Două goluri și tot atâtea assist-uri a oferit nigerianul în cele 16 meciuri pentru ‘Bătrâna Doamnă’”, se arată pe site-ul oficial al grupării arădene.
Dorinel Munteanu face transferuri pe bandă rulantă la Oțelul Galați, ultimul sosit fiind fundașul central elvețian Martin Angha, în vârstă de 30 de ani, care în trecut a jucat cu Arsenal în Champions League.
Martin Yves Angha-Lotscher are dublă cetățenie helveto-congoleză, și a pus semnat un contract pe un sezon cu Oțelul. El vine la Galați liber de contract după ce în stagiunea precedentă a jucat în 2.Bundesliga la Wehen Wiesbaden, formație pentru care a jucat în 27 de meciuri.
Considerat copil-minune în perioada junioratului, fundașul a fost selecționat la toate reprezentativele de juniori ale Elveției (de 3 ori la naționala Under 15, de 7 ori la Under 16, de 11 ori la Under 17, de 7 ori la Under 18, de 6 ori la Under 19, de 6 ori la Under 20 și de 13 ori la selecționata Under 21, marcând 4 goluri).
Născut la Zurich, Angha a fost curtat de Chelsea, Manchester United și Bayern Munchen, dar la 16 ani ajungea în academia clubului Arsenal Londra pentru care avea să dispute 47 de jocuri oficiale la nivelul formației de rezerve.
El a reprezentat și echipa mare în două situații: integralist în Cupa Ligii într-un duel cu Coventry City și variantă de rezervă utilizată pe finalul deplasării de Champions League de la Pireu, cu Olympiakos, meci pierdut de ”tunari” în 2012, scor 1-2.
Fundașul central a mai jucat în cariera sa la formațiile FC Nurnberg, TSV 1860 Munchen, St. Gallen, FC Sion, Fortuna Sittard, Al-Adalah și Wehen Wiesbaden.
”Este o onoare să reprezint un club cu o asemenea tradiție și cu asemenea suporteri așa cum are Oțelul. Știu că voi fi antrenat de fotbalistul cu cele mai multe meciuri din naționala României, o figură emblematică, știu că trebuie să dau totul meci de meci și asta voi face. Abia aștept să cunosc atmosfera de pe stadion. Hai, Oțelul!”, a declarat Angha, pentru site-ul oficial al grupării gălățene.
Oțelul Galați a anunțat transferul mijlocașului belgian Samy Bourard, care a evoluat ultima dată la formația Hapoel Hadera din Israel. Jucătorul a semnat un contract până la finalul sezonului cu formația lui Dorinel Munteanu.
”Jucătorul în vârstă de 28 de ani, născut în Liege, Belgia, dar și cu naționalitate marocană, are o experiență internațională bogată, evoluând în campionate din Belgia, Țările de Jos, Ungaria și Israel. Samy este cunoscut pentru versatilitatea sa pe teren, putând evolua atât ca mijlocaș ofensiv, cât și ca mijlocaș stânga.
Format la academia celui mai important club belgian, RSC Anderlecht Bruxelles, Samy Bourard a fost o prezență constantă a clubului în UEFA Youth League timp de 3 sezoane, reușind să evolueze în competiția europeană dedicată juniorilor de 23 de ori, marcând și 6 goluri.
A făcut apoi pasul către seniori și a evoluat pentru echipe precum Sint-Truiden (Belgia), FC Eindhoven și ADO Den Haag (Țările de Jos), precum și pentru Fehervar (Ungaria). Ultimul său club înainte de a îmbrăca tricoul Oțelului a fost Hapoel Hadera din Israel.
Samy Bourard are o experiență acumulată în fotbalul european, evoluând în câteva campionate importante. În Keuken Kampioen Divisie (Țările de Jos, Liga 2), a evoluat în 94 de meciuri și a marcat 21 de goluri, demonstrând abilități ofensive remarcabile.
În Ligat ha’Al (Israel, Liga 1), a jucat 58 de meciuri și a înscris 10 goluri, contribuind substanțial la performanțele echipei sale. De asemenea, în Eredivisie (Țările de Jos, Liga 1), a acumulat 17 meciuri și a marcat 3 goluri, iar în Jupiler Pro League (Belgia, Liga 1), a avut 5 apariții.
De asemenea, Bourard a avut prezențe constante la nivelul echipelor naționale de juniori ale Belgiei (U17 și U18 – 13 meciuri, 3 goluri), un indicator al potențialului său încă din tinerețe”, se arată pe site-ul oficial al grupării gălățene.
Eduard Pap a avut o evoluție dezamăgitoare în Dinamo – FC Botoșani 2-2, iar acest lucru l-a făcut pe Valeriu Iftime să ia măsuri. Moldovenii au transferat un nou portar în plin campionat. Este vorba despre grecul
Giannis Anestis.
„Născut pe 9 martie 1991, având 1.98 m și 90 Kg, Giannis Anestis este noul jucător al FC Botoșani, acesta semnând un contract vlabil pe un an cu drept de prelungire pentru încă un sezon.
Ultimul club pentru care Giannis Anestis a jucat este AEL Limassol. Anterior ciprioților, noul goalkeeper al FC Botoșani a mai evoluat pentru Panionios (Grecia), AEK Atena (Grecia), Hapoel Beer Sheva (Israel), IFK Göteborg (Suedia), Panetolikos (Grecia) și Karmiotissa Pano Polemidion (Cipru).
Noul jucător al FC Botoșani are o carte de vizită impresionantă, având în palmares un titlu de Campion al Greciei cu AEK Atena (2018), o Cupă a Greciei tot cu AEK Atena (2016) și o Cupă a Suediei cu IFK Göteborg (2020), dar și prezențe în Champions League și Europa League.
‘Bun venit în familia FC Botoșani și mult succes, Giannis Anestis!’”, a anunțat FC Botoșani prin intermediul site-ului oficial.
Costin Amzăr, unul dintre preferații fanilor celor de la Dinamo, va evolua până la finalul sezonului sub formă de împrumut la gruparea din Dubai, Al Nasr SC. Mutarea a fost anunțată de „câinii roșii” pe pagina oficială de Facebook a clubului din Ștefan cel Mare.
„Costin Amzăr la Al Nasr SC
Clubul Dinamo 1948 București și Al Nasr SC au ajuns la un acord de împrumut până la finalul sezonului a fundașului nostru stânga, Costin Amzăr.
Amzăr, a fost crescut de Centrul de Copii și juniori al clubului Dinamo, bifând apariții la toate grupele de juniori. Costin a parcurs toate etapele de dezvoltare fotbalistică, ajungând până la echipa de seniori pentru care a bifat 81 de apariții și a marcat 3 goluri. Clubul Al Nasr SC va avea opțiune de cumpărare definitivă a jucătorului, achitând totodată o sumă de bani pentru împrumutul acestuia.
Îi urăm mult succes și cât mai multe realizări lui Costin Amzăr în tricoul echipei Al Nasr SC Dubai!”, au notat cei de la Dinamo pe Facebook.
Acum câteva zile, Costin Amzăr vorbea despre rivalitatea cu cei de la FCSB și anunța că nu se pune problema să evolueze în tricoul roș-albaștrilor: „(n.r. – Te-ai duce la FCSB dacă ai avea o ofertă?) Nu, normal, este o rivalitate. E un meci în care trebuie să dai totul, până la os, până la sânge”, a afirmat fundașul, conform Sport.ro.
După ce a bifat 5 meciuri pentru Concordia Chiajna în noul sezon, Iulian Roșu s-a despărțit de ilfoveni. Fostul jucător de la FCSB și Dinamo a semnat cu Chindia Târgoviște, tot din Liga 2.
„Bine ai venit, Iulian Roșu! Ultima dată la Concordia Chiajna, Iulian Roșu a mai jucat la echipe precum Steaua București, FC Clinceni, Rapid, Astra Giurgiu, Poli Timișoara, Poli Iași, Gloria Buzău, FC Brașov, Dinamo.
De asemenea, Iulian a jucat pentru naționalele de juniori (U17, U19) ale României. Mult succes la Chindia Târgovişte”, au transmis dâmbovițenii în mediul online.
La scurt timp după despărțirea de Rapid, mijlocașul Răzvan Oaidă a semnat un contract pe două sezoane cu Universitatea Cluj, liderul surprinzător al clasamentului din SuperLiga.
Jucătorul în vârstă de 26 de ani a început fotbalul la Atletico Arad, iar apoi și-a continuat junioratul la Wolverhampton Wanderers și Brescia. În 2017 a fost achiziționat de FC Botoșani, iar doi ani mai târziu a ajuns la FCSB, alături de care a câștigat Cupa României.
La începutul sezonului 2023/2024, mijlocașul a ajuns la Rapid, acolo unde a fost o piesă de bază utilizat în 44 de meciuri (un gol și trei pase decisive). Pentru echipa giuleșteană are 6 prezențe în acest sezon de SuperLiga.
CFR Cluj a anunțat oficial transferul fundașului central Costel Avram. Ultima oară la CSA Steaua, fotbalistul în vârstă de 22 de ani i-a convins pe cei din staff-ul tehnic al ardelenilor, după o serie de teste.
Transferul lui Costel Avram reprezintă o soluție importantă pentru CFR Cluj în ceea ce privește regula U21. „Avram a evoluat în eșalonul secund pentru Dunărea Călărași, CSA Steaua și CSM Alexandria, debutând în Superligă în tricoul Chindiei Târgoviște.
Îi urăm mult succes în Gruia și cât mai multe reușite alături de echipa noastră”, a transmis CFR Cluj pe căile oficiale de comunicare. Costel Avram are o cotă de piață de 25.000 de euro, conform Transfermarkt.com.
După ce FCSB nu l-a mai inclus în planurile de viitor ale echipei, Denis Haruț a plecat de la campioana României. Fundașul și-a găsit repede un nou angajament, fiind prezentat oficial de Sepsi OSK.
„Sepsi OSK a continuat campania de transferuri: clubul nostru a ajuns la un acord şi cu fundaşul Denis Haruț. Jucătorul, în vârstă de 25 de ani, a semnat un contract valabil pe doi ani.
Denis Haruț ultima oară a jucat la FCSB, dar a mai evoluat în carieră și la FC Botoșani, respectiv Poli Timișoara. Îi urăm mult succes lui Denis alături de Sepsi OSK”, a transmis clubul din Covasna pe pagina de Facebook.
Gloria Buzău a fost una dintre cele mai active formații din Superliga României pe piața transferurilor. De data aceasta, însă, este vorba de trei despărțiri. Dragoș Grigore, Daniel Benzar și Andreas Mihaiu și-au reziliat contractul cu echipa lui Eugen Neagoe.
”Gloria Buzău și jucătorii Dragoș Grigore, Daniel Benzar și Andreas Mihaiu au decis, de comun acord, încetarea relațiilor contractuale. Clubul nostru le mulțumește pentru eforturile depuse alături de echipă și le dorește mult succes în viitor!”, a fost mesajul postat de club pe pagina oficială de Facebook.
Petrolul Ploiești a anunțat oficial împrumutul lui Christian Irobiso. În vârstă de 31 de ani, atacantul nigerian a evoluat ultima oară la Al-Ula, în Arabia Saudită. În a doua jumătate a sezonului precedent, Irobiso a îmbrăcat tricoul Petrolului tot sub formă de împrumut de la Al-Ula.
Cotat în prezent la 350.000 de euro, Christian Irobiso revine pentru a treia oară pe „Ilie Oană”. „În vârstă de 31 de ani, Irobiso se întoarce la echipa noastră pentru care a mai evoluat în 54 de meciuri, timp în care a înscris 13 goluri și a livrat 4 pase decisive. Îți dorim mult succes și multe realizări în haita ‘lupilor galbeni’”, a transmis Petrolul pe căile oficiale de comunicare.
Christian Irobiso a semnat prima oară cu Petrolul în iulie 2022, după despărțirea de Dinamo. În România, atacantul nigerian a mai evoluat pentru Gaz Metan Mediaș.
Andres Dumitrescu (23 de ani) va juca la Sepsi și în sezonul 2024-2025. Covăsnenii au anunțat împrumutul pe un sezon al fundașului stânga de la Slavia Praga. Este pentru al doilea an la rând când cehii îl împrumută șa Sf. Gheorghe pe fotbalistul care cochetează cu echipa națională, dar care n-a apucat să debuteze încă la seniori. În 2023, Sepsi l-a vândut pe Dumitrescu la Slavia Praga în schimbul sumei de 1.000.000 de euro.
„Bine ai revenit, Andres! Andres Dumitrescu, fundașul în vârstă de 23 de ani, s-a întors la Sepsi OSK sub formă de împrumut, de la echipa Slavia Praha, până la finalul acestui sezon”, a scris Sepsi, pe Facebook.
Mircea Rednic și-a dorit un nou atacant la UTA Arad. Astfel că “Bătrâna Doamnă” l-a transferat liber de contract pe jucătorul care a câștigat premiul “Ferenc Puskas” de la FIFA în 2019, Daniel Zsori.
“UTA și Daniel Zsori au ajuns la un acord, atacantul în vârstă de 23 de ani a devenit jucătorul Aradului, iar de mâine intră în programul lui Mircea Rednic.
Născut în județul Bihor, noul nostru vârf de atac a copilărit în localitatea arădeană Satu Nou, lângă Arad. La vârsta de 11 ani, Zsori a fost legitimat la clubul Békéscsaba, unde a jucat pentru echipa de juniori.
La debutul pe prima scenă maghiară a marcat cel mai frumos gol al anului 2019 cu o foarfecă senzațională tocmai în poarta campioanei Ferencvaros. Reușita i-a adus premiul ‘Ferenc Puskas’ de la FIFA.
Următoarele borne ale carierei sale sunt MOL Fehervar, Budaors, Budafok și Zalaegerszeg, iar ultimii doi ani i-a petrecut la MTK Budapesta. Are un meci pentru selecționata de tineret a Ungariei. Bun venit la Arad, Daniel, și mult succes!”, au scris cei de la UTA Arad pe site-ul oficial al clubului.
Hervin Ongenda a semnat în sfârșit cu FC Botoșani. Atacantul francez crescut de PSG s-a antrenat în ultimele zile cu echipa lui Liviu Ciubotariu, însă mutarea s-a concretizat abia acum. Fotbalistul s-a declarat extrem de bucuros de revenire și și-a fixat câteva obiective.
„Sunt fericit că am ajuns din nou acasă, pentru că Botoșaniul este a doua mea casă. Mereu m-am simțit bine, apreciat și iubit aici și am venit din nou cu inima deschisă. Nu mi-am spus ultimul cuvânt în fotbal și nu spun vorbe fără acoperire. Sunt relaxat, sunt mai bine ca oricând din toate punctele de vedere. Mai am multe de dovedit și o voi face în tricoul FC Botoșani.
Eu sunt gata să intru în teren de la primul meci, însă antrenorul este cel care va decide în privința mea. Nu contează câte goluri voi înscrie sau câte assist-uri voi avea. Ca obiectiv, îmi propun să merg cu FC Botoșani în playoff, să fim o echipă de top. Le promit fanilor că nu vor fi dezamăgiți în acest sezon nici de mine și nici de colegii mei”, a declarat Hervin Ongenda, conform fcbt.ro.
Dinamo a oficializat în cursul zilei de vineri două transferuri de viitor. Jucătorii proveniți din Nigeria au fost prezentați oficial. Hussaini Sanusi (18 ani) și Believe Maapia Peter (18 ani) vor fi împrumutați la AFC Câmpulung Muscel 2022 pentru a se acomoda cu fotbalul românesc.
”Clubul Dinamo 1948 București și Academia Ikon Allah Football au ajuns la un acord privind transferul definitiv al jucătorilor Hussaini Sanusi (18) și Believe Maapia Peter (18). Cei doi jucători au fost selectați de reprezentanții departamentului de scouting în cadrul turneului organizat în Abuja, Nigeria, la fel ca Ahmed Bala Ahmed, împrumutat la CS Tunari.
Hussaini Sanusi este mijlocaș de bandă, cu un fizic foarte bun și capacitatea de a scoate ușor adversarul din joc, în timp ce Believe Maapia Peter evoluează pe postul de mijlocaș central ofensiv, unde precizia paselor și forța de pătrundere sunt necesare.
Cei doi vor îmbrăca tricoul celor de la AFC Câmpulung Muscel 2022 (Liga a II-a) în acest sezon competițional, sub formă de împrumut”, au scris cei de la Dinamo pe canalele oficiale de comunicare.
FC U Craiova continuă să cedeze fotbaliști pe bandă rulantă. Cel mai recent nume care pleacă din Bănie este Dragoș Albu. Mijlocașul central în vârstă de 23 de ani va evolua restul sezonului 2024/2025 la Gloria Buzău, în SuperLiga.
Dragoș Albu mai are contract cu FC U Craiova până la finalul sezonului. Cotat la 450.000 de euro, Dragoș Albu a bifat 5 apariții în actuala stagiune pentru clubul patronat de Adrian Mititelu.
„Dragoș Albu va evolua în acest sezon sub formă de împrumut la Gloria Buzău. Mult succes, Dragoș!”, a fost anunțul făcut de FC U Craiova pe căile oficiale de comunicare.
Dinamo București a anunțat transferul lui Patrick Olsen. Danezul în vârsta de 30 de ani evoluează pe poziția de mijlocaș ofensiv, iar în sezonul trecut a terminat pe locul doi în campionat Poloniei, echipa Slask Wroclaw apelând de 29 de ori la serviciile jucătorului.
Cea mai importantă echipă din CV-ul lui Olsen este Inter Milano, club la care a efectuat junioratul. Pentru milanezi, Patrick a evoluat o singură dată într-o partidă oficială, în Cupa Italiei, într-un meci câștigat cu Trapani, scor 3-2.
„Clubul Dinamo 1948 București anunță, prin intermediul canalelor de comunicare, semnarea mijlocașului ofensiv Patrick Olsen.
Ultima dată în prima ligă poloneză, la Śląsk Wrocław, danezul de 1.78 m a efectuat astăzi vizita medicală și se va alătura lotului condus de Željko Kopić.
Noul nostru jucător a început fotbalul la Brøndby, a terminat junioratul la Inter Milano și a mai evoluat în Norvegia (Haugesund), Franța (Lens), Elveția (Grasshopper Zürich), după care a revenit în țara natală, unde a îmbrăcat tricoul celor de la FC Helsingør, Aalborg și Aarhus.
În sezonul trecut, Patrick a evoluat în 29 de partide în Ekstraklasa și a marcat două goluri pentru polonezii de la Śląsk Wrocław, alături de care a terminat campionatul pe locul 2, la egalitate de puncte cu echipa campioană.
Patrick Olsen va îmbrăca tricoul alb-roșu până în 2026!”, este comunicatul oferit de Dinamo București legat de transferul jucătorului.
Petrolul Ploiești l-a transferat pe Herman Moussaki, francezul semnând cu echipa din postura de jucător liber de contract. Noua achiziție se află pentru prima oară în campionatul României, iar în stagiunea trecută fotbalistul a evoluat la Dudelange, în Luxemburg.
„𝐁𝐮𝐧 𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭, 𝐇𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧 𝐌𝐨𝐮𝐬𝐬𝐚𝐤𝐢!
Atacantul în vârstă de 25 de ani este noul jucător al echipei noastre, semnând un contract valabil până la finele sezonului 2025-2026.
Fotbalistul a mai evoluat în carieră pentru Caen, Boulogne și Dudelange. În ultimul sezon, în campionatul din Luxemburg, Herman a înscris 7 goluri și a oferit 5 pase decisive”, s-a arătat în comunicatul celor de la Petrolul Ploiești.
FCSB a renunțat definitiv la serviciile lui Andrei Pandele. Mijlocașul central a fost prezentat oficial la FC Voluntari, în Liga 2.
Andrei Pandele este un produs al academiei roș-albaștrilor, iar pentru prima echipă a adunat 11 meciuri în toate competițiile. De asemenea, are în palmares cu FCSB campionatul, câștigat în sezonul trecut, și Cupa României, în sezonul 2019-2020.
„Bun venit, Andrei Pandele!
FC Voluntari anunță transferul definitiv al jucătorului Andrei Pandele de la FCSB .
În vârstă de 21 de ani, noul nostru mijlocaș a fost o prezență constantă la loturile de tineret ale echipei naționale a României ,bifând convocări la toate grupele de vârstă între U-15 și U-21.
La capitolul trofee, Andrei are în palmares titlul de campion al Superligii, Cupa și Supercupa României, toate alături de FCSB.
În cariera sa, Andrei Pandele a mai evoluat, sub formă de împrumut, la formațiile Metaloglobus București, Unirea Constanța și Gloria Buzău.
Clubul nostru îi urează bun venit și îi dorește mult succes în tricoul FC Voluntari!”, este comunicatul oficial emis de FC Volutari.
Chiar în ziua în care a ratat transferul lui Daniel Bîrligea de la CFR Cluj, Rapid a anunțat oficial că Mark Moruț, unul dintre atacanții de perspectivă de la academia alb-vișiniilor, a semnat primul contract de profesionist în Giulești.
“Sunt foarte fericit că după ani de muncă și sacrificii am semnat primul meu contract profesionist. Acest moment este perfect, deoarece Rapid este unul dintre cele mai mari și frumoase cluburi din România.
Contractul acesta îmi demonstrează că munca mea de nouă ani nu a fost în zadar, iar încrederea acordată de club îmi dă motivația de a mă antrena mai bine și să fiu și mai determinat la antrenamente și meciuri. Voi lupta pentru a ajunge la prima echipă!”, a declarat Mark Moruț.
Sepsi a anunțat oficial plecarea lui Kevin Varga. Internaționalul maghiar în vârstă de 28 de ani mai avea contract cu formația din Sf. Gheorghe până pe 30 iunie 2026. Fotbalistul care evoluează în extrema stângă a semnat cu Sepsi la începutul anului.
În tricoul lui Sepsi, Kevin Varga a adunat 24 de meciuri, reușind să marcheze două goluri și să ofere o pasă decisivă. Despărțirea s-a produs pe cale amiabilă. „Cu această ocazie, îi mulțumim pentru perioada petrecută alături de noi și îi urăm mult succes în continuare în carieră!”, a transmis Sepsi pe căile oficiale de comunicare.
CFR Cluj a spus adio cupelor europene în acest sezon după ce a fost eliminată de către Pafos (1-3 scor la general). Dan Petrescu a luat deja o primă decizie în privința lotului său de jucători.
Mai exact, ardelenii au anunțat oficial despărțirea de Armend Thaqi. Fundașul dreapta în vârstă de 31 de ani se desparte de fosta campioană a României. Kosovarul fusese adus chiar în această vară.
Hervin Ongenda se întoarce în România. Francezul s-a înțeles cu oficialii de la FC Botoșani și vine să ajute echipa condusă de Liviu Ciobotariu. El a mai evoluat pentru moldoveni în perioada 2018-2022. Atacantul a petrecut și o scurtă perioadă în Giulești.
„Hervin Ongenda a revenit la FC Botoșani, iar de astăzi se pregătește sub comanda lui Liviu Ciobotariu, antrenorul principal al „roș-alb-albaștrilor”.
Ongenda a mai evoluat pentru FC Botoșani în două rânduri: prima dată între iulie 2018 și ianuarie 2020, după care a plecat la Chievo Verona, și a doua oară în intervalul septembrie 2020 – ianuarie 2021, transferându-se ulterior la Apollon Limassol”, au scris cei de la FC Botoșani pe Facebook.
Gabriel Gheorghe a fost împrumutat de Rapid la FC Argeș până la finalul sezonului 2024/2025. Este prima plecare din Giulești, după revenirea lui Marius Șumudică pe banca tehnică. Fotbalistul de 17 ani care evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv a fost cedat în Liga 2.
Gabriel Gheorghe a debutat la echipa mare a celor de la Rapid chiar în actuala stagiune, în înfrângerea cu Petrolul (0-1). La FC Argeș, Gabriel Gheorghe va fi antrenat de Nicolae Dică și îndrumat de președintele Dani Coman, fostul mare portar al giuleștenilor.
„Unul dintre cei mai promițători jucători ai academiei Rapidului, Gabriel Gheorghe, va juca în acest sezon la FC Argeș, în liga secundă. În vârstă de 17 ani, Gabi are șansa de a acumula experiență la formația piteșteană, a cărei președinte este fostul portar al Rapidului Dani Coman.
În acest sezon, Gheorghe a evoluat într-o singură partidă, cea de la Ploiești, cu Petrolul, atunci când a intrat în minutul 79, în locul lui Cristi Ignat, un alt jucător crescut la academie.
Mijlocașul nostru, venit la Rapid de la ACS Juniorul, a jucat și în două meciuri din Liga de Tineret, reușind să înscrie două goluri, în acest start de sezon. Împrumutul este valabil până la finalul sezonului 2024/2025. Mult succes, Gabi!”, a transmis Rapid pe site-ul oficial.
Dinamo a anunțat despărțirea de portarul Răzvan Began, care a fost cedat definitiv la formația Gloria Bistrița, din Liga 3. Acesta a fost adus în vara trecută de ”roș-albi” ca rezervă a lui Adnan Golubovic, dar nu a apucat să debuteze.
”Mulțumim, Răzvan BEGAN! Cluburile Dinamo 1948 București și CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud au ajuns la un acord privind transferul definitiv al portarului Răzvan Began.
Sosit în vara trecută la Dinamo, Răzvan va continua acest sezon competițional în liga a III-a. Succes în carieră, Răzvan Began!”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a ”câinilor”.
UTA Arad a anunțat transferul definitiv al lui Abris Samson, jucătorul în vârstă de 17 ani find adus de la formația maghiară THSE Szabadkikötő. Mijlocașul a fost format la academia Barcelonei din Europa Centrală.
„UTA și clubul THSE Szabadkikötő au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al jucătorului de 17 ani, Abris Samson. Mijlocașul maghiar de bandă a început fotbalul în Anglia, ulterior fiind crescut de Academia Barcelonei din Europa Centrală.
Contractul jucătorului se desfășoară pe o perioadă de cel puțin 3 ani. Bun venit la Arad și mult succes la clubul nostru, Abris!” s-a arătat în postarea făcută publică de UTA Arad pe rețelele de socializare.
Rămas liber de contract după despărțirea de Corvinul Hunedoara, Sergiu Buș a semnat cu Hermannstadt. Originar din Cluj-Napoca, atacantul în vârstă de 31 de ani a semnat un contract valabil pe un sezon cu sibienii.
„În carieră acest a mai evoluat pentru CFR Cluj, Alba Iulia, FCM Tg.Mureș, Gaz Metan Mediaș, Corona Brașov, ZSKA Sofia (Bulgaria), Sheffield Wednesday (Anglia, Championship), Astra Giurgiu, Levski Sofia (Bulgaria), Seongam FC (Koreea de Sud), Chindia Târgoviște, Poli Iași și Corvinul Hunedoara, echipă pentru care a evoluat în 6 partide din preliminariile UEFA Conference League, UEFA Europa League și Supercupa României și a înscris un gol”, a transmis Hermannstadt pe căile oficiale de comunicare.
De două ori campion cu CFR Cluj, Sergiu Buș are o cotă de piață de 250.000 de euro, potrivit Transfermarkt.com. Atacantul a fost legitimat la Corvinul Hunedoara doar pentru perioada jocurilor europene.
CFR Cluj a anunțat oficial transferul fundașului dreapta Flavius Iacob de la Corvinul Hunedoara, la o lună după ce jucătorul a impresionat în meciul cu Rijeka din turul 2 preliminar al Europa League.
”Bun venit, Flavius Iacob! Cluburile CFR 1907 Cluj și Corvinul Hunedoara au ajuns la un acord privind transferul fundașului Flavius Iacob în Gruia!
În vârstă de 23 de ani, Iacob este un produs al Academiei Corvinului, echipă pentru care a evoluat în ultimele șapte sezoane competiționale, fiind unul dintre jucătorii de bază ai formației hunedorene. Îi urăm bun venit la CFR Cluj și cât mai multe reușite în tricoul echipei noastre!”, se arată pe pagina de Facebook a CFR-ului.
Portarul Răzvan Sava s-a despărțit oficial de CFR Cluj, el urmând să evolueze în Serie A pentru Udinese. În vârstă de 23 de ani, jucătorul a fost transferat de formația din Gruia de la Torino, la începutul anului 2022.
”Mulțumim pentru tot, Răzvan Sava! Cluburile CFR 1907 Cluj și Udinese au ajuns la un acord privind transferul portarului Răzvan Sava la formația din Serie A, fiind astfel cel de-al doilea portar CFR-ist care, în decurs de un an, se transferă în primul eșalon din Italia.
Venit în Gruia în ianuarie 2022, Răzvan a devenit, în doar doi ani, unul dintre cei mai importanți tineri fotbaliști din Superligă! Integralist în sezonul precedent, Sava a bifat în total 59 de meciuri în tricoul echipei noastre, impresionând constant prin intervențiile sale de excepție.
Îți mulțumim, Răzvan, pentru toate momentele unice petrecute alături de familia CFR-istă și îți urăm multă baftă în carieră!”, se arată pe pagina de Facebook a grupării clujene.
CFR Cluj și Al-Orobah au ajung la o întelegere pentru transferul lui Karlo Muhar, informaţie oferită în exclusivitate de FANATIK în urmă cu o săptămână. Formația din Gruia a anunțat despărțirea de jucătorul croat cu doar câteva ore înaintea duelului cu Pafos din play-off-ul UEFA Conference League.
„Cluburile CFR 1907 Cluj și Al-Orobah au ajuns la un acord privind transferul definitiv al jucătorului Karlo Muhar la formația din prima ligă a Arabiei Saudite
Venit în Gruia în vara anului 2022, mijlocașul croat a bifat 97 de meciuri în tricoul alb-vișiniu, reușind să devină rapid unul dintre jucătorii de bază ai echipei noastre. Mai mult, din postura de mijlocaș defensiv, Muhar a reușit să marcheze 18 goluri, zece dintre ele chiar în stagiunea precedentă, fiind inclus de LPF în echipa ideală a sezonului”, s-a arătat în comunicatul emis de CFR Cluj.
Universitatea Cluj a anunțat despărțirea de mijlocașul brazilian Roger, care abia revenise după ce fusese împrumutat la Corvinul Hunedoara pentru partidele pe care formația din Liga 2 le-a jucat în cupele europene.
”Clubul nostru a ajuns la un acord de încetare a raporturilor contractuale cu jucătorul Roger Junio. Sosit la ‘U’ la începutul anului 2024, Roger a bifat 21 de prezențe în tricoul echipei noastre în toate competițiile.
De la începutul sezonului actual, mijlocașul brazilian a evoluat sub formă de împrumut la Corvinul Hunedoara. Mult succes, Roger!”, se arată pe pagina de Facebook a ”șepcilor roșii”.
Sepsi OSK a anunțat oficial transferul internaționalului elvețian Dimitri Oberlin, care ultima oară a jucat la formația turcă Adanaspor. Atacantul cu dublă cetățenie, elvețiană și cameruneză, a semnat un contract valabil pe doi ani, cu opțiune de prelungire.
Oberlin, în vârstă de 26 de ani, a mai evoluat în carieră, printre altele, la Servette Geneva, FC Thun, Bayern Munchen II, FC Basel, Zulte Waregem, Empoli și RB Salzburg. Jucătorul a trecut pe la toate naționalele de juniori ale Elveției și are o selecție în reprezentativa de seniori, la meciul amical împotriva Greciei din martie 2018.
Farul Constanța a anunțat oficial despărțirea de fundașul central Diogo Queiros. Titular în 3 partide în actuala stagiune la Farul, Diogo Queiros a fost cedat la Dunkerque în Ligue 2.
„Mulțumim, Diogo! Farul și clubul francez Dunkerque au ajuns la un acord privind transferul mijlocașului portughez Diogo Queiros. În 38 de partide disputate în toate competițiile în tricoul alb-albastru, Diogo Queiros reușise 2 goluri și 2 pase decisive”, a anunțat Farul pe căile oficiale de comunicare.
Farul Constanța va încasa de la Dunkerque suma de 200.000 de euro de pe urma transferului lui Diogo Queiros, conform gsp.ro. Fundașul central în vârstă de 25 de ani a fost deja prezentat oficial în Franța.
UTA Arad a anunțat oficial că mijlocașul Denis Hrezdac s-a întors la echipă după împrumutul la Corvinul Hunedoara, formație alături de care a câștigat în sezonul trecut Cupa României.
”Denis Hrezdac revine la Arad! Câștigător al Cupei României cu Corvinul, jucătorul Denis Hrezdac s-a alăturat, de astăzi, lotului condus de Mircea Rednic.
O prezență constantă ca și titular la hunedoreni, mijlocașul de 22 de ani a strâns 34 de meciuri în liga secundă și cupa României pentru un total de patru goluri și o pasă decisivă. A contribuit și la parcursul european al Corvinului în cele șase partide din preliminariile UEFA Europa League, respectiv UEFA Conference League.
Hrezdac a ajuns la academia UTA-ei la vârsta de 15 ani și a debutat la prima echipă doi ani mai târziu, sub comanda regretatului Ionuț Popa. Sezonul 2021-2022 a consemnat și primul sezon pentru Denis pe scena principală a fotbalului românesc”, se arată pe pagina de Facebook a grupării arădene.
Pe de altă parte, ”Bătrâna Doamnă” s-a despărțit de mijlocașul israelian Loai Halaf. Anunțul este unul surprinzător, ținând cont de faptul că jucătorul a ajuns la UTA la începutul lunii iulie.
”Clubul UTA și jucătorul Loai Halaf au ajuns la un acord de reziliere pe cale amiabilă a contractului. Mijlocașul israelean de 24 de ani a evoluat în patru meciuri în acest debut de sezon al SuperLigii. Multă baftă în viitor, Loai!”, au scris arădenii.
FC Hermannstadt a anunțat un nou transfer. Sibienii l-au adus pe Robert Popescu, jucătorul de 21 de ani care a evoluat ultima dată la FC Voluntari. Tânărul fotbalist va juca pentru formația pregătită de Marius Măldărășanu sub formă de împrumut, dar clubul are opțiunea unui transfer definitiv.
„Bine ai venit, Robert Popescu! Robert Popescu este un mijlocaș stânga în vârstă de 21 de ani, care mai poate evolua pe posturile de mijlocaș central și mijlocaș ofensiv.
Robert a fost format la grupele de copii și juniori ai F.C.S.B. și vine la FCH sub formă de împrumut pentru acest sezon, cu opțiune de transfer definitiv. În sezonul trecut, a evoluat pentru cei de la F.C.Voluntari, echipă pentru care a bifat 32 de meciuri în toate competițiile, a înscris 4 goluri și a oferit un assist.”, este anunțul celor de la Hermannstadt pe Facebook.
Conform Digi Sport, Gigi Becali l-ar fi vrut pe Robert Popescu la echipa sa, chiar după meciul FC Voluntari – FCSB 1-2 din sezonul trecut. Mijlocașul ofensiv l-a impresionat atunci pe patronul campioanei României.
Nepotul fostului jucător de la Dinamo Cătălin Hîldan a revenit ca junior la Academia celor de la Dinamo. Puștiul de 21 de ani s-a întors la clubul unde a făcut primii pași în fotbal după o perioadă petrecută la Voluntari.
“Juniorul Cătălin Hîldan revine la Academia Dinamo. Familia Hîldan l-a dat Clubului pe Unicul Căpitan. Peluzei i-a dat un nume. Fotbalului i-a transmis, în fiecare sezon, că acolo, Sus, un înger veghează pentru tot ce înseamnă Dinamo.
Astăzi, aceeași familie de suflet a redat Academiei Dinamo spiritul, de obicei impalpabil, dar de această dată prezent în carne și oase. Cătălin, Juniorul, s-a născut și a crescut în alb și roșu, fie că e vorba de casa din Brănești, sfințită de Nea Marin sau de echipamentul grupelor de juniori.
Cei ce vin din urmă, copiii și juniorii noștri, îl vor avea alături pe Cătălin la fiecare pas, nu doar ca team manager al Academiei, ci drept prieten și model. Mult succes, Cătălin, inimile tuturor dinamoviștilor bat pentru tine!”, au scris cei de la Dinamo pe Facebook.
Bogdan-Nicolae Marian, fundaș lateral stânga de meserie, este noul fotbalist al celor de la Petrolul Ploiești. „Lupii galbeni” au mutat de urgență după accidentarea gravă suferită de Valentin Țicu.
În vârstă de 19 ani, Bogdan-Nicolae Marian a semnat un contract valabil pe următoarele două sezoane cu Petrolul Ploiești. Fundașul stânga și-a făcut junioratul în Anglia, la Watford. În vara anului trecut, Bogdan-Nicolae Marian a revenit în România la FC Voluntari.
Rapid a anunțat oficial despărțirea de Ștefan Pănoiu, jucătorul fiind transferat definitiv de către FC Botoșani. Jucătorul a fost lăsat liber să plece, după ce în sezonul trecut a fost împrumutat la Universitatea Cluj.
126 de meciuri oficiale și 8 goluri a reușit Ștefan Pănoiu în perioada în care a evoluat la formația antrenată în prezent de Neil Lennon. 300.000 de euro este cota de piață a atacantului lateral, potrivit transfermarkt.
Rapid a anunțat oficial că l-a împrumutat pe Robert Bădescu la CS Mioveni. Jucătorul va evolua pentru clubul din Argeș, în al doilea eșalon din România, până la finalul acestui sezon.
Puștiul de 19 ani a impresionat pe finalul stagiunii trecute, când l-a înlocuit pe Andrei Borza cu succes în flancul stâng al apărării. Cu toate că postul său de bază este fundaș central, nu lateral.
Joi, 8 august, UTA Arad a anunțat oficial transferul lui Florent Poulolo. Fundașul central de 27 de ani cu 15 prezențe în naționala Martinicăi a semnat un contract cu „Bătrâna Doamnă” până în vara lui 2025, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon.
Oțelul Galați a anunțat oficial transferul atacantului Maxim Cojocaru. În vârstă de 26 de ani, Maxim Cojocaru a semnat cu formația lui Dorinel Munteanu din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Chindia Târgoviște.
Fotbalist cu 21 de apariții în naționala Moldovei, Maxim Cojocaru a semnat un contract pe un sezon cu Oțelul Galați. Atacantul care evoluează în extrema dreaptă a făcut parte din lotul lui Sheriff Tiraspol în sezonul în care moldovenii reușeau să treacă de toate tururile preliminare și să ajungă în grupele UEFA Champions League.
Maxim Cojocaru poate evolua atât în banda dreaptă, cât și vârf. Fotbalistul moldovean s-a format la academia celor de la Dacia Chișinău. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru Ventspils (Letonia), Petrocub Hîncești, Sheriff Tiraspol și Chindia Târgoviște.
Petrolul Ploiești profită de rezultatele bune din ultimele două etape (1-0 acasă cu Rapid, respectiv 0-0 în deplasare cu Universitatea Craiova) și a anunțat oficial un nou jucător.
Mai exact, prahovenii au un nou „gigant” în apărare după ce l-au adus pe Hasan Jahic, fotbalist de 23 de ani cu o înălțime de 1,93 metri. Originar din Norvegia, acesta are și cetățenie bosniacă. Stopperul s-a antrenat deja cu formația din provincie.
Universitatea Cluj a oficializat mutarea unui fundaș central elvețian, care are peste 90 de meciuri în Bundesliga austriacă și liga elvețiană. Jasper van der Werff a avut și prezențe la Campionatul European U21, dar și trei sezoane în liga a doua a Germaniei.
Rapid l-a semnat oficial pe Diogo Mendes, fotbalist internațional al Capului Verde. Mijlocașul central a fost ultima oară la Maritimo, iar de-a lungul carierei sale a fost finalist de UEFA Youth League cu Benfica.
FCSB a decis să împrumute un jucător de perspectivă la o altă echipă în SuperLiga. David Andronic Popa, 17 ani, a fost cedat la Poli Iași până la finalul sezonului, potrivit golazo.ro.
Roș-albaștrii vor să-i ofere șansa tânărului mijlocaș să joace și astfel să poată progresa. Popa este un produs al academiei FCSB și a evoluat 45 de minute în returul cu Virtus, din turul 1 al Ligii Campionilor.
Eduard Dănilă a fost cedat de Rapid în liga secundă la CS Mioveni. Conform unui anunț oficial făcut de giuleșteni, mijlocașul în vârstă de 18 ani va evolua la CS Mioveni până la finalul sezonului sub formă de împrumut.
”Eduard Dănilă, mijlocașul de 18 ani al Rapidului, a fost împrumutat pentru un sezon la CS Mioveni. Mult succes, Edi!”, a fost anunțul făcut de Rapid pe căile oficiale de comunicare.
Eduard Dănilă a ajuns la Rapid în februarie 2023, fiind transferat de la echipa de tineret a celor de la FC Botoșani. Cotat în prezent la 25.000 de euro, mijlocașul a fost promovat la echipa mare a Rapidului de Adrian Mutu.
La scurt timp după ce a refuzat să preia naționala României, Gică Hagi a realizat un nou transfer. „Regele” l-a convins pe George Merloi să semneze, din postura de jucător liber de contract, un angajament valabil trei ani.
Fotbalistul care a avut evoluții impresionante pentru FC Voluntari pe finalul campionatului trecut a fost prezentat oficial la noua sa echipă.
După victoria împotriva FCSB-ului din campionat, Oțelul Galați a realizat transferul lui Luca Andronache, de la Farul Constanța. Jucătorul a fost adus sub forma de transfer definitiv și a semnat un contract pe o perioadă de un sezon, cu posibilitate de prelungire pentru încă două stagiuni.
„Luca Cristian Andronache, un atacant masiv de 21 de ani (1.89 metri), este noul jucător al Oțelului. El vine sub forma unui transfer definitiv, gruparea Farul Constanța păstrând un procent dintr-un viitor transfer. Luca este un produs al Academiei Gheorghe Hagi și a fost convocat la naționala Under 20 a României, reprezentativă pentru care a marcat un gol în U20 Elite League. Considerat un vârf de mare perspectivă, Andronache a debutat în Liga 1 la 17 ani și 13 zile, într-un meci dintre Dinamo București și Viitorul Constanța, scor 1-1. Campion de juniori U19 cu FC Viitorul, noul vârf roș-alb-albastru, care poate activa și în bandă, este născut în București și a trecut și pe la Academia lui FCSB.
În stagiunea precedentă, Luca a fost distribuit în 14 partide oficiale ale Farului (10 în Superliga, 2 în Cupa României, 2 în preliminariile Conference League) și a înscris un gol în play-off, în victoria constănțenilor cu Rapid București, scor 3-1. El este o soluție pentru regula Under 21 și deja se pregătește sub comanda managerului tehnic Dorinel Munteanu”, a fost mesajul transmis de Oțelul Galați în momentul transferului.
La o zi după eșecul din Gruia cu Universitatea Craiova (0-2), CFR Cluj a anunțat despărțirea de mijlocașul Durel Avounou. „Îi mulțumim pentru toată munca depusă la CFR Cluj și îi dorim multă baftă în carieră!”, a fost anunțul făcut de ardeleni pe căile oficiale de comunicare.
Durel Avounou mai avea contract cu CFR Cluj până în vara anului 2026. Internaționalul congolez în vârstă de 26 de ani a adunat 32 de apariții, 3 goluri și 7 pase decisive în tricoul vișiniu.
La scurt timp după anunțul despărțirii de Durel Avounou, CFR Cluj l-a prezentat oficial pe Daniel Graovac. Fundașul central bosniac a mai evoluat în Gruia în perioada iulie 2021 – august 2022.
„Apărătorul se întoarce la CFR Cluj după doi ani, perioadă în care a evoluat în Turcia atât pentru Kasimpasa, cât și pentru Manisa FK. În tricoul celei din urmă, Graovac a avut 28 de apariții în ultimul sezon competițional.
Daniel, bine ai revenit în Gruia! Îți urăm mult succes și cât mai multe reușite alături de echipa noastră!”, a mai scris CFR Cluj pe rețelele de socializare.
FC Voluntari a anunțat oficial împrumutul lui Alexandru Maxim, de la FCSB. Tânărul portar a fost cedat de campioana României pentru sezonul ce urmează. Concurența pe postul de portar este una foarte mare la „roș-albaștrii”, Târnovanu fiind titularul de drept, iar Andrei Vlad și Mihai Udrea sunt rezervele de pe poziția dintre buturi.
„Bun venit, Alexandru Maxim!
Cluburile FC Voluntari și FCSB au ajuns la un acord în privința împrumutului goalkeeper-ului Alexandru Maxim la echipa noastră.
În vârstă de 17 ani și cu o înălțime de 2,02 , Alex are selecții la naționalele de fotbal ale României U-15, U-16, și U-17.
Deasemenea, Maxim este câștigător al campionatului, al Cupei și SuperCupei României cu FCSB , grupa 2007, în sezonul 2021/2022 și al Cupei de tineret în sezonul 2022/ 2023.
Clubul nostru îi urează,, Bun Venit!” și îi dorește mult succes în tricoul FC Voluntari”, s-a arătat în postarea clubului FC Voluntari de pe rețelele de socializare.
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a anunțat oficial încetarea colaborării cu mijlocașul Ion Gheorghe, jucător care în partea a doua a sezonului trecut a fost împrumutat la formația poloneză Stal Mielec.
”Sepsi OSK şi Ion Gheorghe au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale dintre cele două părţi. Mijlocaşul, în vârstă de 24 de ani, a ajuns în anul 2022 la echipa noastră. Cu această ocazie, îi mulțumim pentru perioada petrecută alături de noi și îi urăm mult succes în continuare în carieră!”, se arată pe pagina de Facebook a covăsnenilor.
Înainte ca Sepsi să oficalizeze plecarea jucătorului, Gloria Buzău a anunțat că a obținut semnătura lui Ion Gheorghe.
Gloria Buzău și-a întărit serios lotul pentru sezonul 2024/2025. După remiza cu Petrolul (0-0) și înfrângerea cu Sepsi (1-2), formația din Crâng a oficializat trei transferuri dintr-un foc. Alexandru Stan, Alexandru Ișfan și Ion Gheorghe au semnat cu Gloria Buzău, cel puțin până la finalul sezonului.
„Internaţionalul român, Alexandru Stan, întăreşte astfel compartimentul „underilor” al Gloriei Buzău. Născut pe 25 septembrie 2005, Alexandru vine de la Rapid Bucureşti, însă în returul sezonului trecut a fost împrumutat la CS Mioveni pentru care a bifat 9 prezenţe, 8 ca titular integralist, 2 goluri marcate.
În vârstă de 24 de ani, Alexandru Işfan vine de la Universitatea Craiova via Petrolul Ploieşti. Argeşeanul a evoluat în Superligă la FC Argeş, Universitatea Craiova şi Petrolul, unde a strâns peste 100 de prezenţe.
Mijlocaşul ofensiv, Ion Gheorghe, a bifat sezonul trecut 38 de meciuri atât pentru Sepsi Sf. Gheorghe, cât şi pentru polonezii de la Stal Mielec, acolo unde a fost împrumutat de la începutul acestui an”, a scris Gloria Buzău pe căile oficiale de comunicare.
Rapid a anunțat oficial că a anunțat la serviciile lui Alexandru Stan. Atacantul în vârstă de 18 ani la evolua la Gloria Buzău, sub comanda lui Andrei Prepeliță, până la finalul sezonului.
„Atacantul nostru Alex Stan (18 ani) a fost împrumutat până la finalul actualului sezon la Gloria Buzău. Alex va fi coleg cu trei foști jucători ai Rapidului, Dragoș Grigore, Alex Dandea și Daniel Benzar.
Multă baftă, Alex!”, este comunicatul oficial emis de Rapid.
Paradoxal sau nu, în toamna lui 2023, când clubul alb-vișiniu era pregătit de Cristiano Bergodi, Dan Șucu a anunțat că Alexandru Stan va primi șanse să se afirme la Rapid. Însă, în utlimii doi ani, atacantul a adunat doar 7 prezențe pentru echipa din Giulești.
„Mai ține-ți minte un nume, pe Stan, care este titular în atac la tineret. Un jucător promițător, o să auziți multe lucruri frumoase despre el. Se antrenează deja cu prima echipă și domnul Bergodi o să-i dea șanse.
Acest Stan va fi o surpriză foarte plăcută. E foarte valoros. Deci stăm bine la capitolul atacanți și, dacă va fi cazul, vom mai aduce jucători după cum am demonstrat și în această vară”, a declarat Dan Șucu pentru FANATIK, în toamna anului trecut.
UTA a anunțat oficial transferul fundașului dreapta Ravy Tsouka, un internațional din RD Congo. Fotbalistul născut în Franța a semnat un contract pe un sezon, cu drept de prelungire pentru încă un an.
”Bun venit, Ravy Tsouka! UTA își întărește linia defensivă pentru noul sezon din SuperLigă. Astfel, Ravy Tsouka va îmbrăca tricoul Bătrânei Doamne până cel puțin în 2025, cu drept de prelungire încă un an.
Născut în Franța, fundașul dreapta ce poate juca la nevoie și în centru, evoluează din 2019 pentru naționala Republicii Congo. La jumătatea lunii iunie, jucătorul în vârstă de 29 de ani ce măsoară 1,81 m, a fost titular în partida cu Maroc din preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
El și-a făcut debutul la nivel profesionist în Serie C, pentru Paganese, pe 14 noiembrie 2015. De-a lungul carierei, Tsouka a mai jucat pentru Vasteras SK (Suedia), Helsingborg (Suedia), Waregem (Belgia), iar sezonul trecut l-a petrecut în Cipru, la AEL Limassol”, se arată pe pagina de Facebook a grupării arădene.
După două etape disputate din noul sezon al SuperLigii, Petrolul Ploiești a anunțat despărțirea de atacantul Alexandru Ișfan, jucător care a fost adus la începutul anului sub formă de împrumut de la Universitatea Craiova.
”FC Petrolul Ploiești și jucătorul Alexandru Ișfan (24 ani) au ajuns la un acord privind încetarea relațiilor contractuale. Atacantul a venit sub formă de împrumut de la Universitatea Craiova în ianuarie 2024, bifând 18 apariții în tricoul ‘galben-albastru’. Mulțumim și mult succes în continuare!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a grupării prahovene.
Petrolul Ploiești a anunțat oficial că a ajuns la un acord de reziliere a contractului cu Guilherme Garutti. Fundașul central brazilian pleacă de la „lupii galbeni” după doar un sezon în care a adunat 13 meciuri în campionat și Cupa României.
„Obrigato, Guilherme Garutti!
FC Petrolul Ploiești și jucătorul Guilherme Garutti (30 ani) au ajuns la un acord privind încetarea relațiilor contractuale. Fundașul făcea parte din lotul echipei noastre din iulie 2023, bifând 13 apariții în jocurile din Superliga României și Cupa României.
Mulțumim și mult succes în continuare!”, este comunicatul oficial emis de Petrolul Ploiești.
Dinamo a oficializat plecarea lui Gabriel De Moura. Fundașul lateral dreapta nu face parte din planurile lui Zeljko Kopic pentru sezonul 2024/2o25. În vârstă de 36 de ani, Gabriel De Moura a ajuns la final de contract, iar înțelegerea nu a fost prelungită.
Brazilianul a adunat 94 de meciuri în tricoul alb-roșu, reușind să marcheze un gol și să ofere 3 pase decisive. „Mulțumim, Gabriel de MOURA! 3 sezoane, 3 echipamente diferite, 3 sponsori principali, 4 antrenori, același suflet în inimile tuturor dinamoviștilor.
Gabriel Rodrigues de Moura, Gabi în familia Dinamo, încetează activitatea la clubul nostru. Definit de o dorință arzătoare, de focul tipic Braziliei, Gabi a bifat 94 de apariții în tricourile lui Dinamo”, a fost anunțul „câinilor”.
La mai puțin de 24 de ore distanță după 1-4 cu Dinamo, Petrolul a anunțat oficial despărțirea de Takayuki Seto, unul dintre cei mai longevivi fotbaliști ai „găzarilor”. În vârstă de 38 de ani, Seto a plecat de pe „Ilie Oană” după 3 ani.
Mijlocașul defensiv, campion cu Astra în sezonul 2015/2016, a adunat 102 meciuri pentru Petrolul Ploiești atât în Liga 2, cât și în SuperLiga și Cupa României, reușind să înscrie un singur gol și să ofere o pasă decisivă.
„Un adevărat model de profesionalism, atât în teren cât și în afara lui, Seto (38 ani) a sosit la Petrolul înainte de startul sezonului 2021-2022, fiind unul dintre cei care au contribuit din plin la revenirea ‘lupilor’ pe prima scenă a fotbalului românesc. Mulțumim și mult succes în continuare!”, a fost anunțul Petrolului pe căile oficiale de comunicare.
Petrolul Ploiești a anunțat că l-a achiziționat definitiv pe fundașul dreapta Denis Radu, cel care în sezonul precedent a îmbrăcat tricoul ”lupilor galbeni” după un împrumut de la Politehnica Timișoara.
”FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu Politehnica Timișoara privind transferul lui Denis Radu, cel care a semnat un angajament cu clubul nostru valabil până în iunie 2027! Originar din Caransebeș, Denis a făcut primii pași în fotbalul mare la Politehnica Timișoara, echipă pentru care a bifat 63 de meciuri la nivelul ligii secunde.
Fundașul dreapta a ajuns prima dată la Petrolul în august 2023, sub formă de împrumut. De-a lungul stagiunii trecute, el a jucat în meciuri din campionat și Cupă. În vârstă de 21 de ani, Denis face parte din loturile naționale de tineret, în mod constant, ultima dată fiind convocat la acțiunea selecționatei U20 din martie 2024”, se arată pe pagina de Facebook a grupării prahovene.
Dinamo București continuă campania de transferuri. Oficialii clubului au abordat o strategie diferită în acest sezon și mizează pe fotbaliști tineri cu potențial. La echipă a ajuns Andrei Iulius Mărginean, un jucător de 22 de ani crescut de Sassuolo. El joacă pe poziția de mijlocaș central și impresionează prin înălțimea sa, de 1,93 m.
”Bine ai venit, Andrei MĂRGINEAN!
Cluburile Dinamo 1948 București și US Sassuolo Calcio au ajuns la un acord privind împrumutul pe un sezon al jucătorului Andrei Iulius Mărginean. Născut în 2001, în județul Alba, Andrei a plecat în 2018 de la echipa locală CS Zlatna și a luat drumul Italiei, ajungând la grupa U17 a clubului Sassuolo. De-a lungul carierei, mijlocașul central de 1.93 m a mai jucat, sub formă de împrumut, la ACR Messina (Serie C), FC Novara (Serie C) și Ternana Calcio (Serie B). La gruparea din Terni a bifat 10 apariții în sezonul recent încheiat. Clubul nostru va avea opțiunea de transfer definitiv al lui Andrei”, a fost anunțul celor de la Dinamo.
CFR Cluj a oficializat două mutări în decurs de doar 15 minute. Clubul din Gruia a anunțat oficial că le-a prelungit contractele portarului Răzvan Sava și fundașului central Matei Ilie. Ambii fotbaliști vor evolua în Gruia până la finalul sezonului 2026/2027.
În vârstă de 22 de ani și cotat la două milioane de euro de Transfermarkt.com, Răzvan Sava a fost titular incontestabil la CFR Cluj în sezonul precedent în care a adunat 45 de apariții. De cealaltă parte, în vârstă de 21 de ani, Matei Ilie a bifat 20 de apariții și a marcat un gol.
Hermannstadt s-a despărțit de Benjamin Hanzu și Cosmin Bucuroiu. Cei doi tineri fotbaliști aflați sub comanda lui Marius Măldărășanu au fost cedați definitiv la CSC Șelimbăr în Liga a 2-a.
Născut la Cisnădie, Benjamin Hanzu evoluează pe postul de fundaș central și nu a apucat să îmbrace tricoul lui Hermannstadt. De cealaltă parte, atacantul Cosmin Bucuroiu a adunat 29 de apariții în toate competițiile pentru Hermannstadt, reușind o singură pasă decisivă.
„Pe această cale, le dorim acestora mult succes în noua provocare din Liga a 2-a și le mulțumim pentru tot!”, a fost anunțul făcut de Hermannstadt pe căile oficiale de comunicare.
Farul Constanța a anunțat că doi dintre cei mai promițători jucători ai Farului, Ionuț Cojocaru și Gabriel Dănuleasă, ambii născuți în 2003 și veniți din academia Gheorghe Hagi, au semnat noi contracte.
”Ionuț Cojocaru este născut la Brăila, iar în Superligă a debutat la 6 februarie 2023, într-un meci disputat la Constanța, cu Universitatea Craiova, scor 2-1, iar de atunci a evoluat în 16 partide, în care a marcat 4 goluri și a oferit 3 pase decisive, toate acestea chiar în ediția trecută de campionat. A evoluat și pentru naționala U20 a României, pentru care a marcat de asemenea 4 goluri.
Gabriel Dănuleasă este născut la Călărași, iar primul meci în tricoul alb-albastru al Farului în Superligă l-a disputat la 18 iulie 2021, în primul etapă a sezonului 2021-2022, când Farul a remizat în deplasare cu UTA, scor 0-0. Este fost component al echipelor naționale de juniori U16, U17, U18, U19 și U20 ale României și actual internațional U21.
Ionuț Cojocaru și Gabriel Dănuleasă au semnat astăzi noi contracte cu Farul, angajamentele lor fiind prelungite până în vara anului 2028”, se arată pe site-ul oficial al ”marinarilor.
Daniel Paraschiv, fostul atacant al celor de la Hermannstadt, a semnat cu Real Oviedo, echipa din liga a doua a Spaniei. Atacantul în vârstă de 25 de ani a mai evoluat în cariera sa pentru Luceafărul Oradea, Viitorul Târgu Jiu și FC Voluntari. În sezonul trecut, el a reușit să înscrie 11 goluri în Superligă I. El a semnat un contract cu soaniolii valabil 3 sezoane.
“Bine ai venit, Daniel Paraschiv! 🆕⚽
✍🏻 Real Oviedo a ajuns la un acord cu fotbalistul Daniel Paraschiv până în iunie 2027. Paraschiv, în vârstă de 25 de ani, s-a născut pe 24 aprilie 1999 în Brașov (România). Atacantul vine de la FC Hermannstadt din România, echipă pentru care a evoluat în ultimele două sezoane. Acesta a debutat pentru echipa națională a țării sale în noiembrie 2022, marcând un gol. La clubul său actual a jucat 95 de meciuri, a înscris 31 de goluri și a oferit 7 assist-uri”, au scris spaniolii pe contul oficial de Facebook.
Ante Roguljic şi-a reziliat contractul cu Universitatea Craiova şi devine jucător liber de contract. Croatul pleacă după trei ani petrecuţi în Bănie. El a fost împrumutat în a doua parte a sezonului trecut la U Cluj:
“OFICIAL | Mulțumim, Ante Roguljic! Clubul Universitatea Craiova și mijlocașul Ante Roguljic au hotărât de comun acord încetarea raporturilor contractuale. Îi mulțumim și îi dorim mult succes în continuare!”, se arată în comunicatul oltenilor.
U Cluj l-a prezentat pe Franck Tchassem, un atacant camerunez în vârstă de 25 de ani. „Șepcile roșii” l-au adus pe Franck Tchassem de la CSM Focșani, fiind unul dintre cei mai buni fotbaliști în sezonul precedent în Liga a 3-a.
Prezentat oficial cu o zi înainte de FCSB – U Cluj, Franck Tchassem, care poate evolua în ambele benzi, a marcat 17 goluri în 27 de partide. Atacantul camerunez a promovat cu CSM Focșani în liga secundă la finalul stagiunii precedente.
Franck Tchassem s-a format la Academia de Fotbal AS Metelots Douala din Camerun. Fotbalistul camerunez a venit în România în 2019, când a semnat cu Șomuz Fălticeni, din Liga 3. Aproximativ doi ani mai târziu, Franck Tchassem a semnat cu Știința Miroslava. A mai jucat în România și la Viitorul Dăești.
U Cluj a oficializat un transfer tare chiar cu o zi înainte de meciul cu FCSB, în prima etapă din SuperLiga. Sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău a ajuns Vladislav Blănuță, „perla” lui Adrian Mititelu la FC U Craiova.
Dorit de maghiarii de la Ujpest, Vladislav Blănuță va evolua în sezonul 2024/2025 în SuperLiga. Atacantul în vârstă de 22 de ani va juca sub formă de împrumut la U Cluj până la finalul stagiunii.
În tricoul alb-albastru, Vladislav Blănuță, care are contract cu FC U Craiova până în iunie 2028, a bifat 46 de apariții, reușind să marcheze nouă goluri și să ofere trei pase decisive. În prezent, atacantul are o cotă de piață de 500.000 de euro.
”Vladislav Blănuță va evolua sub formă de împrumut pentru următorul sezon la FC Universitatea Cluj. Mult succes, Vlad. Te așteptăm să te întorci înapoi mai puternic!”, a fost anunțul făcut de FC U Craiova.
Universitatea Cluj a anunțat oficial achiziționarea fundașului Ștefan Andrei, care a evoluat ultima dată în Liga 3 la Sănătatea Cluj. Jucătorul a fost testat de antrenorul Ioan Ovidiu Sabău în stagiul de pregătire din Austria.
”FC Universitatea Cluj a semnat un contract cu Ștefan Andrei (22 de ani), jucător testat de către staff-ul tehnic în cantonamentul din Austria. Fundașul, care poate juca atât în centrul apărării, cât și în banda dreaptă, a evoluat în ultimul sezon pentru formația din al treilea eșalon Sănătatea Cluj unde a strâns 28 de partide și a marcat un gol.
În cantonamentul din Austria, Ștefan Andrei a fost utilizat de către Ioan Ovidiu Sabău ca fundaș dreapta timp de o repriză în primul amical cu SV Ried (1-1), în a doua parte a jocului cu UVB Vocklamarkt (5-0) și pe toată durata partidei cu DVTK (0-2).
Împotriva celor de la SV Ried, noul nostru jucător a contribuit la golul echipei noastre, oferind pasa decisivă pentru Adel Bettaieb”, se arată pe site-ul oficial al ”șepcilor roșii.
CFR Cluj a anunțat despărțirea de tehnicianul Francisc Dican, cel care a asigurat interimatul în finalul sezonului precedent după plecarea lui Adi Mutu și până la sosirea lui Dan Petrescu.
”Mulțumim pentru tot, Francisc Dican! Contractul dintre clubul CFR 1907 Cluj și tehnicianul Francisc Dican a ajuns la final, iar cele două părți au decis încetarea colaborării.
Suntem profund recunoscători pentru dedicarea, disponibilitatea și profesionalismul cu care Francisc Dican și-a desfășurat mereu activitatea la CFR Cluj și îi dorim mult succes în continuare!”, se arată pe pagina de Facebook a grupăeii din Gruia.
Poli Iași a anunțat transferul lui Samuel Oum Gouet. Camerunezul în vârstă de 26 de ani a ajuns la Copou în calitate de jucător liber de contract. În sezonul trecut, mijlocașul defensiv a evoluat pentru Yverdon Sport în Elveția. Noua achiziție a ieșenilor are 25 de selecții pentru echipa națională a Camerunului, inclusiv participări la Campionatul Mondial din Qatar. El a fost pe teren în meciurile cu Serbia și Elveția.
”Bine ai venit, Samuel!
Camerunezul Samuel Oum Gouet a semnat contractul cu Poli Iași. Născut la data de 14 decembrie 1997, experimentatul mijlocaș cu talia de 1,85m, are 25 de jocuri în selecționata „Leilor neîmblânziți”, cu prezențe la Cupa Africii și Campionatul Mondial din 2022. A evoluat în sezonul trecut la Yverdon, în prima ligă elvețiană. Mult succes în Copou, Samuel!”, a fost mesajul postat de Poli Iași pe Facebook.
Oțelul Galați a anunțat transferul fundașul croat Josip Tomasevic, în ziua în care SuperLiga va porni într-un nou sezon. În vârstă de 30 de ani, acesta poate juca atât apărător central, cât și în banda stângă.
Tomasevic, care a semnat un contract pe un sezon cu drept de prelungire pe încă unul, a jucat în sezonul precedent la formația israeliană Hapoel Hadera. El a mai jucat în cariera sa la Lokomotiv Plovdiv și Atromitos Atena. Format la Academia de juniori a clubului Hajduk Split, Tomasevic a fost internațional la reprezentativele Under 16, Under 17, Under 18 și Under 19 ale Croației.
”De fiecare dată când apare o nouă provocare, trebuie să o accepți cu inima deschisă. Astfel am semnat și eu contractul cu noua mea echipă, una de tradiție a fotbalului românesc. Am văzut că aici se dorește mereu performanță și că publicul este euforic. Mă bucur și abia aștept să joc pentru Oțelul!”, a declarat fundașul, pentru site-ul oficial al grupării gălățene.
Poli Iași a anunțat venirea lui Vali Gheorghe la formația din Copou. Jucătorul a venit liber de contract, ultima echipă pentru care a evoluat fiind Universitatea Cluj.
„Atacantul lateral Valentin Gheorghe a semnat contractul cu Poli Iași! Născut la data de 14 februarie 1997, la Ploiești, Vali a evoluat în sezonul trecut la FCSB și U Cluj. La ardeleni, cu care a jucat barajul pentru calificarea în preliminariile Conference League, a debutat în septembrie 2023 chiar într-un meci cu Poli Iași, câștigat de alb-albaștri cu 2-0. Este unul dintre jucătorii importanți ai generației sale, cu peste 200 de jocuri în prima ligă din România și Turcia, precum și selecții la naționalele U21, U23 și Olimpică (3 jocuri la JO 2021)”, s-a arătat în postarea făcută de Poli Iași pe rețelele de socializare.
Farul Constanța a anunțat transferul lui Victor Dican de la FC Botoșani. Fundașul central al moldovenilor a semnat cu “marinarii” lui Gheorghe Hagi pe o perioadă de trei ani, până în vara anului 2027. Transferul face parte dintr-un schimb pe axa FC Botoșani – Farul, cu jucătorii Dican – Bodișteanu.
Jason Papeau a semnat prelungirea cu Rapid pentru două sezoane. Mijlocașul ofensiv a avut dubii dacă va rămâne în curtea Rapidului, însă s-a hotărât. Francezul a fost unul dintre cei mai iubiți fotbaliști de către fanii Rapidului, mai ales pentru tehnica sa impresionantă.
CFR Cluj mută în continuare pe piața de transferuri. Oficialii din Gruia s-au înțeles cu jucătorul din Kosovo, Meriton Korenica. Extrema dreapta în vârstă de 27 de ani a fost adusă de la FC Ballkani. El a mai evoluat în carieră pentru echipe precum Shkendija, FC Prishtina, KF Liria sau Manisa FK. Acesta a jucat 5 meciuri pentru naționala statului Kosovo, însă nu a reușit să înscrie niciun gol.
Cu doar 2 zile înainte de startul unei noi ediții în SuperLiga, Poli Iași a anunțat transferurile jucătorilor Florian Kamberi, un atacant albanez, și Robert Miskovic, un mijlocaș central croat.
”Bine ai venit, Florian! Atacantul Florian Kamberi a semnat contractul cu Poli Iași. Născut la data de 8 martie 1995 în Elveția, fotbalistul albanez cu talia de 1,89m, are aproape 300 de jocuri oficiale în carieră, multe dintre ele în campionate importante din Europa, precum cel din Scoția (21 de goluri marcate), Elveția, Germania sau Croația.
Bine ai venit, Robert! Mijlocașul central de picior drept Robert Miskovic a semnat contractul cu Poli Iași. Născut la data de 20 octombrie 1999 la Igolstadt (Germania), fotbalistul care are și cetățenie croată, cu talia de 1,90m, a venit de la Banik Ostrava (Cehia). A bifat și 4 selecții la naționala U20 a Croației”, sunt mesajele de pe pagina de Facebook a grupării ieșene.
FC Botoșani l-a transferat pe Ștefan Bodișteanu. Anunțul a fost făcut de moldoveni pe căile oficiale de comunicare în cursul zilei de miercuri, 10 iulie. În vârstă de 21 de ani, Ștefan Bodișteanu a semnat un contract valabil pe următoarele 3 sezoane.
Cotat în prezent la 400.000 de euro, Ștefan Bodișteanu s-a format la Academia „Gheorghe Hagi” și a evoluat ulterior pentru Viitorul, CSA Steaua, Farul și Oțelul Galați. De-a lungul carierei, Ștefan Bodișteanu a bifat 37 de meciuri la toate naționalele de juniori ale României.
Noul fotbalist al lui FC Botoșani poate evolua pe mai multe posturi în linia mediană a terenului, fie mijlocaș stânga, fie mijlocaș ofensiv.
Oficialii clubului UTA Arad au anunțat oficial că i-au achiziționat pe jucătorii Valentin Borcea și Raoul Cristea, aceștia semnând contracte pe câte un sezon cu drept de prelungire pentru încă unul.
”Bun venit Valentin Borcea și Raoul Cristea! UTA a ajuns la un acord cu jucătorii Valentin Borcea și Raoul Cristea pentru contracte valabile pe un sezon și opțiune de prelungire pentru încă o stagiune.
Valentin Borcea este un jucător care s-a născut pe 6 iulie 2002. A crescut la academia celor de la Dinamo București, club de care a aparținut până în vara acestui an. Noul mijlocaș al UTA-ei poate evolua atât în centrul liniei de mijloc, cât și pe cele două benzi. Borcea va îmbrăca tricoul cu numărul 18.
Raoul Cristea s-a născut pe 4 septembrie 2002 și a evoluat în carieră pentru Ocna Dej, Metaloglobus, Concordia Chiajna și SCM Zalău. Jucătorul care va purta numărul 27 pe tricou poate evolua atât în cele două benzi în linia de atac, cât și vârf. Le urăm bun venit celor doi și la cât mai multe realizări alături de UTA!”, este comunicatul de pe pagina de Facebook a grupării arădene.
Deniz Giafer și-a găsit echipă după despărțirea de Dinamo, clubul la care s-a format. Fundașul a semnat cu FC Bihor Oradea, echipă nou-promovată în liga secundă. Anunțul a fost făcut de orădeni pe căile oficiale de comunicare.
”Fost la Dinamo, tânărul fundaş central Deniz Giafer se alătură proiectului FC Bihor! Un nou tânăr jucător care are mai multe meciuri în primele două ligi ale ţării a semnat cu FC Bihor Oradea! De această dată este vorba despre fundaşul central Deniz Giafer.
Născut la 11 mai 2001 la Constanţa, Deniz Giafer a fost jucătorul lui Dinamo Bucureşti, echipa la care a evoluat atât în prima ligă cât şi în eşalonul secund. În partea a doua a sezonului trecut el a fost însă împrumutat la CS Tunari, echipă cu care a evoluat în eşalonul secund.
Înalt de 1,84 m, Deniz a fost şi internaţional de juniori, făcând parte din loturile naţionale de U16 şi U20. Deniz Giafer se alătură echipei FC Bihor Oradea, pentru care a semnat un contract valabil trei sezoane.
Clubul FC Bihor îi transmite bun venit lui Deniz Giafer şi mult succes în echipamentul roş-albastru orădean!”, a fost anunțul lui FC Bihor Oradea pe rețelele de socializare.
În a doua jumătate a sezonului precedent, Deniz Giafer a fost împrumutat de Dinamo la CS Tunari, care a retrogradat în Liga a 3-a. Fundașul în vârstă de 23 de ani are o cotă de piață de 150.000 de euro.
Alexandru Cîmpanu este noul jucător al celor de la UTA Arad. Atacantul care evoluează în extrema dreaptă a fost deja prezentat în tricoul „alb-roșiilor”. Ultima oară la Universitatea Craiova, Alexandru Cîmpanu a semnat un contract valabil pe un sezon cu UTA Arad, cu opțiune de prelungire.
„În vârstă de 23 de ani, Cîmpanu a evoluat la nivelul Superligii în 129 de partide, a marcat 15 goluri și a oferit 9 pase decisive. A mai evoluat pentru FC Botoșani și ‘U’ Cluj. A făcut parte din loturile naționale de juniori până la nivelul selecționatei de tineret, pentru care a adunat cinci jocuri.
Îi urăm bun venit și prestații cât mai bune în tricoul roș-alb!”, a fost anunțul făcut de UTA Arad pe căile oficiale de comunicare. Cîmpanu are o cotă de piață de 400.000 de euro, potrivit Transfermarkt.com.
Adnan Aganovic continuă în SuperLiga! Mijlocașul croat, rămas liber de contract după despărțirea de Sepsi, a semnat cu nou-promovata Unirea Slobozia. În vârstă de 36 de ani, Aganovic a câștigat în România două Cupe și două Supercupe cu Sepsi, dar și o Cupă a Ligii României cu FCSB.
Adnan Aganovic a debutat în tricoul noii echipe în amicalul cu Concordia Chiajna, scor 2-2. Ialomițenii vor avea parte de un debut de foc în SuperLiga. În primele două etape, formația pregătită de Adrian Mihalcea le înfruntă pe Farul și FCSB.
Rapid a anunțat oficial că fotbalistul nigerian Funsho Bamgboye a fost cedat la formația Hatayspor din Turcia. Jucătorul ceruse în urmă cu câteva zile conducerii să-l lase să plece, după ce în ultimul sezon și-a pierdut locul de titular.
”Rapid s-a despărțit de nigerianul Funsho Bamgboye, acesta transferându-se definitiv în prima ligă turcă. În vârstă de 25 de ani, Funsho va juca la Hatayspor, formație ce a terminat sezonul trecut pe poziția a 15-a a Superligii Turciei.
Bamgboye a venit la Rapid la startul anului 2023, de la Fehervar, și a marcat 8 goluri pentru Rapid, oferind 7 pase de gol, în 53 de meciuri. În sezonul trecut, nigerianul a marcat 5 goluri în 41 de meciuri, fiind cel de-al doilea pasator al echipei, după Claudiu Petrila, cu 6 assisturi”, se arată pe site-ul oficial al giuleștenilor.
După ce s-a despărțit de Ricardo Grigore, Dinamo a anunțat oficial că a încheiat colaborarea cu un alt fundaș central crescut în academie, Deniz Giafer. Cele două părți s-au despărțit de comun acord.
”Mulțumim, Deniz GIAFER! Dinamo 1948 București și fundașul central Deniz Giafer au decis de comun acord încheierea relației contractuale. Format de la 9 ani în Academia clubului, Deniz a debutat pentru Dinamo în SuperLigă cu trei ani în urmă, pe 19 iulie 2021, într-o victorie împotriva celor de la FC Voluntari, 3-2.
Sezonul următor, când echipa noastră a evoluat în eșalonul secund, tânărul apărător a împărțit banderola de căpitan cu veteranul Patriche și a avut o evoluție apreciată pentru revenirea imediată pe prima scenă a fotbalului românesc.
57 de meciuri, 2 goluri și o pasă decisivă a adunat Deniz în tricoul alb-roșu. Mult succes în carieră, Deniz Giafer!”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a grupării dinamoviste.
CFR Cluj l-a prezentat oficial pe Beni Nkololo. Atacantul în vârstă de 27 de ani evoluează în extrema dreaptă și a fost adus liber de contract în Gruia. Ultima oară, Beni Nkololo a îmbrăcat tricoul celor de la Al-Orobah, în Arabia Saudită.
„Născut în Franța, fotbalistul de 27 de ani vine în Gruia după un sezon petrecut în Arabia Saudită, la Al-Orobah, echipă proaspăt promovată în Saudi Pro League în tricoul căreia a jucat 33 de partide, bifând 5 goluri și 5 pase decisive.
Cu peste 200 de meciuri în carieră, Nkololo a mai evoluat in Franța pentru US Avranches, US Concarneau, Tours FC și SC Lyon, dar și în Australia, pentru Central Coast Mariners”, a anunțat CFR Cluj pe căile oficiale de comunicare.
Universitatea Craiova a anunțat pe contul oficial de Facebook al clubului că s-a despărțit de fundașul central Pyry Soiri. Finlandezul, în vârstă de 29 de ani, s-a transferat la Athens Kallithea din Grecia. În sezonul trecut, Soiri a jucat numai 6 meciuri pentru echipa din Bănie. El a fost adus de la echipa HJK din Finlanda.
”OFICIAL | Mulțumim, Pyry Soiri! Clubul Universitatea Craiova l-a transferat definitiv pe internaționalul finlandez Pyry Soiri la formația Athens Kallithea FC din Grecia. Îi mulțumim și îi dorim mult succes în continuare!”, au scris oletenii.
Universitatea Cluj a anunțat transferul atacantului portughez Berto, care a fost crescut la academia clubului Benfica Lisabona. Jucătorul în vârstă de 28 de ani evoluează pe postul de extremă dreapta.
Berto a jucat în cariera sa la echipa a doua a celor de la Benfica, la Nottingham Forrest, Legia Varșovia, Northampton, Vitoria Setubal FC, Kunshan FC, Henan FC, iar în a doua parte a sezonului precedent a îmbrăcat tricoul formației Portimonense SC, unde a marcat 2 goluri și a oferit 2 assist-uri în 18 meciuri.
Clubul FC U Craiova, proaspăt retrogradat în Liga 2, a anunțat transferul tânărului portar Codruț Sandu. Jucătorul în vârstă de 18 ani a fost adus sub formă de împrumut pentru un sezon de la Rapid.
”Bine ai venit, Codruț Sandu! Portarul român în vârstă de 18 ani va evolua pentru următorul sezon la FCU 1948 sub formă de împrumut de la FC Rapid 1923. Codruț Sandu are o înălțime de 1.91 metri.
El a evoluat în trecut la Dinamo U19, CSA Steaua U19, FC Rapid 1923 U19, FC Rapid 1923 și LPS Clinceni. Îi dorim mult succes și cât mai multe meciuri fără gol primit în tricoul FCU 1948”, se arată pe pagina de Facebook a grupării oltene.
Dinamo s-a despărțit de fundașul Quentin Bena, care a fost plătit șase luni degeaba. “Câinii” l-au scos de pe lista LPF pe fotbalist în iarnă, iar apoi și-au dat seama că au nevoie de el. Însă, întoarcerea sa nu s-a mai materializat, iar Bena s-a antrenat degeaba pentru o jumătate de an.
“Mulțumim, Quentin BENA!
Clubul Dinamo 1948 București și fundașul central Quentin Bena au ajuns la o înțelegere privind încetarea relației contractuale.
Sosit la clubul nostru în vara anului 2022, Quentin a făcut parte din lotul care a readus Dinamo în prima ligă, în urmă cu un an.
A adunat 41 de apariții pentru alb-roșiii, a înscris de două ori și a oferit două pase decisive.
Mult succes în carieră, Quentin Bena!”, a scris Dinamo pe pagina de Facebook.
FC Hermannstadt a anunțat transferul fundașului stânga Tiago Goncalves, un fost internațional portughez U19. Jucătorul în vârstă de 23 de ani a semnat un contract valabil pentru 2 sezoane.
”Bine ai venit, Tiago Goncalves! Tiago Goncalves este un fundaș stânga portughez, în vârstă de 23 de ani. Tiago este fost internațional U19 al Portugaliei și a fost format ca fotbalist la clubul lusitan Belenenses.
Noul fundaș lateral al FC Hermannstadt a mai evoluat până acum pentru echipe ca Genoa U19 (Italia), Valladolid Promesas (Spania), Messina (Italia), Novara (Italia), Pontedera (Italia).
În sezonul anterior, Tiago a bifat 14 prezențe pentru Belenenses în Liga 2 din Portugalia, pentru care a oferit două assist-uri. Tiago Goncalves a semnat cu FC Hermannstadt un contract valabil pentru următoarele două sezoane și va purta numărul 15 pe tricou”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a grupării sibiene.
Petrolul Ploiești a anunțat prelungirea contractului până în 2026 cu Lucian Dumitriu, un jucător polivalent care poate evolua ca fundaș lateral, mijlocaș la închidere sau central și chiar extremă.
”Fotbalistul polivalent al echipei noastre, Lucian Mihai Dumitriu și-a prelungit contractul cu Petrolul Ploiești pentru încă doi ani, până în 2026! Lucian Mihai Dumitriu are 31 de ani și se află la Ploiești de la revenirea echipei în prima ligă. Are 74 apariții oficiale în tricoul Petrolului, ca fundaș lateral, mijlocaș la închidere sau central, ori extremă! Mult succes, Lucian Mihai Dumitriu!”, se arată pe pagina de Facebook a grupării prahovene.
La scurt timp după ce și-a încheiat colaborarea cu Dinamo, mijlocașul spaniol Dani Iglesias a semnat un contract pe un sezon cu marea rivală CSA Steaua și va evolua din nou în Liga 2 din România.
”Bine ai venit, Dani Iglesias! Clubul Steaua București anunță transferul spaniolului Dani Iglesias. În vârstă de 28 de ani, Iglesias evoluează ca și mijlocaș central și s-a format la două cluburi de renume din Spania: Deportivo la Coruna si Deportivo Alaves.
Iglesias a sosit azi-noapte în România, iar de la Aeroportul Henri Coandă a ajuns direct în cantonamentul formației noastre, de la Cheile Grădiștei. Mijlocașul spaniol a mai evoluat la NK Istra, HNK Rjieka, Spartak Trnava, SKF Sered și Dinamo București. În 2020, cu NK Rjieka a câștigat Cupa Croației!
Dani Iglesias a semnat un contract pe un an cu echipa roș-albastră! Bun venit în Ghencea și cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!”, se arată în comunicatul postat pe pagina de Facebook a grupării ”militare”.
”A semnat pe un an. A mai avut oferte din România. A acceptat un salariu mai mic ca la Dinamo. E un jucător pe care Daniel Oprița l-a dorit și e al treilea spaniol de la echipă. Sunt tehnici și profesioniști și de asta am urmărit mai mulți jucători de aici.
Nu cred că va fi o problemă cu suporterii chiar dacă a jucat doi ani la Dinamo și sperăm să fie primit bine de suporteri. Putem spune că e și o mică lovitură de imagine că un jucător de SuperLiga de la Dinamo a venit la Steaua”, a declarat Andrei Cian, șeful secției de fotbal de la Steaua, pentru FANATIK.
Cu gândul de a ataca în sezonul viitor play-off-ul din SuperLiga, Universitatea Cluj face schimbări numeroase la nivelul lotului și a anunțat că a renunțat la nu mai puțin de 7 jucători, majoritatea aflați la final de contract.
”FC Universitatea Cluj anunță încetarea colaborării cu șapte dintre jucătorii care au făcut parte din lotul echipei noastre în sezonul 2023/2024. Clubul nostru se desparte de Ante Roguljic, Federico Anselmo, Marco Rus, Ștefan Pănoiu, Filip Ilie, Andrei Peteleu, jucători care au ajuns la final de contract cu formația noastră.
De asemenea, FC Universitatea Cluj a ajuns la un acord de reziliere cu Valentin Gheorghe”, se arată pe site-ul oficial al ”șepcilor roșii”.
Atacantul Aurelian Chițu, care a retrogradat din SuperLiga stagiunea precedentă cu FC U Craiova, este noul jucător al formației FC Hermannstadt. Jucătorul de 33 de ani a semnat un contract pe 2 sezoane cu sibienii.
”Aurelian Chițu este un fotbalist cu experiență care, spunem noi, nu mai are nevoie de nicio prezentare. Campion al României cu Viitorul Constanța în sezonul 2016-2017, Aurelian are pe C.V. echipe ca Unirea Slobozia, Valenciennes FC (Franța), PAS Giannina (Grecia), Astra Giurgiu, Daejeon Citizen și Daejeon Hana C. (Coreea de Sud), Farul Constanța și FC U Craiova 1948, echipă pentru care a înscris 10 goluri și a oferit 7 assist-uri în 37 de meciuri în sezonul trecut.
Aurelian Chițu are 2 selecții în Echipa națională de fotbal a României și o cotă de piață de 450.000 euro pe site-urile de specialitate. Poate evolua ca vârf de atac sau mijlocaș lateral. Aurelian Chițu a semnat un contract cu A.F.C. Hermannstadt valabil pentru următoarele două sezoane”, se arată pe pagina de Facebook a grupării sibiene.
Aflat la final de contract și dorit de mai multe cluburi din SuperLiga, atacantul Gicu Grozav, în vârstă de 33 de ani, a decis să-și prelungească înțelegerea cu Petrolul pentru încă două sezoane.
”Așa cum am promis încă de la finalul campionatului, Gicu va continua cu Petrolul. Am rezolvat. Acum, așteptăm ca oamenii de afaceri turci să rezolve și celelalte probleme ale clubului, avem speranțe și promisiuni. Așteptăm și oamenii de afaceri din Prahova să ajute echipa, s-o salveze, fiindcă este an centenar, este vorba de Petrolul Ploiești, de tradiție.
Nu trebuie tot timpul să așteptăm doar pe cei din afară să vină să ne salveze. Vedeți și ce emulație s-a creat în jurul naționalei. Petrolul merită o soartă bună”, a declarat președintele Claudiu Tudor, pentru gsp.ro.
Oțelul Galați a anunțat oficial transferul fundașului central sârb Nikola Stevanovic, care vine liber de contract după ce și-a încheiat înțelegerea cu formația Napredak Krusevac, din prima ligă a țării sale.
Jucătorul în vârstă de 25 de ani a semnat un contract pe un sezon, cu drept de prelungire pe încă un an. Stevanovic a evoluat în sezonul trecut în 16 meciuri din campionat și unul din Cupa Serbiei. El a mai jucat în cariera sa la Radnicki Nis, Dinamo Vranje și FC Ingolstadt, din liga a doua a Germaniei.
Stevanovic a fost convocat, în ianuarie 2021, pentru două meciuri amicale ale primei reprezentative a Serbiei. A jucat într-o partidă cu Republica Dominicană și a fost rezervă cu Panama. El are și 3 jocuri în naționala Under 18 a Serbiei.
”Sunt încântat de transferul la Oțelul pentru că fotbalul românesc, așa cum se vede inclusiv la nivel de echipe naționale, cunoaște un progres evident. Colegii m-au primit extraordinar, mai sunt aici și alți jucători din zona mea, așadar cred că mă voi acomoda foarte repede. Vreau să-mi ajut echipa pentru obiectivele noului sezon și să jucăm meciurile de acasă cu stadionul plin. Forza, Oțelul!”, a declarat Stevanovic, pentru site-ul oficial al grupării gălățene.
Dinamo continuă seria de schimbări la nivelul lotului după ce s-a salvat in extremis de la retrogradare și a anunțat despărțirea de mijlocașul ofensiv Valentin Borcea, jucător crescut la academia clubului.
”Mulțumim, Valentin Ioan Borcea! Clubul Dinamo 1948 București și mijlocașul ofensiv Valentin Borcea au decis de comun acord încetarea relației contractuale. Crescut în Academia Dinamo, Valentin a debutat în Superliga în 2020, la vârsta de 18 ani, într-o victorie cu 3-1 împotriva celor de la Gaz Metan Mediaș.
Până în prezent, Valentin a purtat tricoul primei echipe în 39 de partide, marcând 3 goluri și oferind o pasă decisivă. Mult succes în carieră, Valentin Borcea!”, se arată pe pagina de Facebook a grupării dinamoviste.
Deși dorit de mai multe din SuperLiga după ce și-a încheiat contractul cu FC Hermannstadt, printre care Rapid și Dinamo, mijlocașul japonez Mino Sota a ales oferta celor de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
”Clubul Sepsi OSK a ajuns la o înțelegere pe doi ani și cu Mino Sota. Mijlocașul japonez, în vârstă de 29 de ani, a jucat ultima dată la FC Hermannstadt. Îi urăm mult succes alături de Sepsi OSK!”, se arată pe pagina de Facebook a grupării covăsnene.
Petrolul se pregătește serios pentru sezonul 2024 – 2025. „Lupii galbeni” au realizat încă un transfer. Alexandru Stănică, jucător care evoluează pe poziția de fundaș central, a semnat cu formația din Ploiești un contract valabil până în 2027.
„Oficial! Alexandru Stănică este noul jucător al echipei noastre! Stănică este de la începutul perioadei de pregătire alături de FC Petrolul Ploiești și a semnat un angajament cu clubul nostru pentru următoarele 3 sezoane!
În vârstă de 23 de ani, Stănică evoluează pe postul de fundaș central și vine de la Concordia Chiajna, echipa la care s-a format ca fotbalist. Îți dorim mult succes și multe realizări în haita lupilor galbeni!”, a fost anunțul postat de club din Ploiești pe rețelele de socializare.
Rapid București l-a transferat pe Filip Blazek de la Ostrava, Republica Cehă. Fundașul central slovac a fost adus în Giulești în schimbul a 250.000 de euro și a semnat un contract valabil doi ani, cu opțiune de prelungire pentru încă unul.
“Sunt foarte încântat să devin parte din Familia Rapid. Sunt pregătit de o nouă aventură! Rapid are fani grozavi, abia aștept să joc în fața lor. Eu sunt un luptător și o să dau totul pentru culorile Rapidului”, a spus Filip Blazek.
Rapid a anunțat oficial transferul lui Timotej Jambor, atacantul naționalei U21 a Slovaciei, unul dintre cei mai promițători jucători din țara fostei adversare a României de la Euro 2024. Jucătorul cu 4 meciuri la Slovacia U21 va juca în Giulești în următoarele 4 sezoane:
„Sunt fericit să fiu aici, să mă alătur unui club atât de mare, precum Rapid. Am auzit că Rapid are fani incredibili, care fac o atmosferă minunată, astfel încât abia aștept să începem sezonul. Sper să înscriu multe goluri și să fac toți rapidiștii fericiți”.
UTA continuă să se întărească pentru următorul sezon din Superligă. Arădenii s-au înțeles cu fundașul Kouya Mabea. Fotbalistul din Coasta de Fildeș a semnat un contract valabil pentru un sezon, însă are și opțiunea de prelungire. Cea mai importantă echipă pentru care a mai evoluat este KVC Westerlo.
„Bun venit, Kouya Mabea! Fundașul de picior stâng, Kouya Mabea, a semnat un contract cu UTA pe o perioadă de un sezon cu opțiune de prelungire pentru încă un an.
Apărătorul lateral originar din Coasta de Fildeș s-a născut pe 23 octombrie 1998 și a început fotbalul la SO Armee. A mai trecut pe Vitoria Guimaraes, KVC Westerlo, Hapoel Hadera și Rishon leZion. Îi urăm bun venit și evoluții cât mai reușite!”, au scris arădenii pe contul oficial de Facebook.
Kalifa Kujabi, un mijlocaș gambian, a semnat cu fosta campioana a României, anunțul fiind făcut chiar de formația din Gruia pe rețelele de socializare.
„Bine ai venit, Kalifa Kujabi! Suntem bucuroși să vă anunțăm cel de-al 6-lea transfer al acestei veri! Mijlocașul gambian, Kalifa Kujabi, este noul jucător al echipei noastre!
În vârstă de 24 de ani, fotbalistul a evoluat până acum în Italia pentru Frosinone, Costa Orientale Sarda și SEF Torres 1903.
Îi urăm bun venit în Gruia și cât mai multe reușite alături de CFR Cluj!”, a fost comunicatul transmis de CFR Cluj.
FC Botoșani a anunțat despărțirea de atacantul Sekou Camara din Guineea, cel care a marcat doar 3 goluri în cele 3 sezoane petrecute la formația patronată de Valeriu Iftime și pentru care a jucat 58 de meciuri.
”Mulțumim, Sekou Camara! FC Botoșani anunță despărțirea de atacantul Sekou Camara, după trei sezoane petrecute pe ‘Municipal’. În cele 58 de meciuri disputate în ‘roș-alb-albastru’, acesta a marcat trei goluri și a oferit șase pase decisive. Îi mulțumim lui Sekou pentru perioada petrecută alături de noi și îi dorim mult succes în viitor!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a grupării botoșănene.
Cu puțin timp înainte de plecarea în cantonamentul din Austria, Universitatea Cluj a anunțat transferul lui Mario Șfaiț, care a fost unul dintre golgheterii sezonului trecut din Liga 4.
”FC Universitatea Cluj a ajuns la o înțelegere cu Mario Șfaiț (19 ani). Tânărul jucător care poate evolua ca extremă dreapta a fost golgheterul formației Viitorul Mihai Georgescu în sezonul 2023/2024 și al treilea cel mai bun marcator din campionatul ligii a 4-a cu 24 de reușite.
Mario Șfaiț a ajuns la formația din al patrulea eșalon în urmă cu patru ani, fiind cel mai bun jucător în ultima stagiune. Pe lângă cele 24 de goluri marcate, acesta a oferit 16 pase decisive. Pe plan colectiv, a ajuns alături de echipa sa până în finala Cupei României (faza județeană) și s-a clasat pe locul al treilea în campionat.
Noul nostru jucător a fost remarcat de staff-ul tehnic la acțiunea care a avut loc pe 7 și 8 iunie, reprezentând o nouă opțiune pentru regula jucătorului U21”, se arată pe site-ul oficial al ”șepcilor roșii”.
FC Botoșani a anunțat transferul mijlocașului central argentinian Gaston Manuel ”Chapi” Romano. Crescut la academia lui River Plate, acesta a fost adus de la Belenseses, din liga a doua portugheză.
”Bine ai venit, Chapi Romano! FC Botoșani anunță transferul mijlocașului central argentinian Gaston Manuel ‘Chapi’ Romano, care a evoluat ultima dată în liga secundă portugheză, pentru formația OS Belenenses.
În vârstă de 26 de ani, fotbalistul crescut de către River Plate a mai jucat pentru formații precum Huracan II (Argentina), Espinho, CF Estrela (ambele din Portugalia) și Taranto (Italia). Mult succes, Chapi, și cât mai multe împliniri în tricoul nostru!”, este mesajul de pe pagina de Facebook a grupării botoșănene.
Farul Constanța l-a convins pe fostul portar de la FCSB, Răzvan Ducan, să semneze cu formația lui Gică Hagi: “Un nou transfer la Farul. În vârstă de 23 de ani, portarul Răzvan Ducan a semnat azi contractul cu formația noastră. Ultima echipă pentru care a evoluat a fost FC Botoșani”, a scris clubul pe Facebook.
Contractul este valabil pe o perioadă de 3 ani, așa cum a anunțat clubul oficial. Jucătorul de 23 de ani a venit liber de contract la formația din Constanța. În cariera sa, Ducan a evoluat la FCSB, FC Argeș, AFC Turnu Măgurele, CS Mioveni și ultima dată la FC Botoșani. 350.000 de euro este cota sa pe Transfermarkt.
Intrată în zodia patronilor din Turcia, Petrolul Ploiești a anunțat transferul mijlocașului francez Tidiane Keita, în vârstă de 27 de ani, care a jucat ultima dată la USL Dunkerque, în Ligue 2.
”Bun venit, Tidiane Keita! Clubul nostru a ajuns la un acord cu fotbalistul francez Tidiane Keita (27 de ani), cel care a sosit, în această seară, în cantonamentul de la Bolu și va intra, de mâine, în programul de pregătire al ‘lupilor’. Keita evoluează pe postul de mijlocaș central, iar întreaga carieră de până acum și-a petrecut-o în fotbalul din Hexagon.
Ultima dată la USL Dunkerque, în eșalonul secund francez, formație pentru care a bifat 26 de prezențe pe parcursul stagiunii precedente, Tidiane Keita a mai jucat pentru Toulouse B, US Albi, US Colomiers și US Orleans. Angajamentul noului echipier al ‘galben-albaștrilor’ se va întinde pe durata a trei ani”, se arată pe pagina de Facebook a grupării prahovene.
Cristi Manea, liber de contract de la CFR Cluj, a semnat cu Rapid. Fundaşul dreapta a câştigat 5 titluri de campion cu ardelenii, iar acum a semnat un contract valabil trei ani cu giuleştenii:
“Sunt fericit să mă alătur acestui proiect minunat, în care cred. Este o onoare să îmbrac tricoul acestei echipe, pentru că de mic urmăresc galeria și suporterii Rapidului, și cred că sunt cei mai frumoși din țară.
Abia aștept să joc acasă și să am în spate un zid vișiniu! Îmi doresc să câștigăm campionatul și să facem fericiți acești suporteri minunați!”, a spus Manea.
Eugeniu Cebotaru este noul antrenor secund al celor de la U Cluj. Anunțul a fost făcut de „șepcile roșii” pe căile oficiale de comunicare. În vârstă de 39 de ani, Eugeniu Cebotaru va face parte din staff-ul tehnic condus de Ioan Ovidiu Sabău.
Născut în Republica Moldova, Eugeniu Cebotaru a fost fotbalist la Zimbru Chișinău, Ceahlăul Piatra Neamț, Academica Clinceni și Petrolul Ploiești. În naționala Republicii Moldova, Cebotaru a adunat 68 de partide și 1 gol.
În sezonul 2022/2023, Eugeniu Cebotaru a făcut trecerea de la teren pe banca tehnică, fiind antrenor secund la Petrolul Ploiești și FC Voluntari.
Ronaldo Deaconu și-a găsit rapid echipă după despărțirea de Farul Constanța. Mijlocașul ofensiv în vârstă de 27 de ani continuă în SuperLiga la Hermannstadt, cu care a semnat un contract valabil pe două sezoane.
La Sibiu, Ronaldo Deaconu va purta tricoul cu numărul „13”. „Format la Academia Hagi, Ronny a evoluat la nivel de copii și juniori pentru cluburi importante din Olanda, cum sunt Feyenoord Rotterdam și Twente.
De asemenea, la nivel de profesioniști, Ronaldo Deaconu are în CV echipe ca ASA Tg.Mureș, Concordia Chiajna, HNK Gorica (Croația), Sepsi OSK, Gaz Metan Mediaș, SX Chang`an (China), Korona Kielce (Polonia) și Farul Constanța, echipă pentru care în stagiunea precedentă a bifat 9 meciuri și a înscris două goluri.
Ronny mai poate evolua ca mijlocaș central sau mijlocaș de bandă și este cotat la suma de 500.000 euro pe site-urile de specialitate”, se arată în anunțul oficial al celor de la Hermannstadt. Ronaldo Deaconu s-a alăturat deja sibienilor în cantonamentul din Turcia de la Bolu.
U Cluj face spectacol pe piața transferurilor din vară. Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău l-a prezentat oficial pe Adel Bettaieb. Atacantul tunisian a evoluat ultima oară la Poli Iași, în SuperLiga.
În vârstă de 27 de ani, Adel Bettaieb a semnat un contract valabil pe două sezoane cu U Cluj. Cotat la 350.000 de euro de Transfermarkt, Adel Bettaieb a fost crescut de Angers și a evoluat de-a lungul carierei pentru La Louvière, F91 Dudelange, Ümraniyespor, Boluspor și Poli Iași.
În sezonul 2023/2024, Adel Bettaieb a marcat 4 goluri în 17 meciuri în tricoul lui Poli Iași. Adel Bettaieb reprezintă al șaptelea transfer al lui U Cluj pentru sezonul viitor după Ovidiu Popescu, Vadim Rață, Iulian Cristea, Dorin Codrea, Radu Boboc și Mamadou Thiam.
Jesus Fernandez a fost prezentat oficial de Poli Iași. Ultima oară la FC Voluntari, „veteranul” spaniol în vârstă de 36 de ani va evolua în Copou în următorul sezon. Portarul iberic a fost dorit de Gigi Becali la FCSB pentru înlocuirea lui Andrei Vlad.
Totuși, portarul în vârstă de 25 de ani nu a mai plecat de la FCSB, iar trecerea lui Jesus Fernandez în lotul echipei lui Elias Charalambous nu s-a mai concretizat. „Spaniolul Jesus Fernandez a semnat contractul cu Poli Iași.
Născut la data de 11 iunie 1988, experimentatul portar cu talia de 1,90m, are un palmares impresionant, făcând parte din lotul galacticilor de la Real Madrid, câștigători ai Ligii Campionilor, a Cupei și Supercupei Spaniei.
Cu CFR Cluj și-a trecut în CV două titluri de campion al României. În sezonul trecut a fost legitimat la FC Voluntari. Mult succes în Copou, Jesus!”, au scris moldovenii pe căile oficiale de comunicare.
La 2 doi ani după ce a plecat de la CFR Cluj, mijlocașul Adrian Păun s-a întors la formația din Gruia și va încerca să ajute formația antrenată de Dan Petrescu să câștige un nou titlu de campioană.
”Are aceeași sclipire în ochi ca acum 10 ani! Adiță e mare acum și s-a întors acasă”, este mesajul postat de CFR Cluj la videoclipul de pe pagina de Facebook a clubului în care anunță revenirea lui Păun.
În vârstă de 29 de ani, Adrian păun a fost cedat de CFR Cluj sub formă de împrumut la Hapoel Beer Sheva în septembrie 2022. După un an israelienii l-au achiziționat defenitiv pentru 500.000 de euro. Însă, în ultimul sezon el a fost împrumutat la Bnei Sakhnin.
Echipa de la malul mării a anunțat pe contul oficial de Facebook un nou transfer. Andrei Ciobanu se întoarce la Farul Constanța după ce în ultimele sezoane a evoluat pentru Rapid București, Poli Iași și FC Voluntari. Mijlocașul a semnat un contract valabil pe doi ani.
„Mijlocașul Andrei Ciobanu este de astăzi noul jucător al Farului, după ce a semnat un contract valabil pentru următorii 2 ani. În vârstă de 26 de ani, jucătorul născut la Bârlad este un produs al Academiei Hagi, iar în Liga 1 a debutat în urmă cu opt ani, la 09 aprilie 2016: FC Viitorul – Astra Giurgiu 1-3. A disputat până în prezent 190 de partide în toate competițiile de seniori, în care a marcat 27 de goluri și a oferit 14 pase decisive.
A fost selecționat în numeroase rânduri la loturile naționale U15, U16, U17, U18, U19 și U21. A evoluat pentru România U21 la turneul final EURO U21 din Italia 2019 și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2021. Mijlocașul are în palmares titlul de campion în sezonul 2016/2017, Cupa și Supercupa României în sezonul 2018/2019. Andrei este al treilea transfer al alb-albaștrilor în această vară, după Gabriel Iancu și Mihai Bălașa”, au scris cei de la Farul Constanța.
Dinamo l-a transferat pe Raul Opruț. „Bine ai venit, Raul OPRUȚ! Cluburile Dinamo 1948 București și KV Kortrijk au ajuns la un acord pentru împrumutul pe un sezon al fundașului stânga Raul Opruț.
Născut la Caransebeș, Raul a început fotbalul la Liceul Sportiv Banatul Timișoara și a fost format, mai târziu, de italienii de la Chievo. A ajuns apoi la echipa de tineret a celor de la Genoa, iar 3 ani mai târziu a fost repatriat de FC Hermannstadt.
În sezonul abia încheiat, Raul a jucat 3 meciuri în Liga I Belgiană pentru KV Kortrijk și 20 pentru Hermannstadt (sub formă de împrumut); 19 în Superliga și unul în Cupa României. A evoluat, de asemenea, 87 de minute pentru România, în amicalul disputat împotriva Columbiei, la finalul lunii martie a acestui an. Clubul nostru va avea opțiunea de a-l transfera definitiv pe Raul, începând cu sezonul 2025-2026”, se arată pe pagina de Facebook a „câinilor”
UTA Arad a mai realizat un transfer. „Bătrâna Doamnă” a anunțat oficial că și-a asigurat serviciile lui Dejan Iliev, portar care a evoluat ultima dată pentru FK Sarajevo.
Goalkeeperul de 29 de ani are în CV un club spectaculos. Între 2012 și 2022 a aparținut de Arsenal, fiind împrumutat la mai multe cluburi și fără a reuși să joace un meci oficial pentru prima echipă a „tunarilor”. În schimb, a bifat o prezență la naționala Macedoniei de Nord.
Petrolul Ploiești l-a transferat pe Alexandru Tudorie, rămas liber de contract după despărțirea de UTA Arad. Anunțul oficial a fost făcut de clubul prahovean pe rețelele de socializare. Este al doilea transfer reușit de „găzari” după cel al lui Alexandru Mateiu.
Alexandru Tudorie a semnat un contract valabil pe două sezoane cu Petrolul Ploiești. „În vârstă de 28 de ani, atacantul are peste 200 de meciuri la nivelul primei ligi a României, marcând 54 de goluri.
El are în palmares 3 Cupe ale României, o Cupă a Ligii și o Supercupă. Tudorie a evoluat de-a lungul carierei pentru Oțelul Galați, FCSB, FC Voluntari, Arsenal Tula, Universitatea Craiova, Sepsi OSK, Al-Adalah și UTA Arad”, se arată în anunțul oficial al Petrolului Ploiești.
Marco Fossati nu mai este jucătorul celor de la U Cluj. Mijlocașul defensiv în vârstă de 31 de ani a ajuns la final de contract cu „Șepcile roșii”, iar cele două părți au decis să se despartă.
Venit în septembrie 2023 la U Cluj, Marco Fossati a adunat 13 partide în tricoul alb-negru, reușind să marcheze o singură dată, în Cupa României. Cotat la 450.000 de euro de Transfermarkt.com, Fossati a evoluat pentru Hajduk Split, înainte să facă pasul pe Cluj Arena.
FC Botoșani a anunțat oficial că s-a despărțit într-o singură zi de nu mai puțin de 5 jucători. Este vorba de Andrei Ureche, Ioan Filip, Reagy Ofosu, Francesco Margiotta și Radoslav Dimitrov.
”FC Botoșani anunță despărțirea de portarul Andrei Ureche, după un sezon și jumătate petrecut pe ‘Municipal’, în care a apărat de șapte ori buturile formației noastre. Îi mulțumim lui Andrei pentru perioada petrecută alături de noi și îi dorim mult succes pe viitor!
FC Botoșani anunță despărțirea de mijlocașul Ioan Filip, sosit pe „Municipal” în iarna acestui an. Acesta a evoluat în 19 partide pentru ‘roș-alb-albaștri’, contribuind la menținerea echipei noastre în SuperLigă.
FC Botoșani anunță despărțirea de aripa stânga Reagy Ofosu, care a revenit pe ‘Municipal’ în iarna acestui an. În cele 12 partide în care a evoluat pentru ‘roș-alb-albaștri’, winger-ul german a contribuit cu un gol și o pasă decisivă.
FC Botoșani anunță despărțirea de atacantul italian Francesco Margiotta, sosit pe ‘Municipal’ în iarna acestui an. Acesta a evoluat în patru partide pentru ‘roș-alb-albaștri’, marcând un gol.
FC Botoșani anunță despărțirea de fundașul dreapta Radoslav Dimitrov, care a revenit pe ‘Municipal’ în iarna acestui an. În cele trei partide în care a evoluat pentru ‘roș-alb-albaștri’, apărătorul bulgar a contribuit cu o pasă decisivă”, sunt mesajele postate pe pagina de Facebook a grupării moldovene.
CFR Cluj a anunțat oficial achiziționarea definitivă a fundașului central croat Anton Kresic, care în sezonul precedent a jucat în Gruia sub formă de împrumut de la formația HNK Rijeka.
”Anton Kresic rămâne la CFR Cluj! Cluburile CFR 1907 Cluj și HNK Rijeka au ajuns la un acord privind transferul definitiv al fundașului Anton Kresic în Gruia Apărătorul croat a venit la CFR Cluj în vara anului trecut, iar în sezonul recent încheiat a bifat 33 de meciuri și 4 pase decisive în tricoul echipei noastre, fiind unul dintre oamenii de bază din compartimentul defensiv. Anton, îți urăm mult succes în continuare alături de noi!”, se arată pe pagina de Facebook a grupării clujene.
Oțelul Galați a anunțat transferul sub formă de împrumut până în vara anului viitor a atacantului Albert Hofman de la Universitatea Cluj, jucătorul plecând deja în cantonamentul montan cu formația lui Dorinel Munteanu.
”Mă bucur că voi juca iarăși în SuperLiga, urmează un sezon în care voi da totul pentru noua mea echipă. Hai, Oțelul!”, a declarat jucătorul în vârstă de 21 de ani, pentru site-ul oficial al grupării gălățene.
Hofman a marcat de 7 ori în tricoul lui U Cluj în cele 39 de partide în care a fost utilizat, oferind și 2 assist-uri (8 meciuri în SuperLiga, 28 în Liga 2, 3 în Cupa României Betano). Golurile au fost înscrise în sezonul de Liga 2 la finalul căruia clujenii au reușit promovarea.
După ce în turul sezonului precedent a bifat câteva prezențe în primul eșalon, Albert Hofman a fost trimis în iarnă sub formă de împrumut la Unirea Dej, acolo unde a punctat de 3 ori în cele 10 partide în care a fost utilizat.
Noul atacant central al Oțelului, care poate activa și în bandă, are și 10 prezențe în naționala Under 19 a României, reprezentativă pentru care a înscris 2 goluri. El este eligibil pentru regula U21.
„Portarul ucrainean Maksym Kovalov, ultima dată în prima ligă bulgară, a semnat un contract pe un an de zile cu SC Oțelul Galați și se pregătește alături de noii săi colegi în cantonamentul de la Vatra Dornei.
Kovalov, 1.88 metri, 23 de ani, este născut la Odesa și, după scurte experiențe în eșalonul secund al țării sale, a jucat în campionatele din Republica Moldova și Bulgaria. A reprezentat grupările Zimbru Chișinău și Pirin Blagoevgrad, pentru echipa din urmă jucând de 47 de ori în ultimele două sezoane, atât în Liga 1, cât și în Cupă. Maksym și-a încheiat relațiile contractuale cu Pirin după ce formația din sud-vestul Bulgariei a retrogradat în al doilea eșalon”, a fost comunicatul oferit de Oțelul Galați după transferul portarului.
„România este o experiență nouă pentru mine și mă bucur că am ajuns la Oțelul, una dintre cele mai apreciate echipe din Superliga. Am înțeles că va fi o concurență mare pe postul de portar, însă sunt pregătit să dau tot ce pot pentru a-mi demonstra valoarea. Important este să luăm cât mai puține goluri și implicit să câștigăm cât mai multe meciuri. Hai, Oțelul!”, a fost mesajul noului jucător de la Oțelul.
Dorian Răilean și-a găsit rapid echipă după despărțirea de Dinamo. Portarul moldovean a semnat cu Gloria Buzău, nou-promovată în SuperLiga. Fotbalistul cotat la 350.000 de euro de Transfermakrt.com a semnat un contract valabil pe un sezon.
”Bun venit, Dorian Răilean. Al treilea transfer al Gloriei Buzău pentru sezonul 2024-2025 al SuperLigii este portarul naționalei Republicii Moldova, care a semnat un contract valabil un sezon.
Originar din Chișinău, în vârstă de 30 de ani, Dorian a evoluat ultima dată pentru Dinamo București, în cariera sa mai trecând și la echipe precum Chindia Târgoviște, Unirea Dej, ACS Comuna Recea, FC Petrocub, Sfîntul Gheorghe (MD), Dacia Buiucani sau Sheriff Tiraspol.
A strâns de-a lungul carierei peste 100 de jocuri în prima divizie a Rep. Moldova și 18 selecții pentru echipa națională.
Mult succes în tricoul roș-albastru”, se arată pe căile oficiale de comunicare ale Gloriei Buzău. Pe lângă Dorian Răilean, Gloria Buzău i-a mai transferat pe Grigore Turda și Tudor Călin.
Farul Constanța a mai pregătit o lovitură pentru sezonul următor. Mihai Bălașa, fostul fotbalist al celor de la FCSB, Universitatea Craiova și Sepsi OSK, a semnat cu formația lui Gică Hagi.
„Fundașul Mihai Bălașa este noul jucător al echipei noastre, după ce a semnat un contract valabil pentru următorii 3 ani.
Născut la 14 ianuarie 1995, la Târgoviște, Mihai Bălașa este un produs al Academiei Hagi, evoluează ca fundaș central sau fundaș dreapta și debutul în Liga 1 a fost consemnat la 23.07.2012. De atunci a disputat 327 de partide în toate competițiile pentru FC Viitorul, FCSB, Sepsi, CSU Craiova, Crotone, Roma U19 și Trapani Calcio.
Are, de asemenea, 8 selecții la echipa națională a României.
Este triplu câștigător al Cupei României cu Universitatea Craiova (2021) și Sepsi Sf. Gheorghe (2022 și 2023), precum și triplu câștigător al Supercupei României cu Univ. Craiova (2021) și Sepsi Sf. Gheorghe (2022 și 2023). Mult succes alături de Farul, Mihai!”, a fost mesajul postat de Farul Constanța pe site-ul oficial.
Dinamo a anunțat încheierea colaborării după doar 6 luni cu fundașul nord-macedonean Darko Velkovski, al cărui contract a ajuns la final și nu a mai fost prelungit.
”Mulțumim, Darko VELKOVSKI! Relația contractuală dintre Dinamo 1948 București și internaționalul macedonean Darko Velkovski a ajuns la final. Transferat într-o iarnă apăsătoare pentru gruparea dinamovistă, Darko a evoluat în 16 partide și a marcat un gol pentru alb-roșiii, în Superligă”, se arată pe pagina de Facebook a ”câinilor”.
În vârstă de 28 de ani, internaționalul nord-macedonean a avut evoluții remarcate în tricoul lui Dinamo. La un moment dat, el a fost monitorizat atent de Rapid. În acest moment, acționarul majoritar Dan Șucu îl poate aduce gratis în Giulești pe Velkovski.
Conducerea celor de la FC Hermannstadt a decis să se despartă în această vară și de Ruben Fonseca: “Mulțumim, Ruben Fonseca! A.F.C. Hermannstadt și atacantul portughez Ruben Fonseca au reziliat astăzi de comun acord înțelegerea contractuală scadentă inițial în luna iunie a anului viitor.
Pe această cale, îi dorim mult succes lui Fonsy în următoarele provocări pe care le va avea în carieră și îi mulțumim pentru aportul adus în ultimul sezon la FCH!”, a fost anunțul clubului din Sibiu pe Facebook.
Dan Petrescu l-a adus alături pe banca tehnică pe Laurențiu Rus în poziția de secund. Anunțul oficial al fostului jucător al ardelenilor din perioada 2016 – 2018 a fost făcut pe Facebook: “Bine ai revenit în Gruia, Laurențiu Rus! Suntem bucuroși să vă anunțăm că fostul nostru fundaș, Laurențiu Rus, va face din nou parte din familia noastră!
De această dată, Laurențiu se alătură staff-ului tehnic condus de Dan Petrescu din postura de antrenor secund. Îi urăm, pe această cale, mult succes alături de CFR Cluj!”.
Portarul naționalei Republicii Moldova nu va mai continua nici el în Ștefan cel Mare: „Mulțumim Dorian Răilean! Dinamo 1948 București și portarul moldovean Dorian Railean au ajuns la un acord privind încetarea contractului.
Dorian Railean, 30 de ani, a fost transferat de clubul nostru iarna trecută, după ce evoluase în 14 partide pentru Chindia Târgoviște, în Liga a 2-a. Mult succes, Dorian Railean!”, a fost anunțul oficial al clubului alb-roșu.
„Câinii” au anunțat oficial cel de-al treilea transfer al verii. Este vorba despre Alexandru Roșca: „Dinamo București și CSC Șelimbăr au ajuns la un acord privind transferul definitiv al portarului Alexandru Roșca.
Pe numele său complet, Alexandru-Vasile Roșca-Ailiesei s-a născut la Iași pe 12 noiembrie 2003. 1.86 m, Alex a evoluat în 28 de partide în Liga a 2-a și într-un meci de Cupa României în sezonul recent încheiat. Din cele 29 de apariții, în 15 nu a primit gol.
În anii trecuți, Alexandru a mai trecut pe la UTA Arad, Crișul Chișineu și Progresul Pecica și a fost convocat și la reprezentativa U21 a României. Alexandru Roșca va apăra poarta echipei noastre până în 2028”, se mai arată într-un comunicat.
Oțelul Galați l-a prezentat oficial pe mijlocașul Vasilije Djuric. În vârstă de 25 de ani, fotbalistul sârb a semnat cu echipa lui Dorinel Munteanu din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Radnicki 1923.
Vasilije Djuric a ajuns deja în cantonamentul Oțelului Galați de la Vatra Dornei. De-a lungul carierei, Vasilije Djuric a jucat pentru OFK Belgrad, Sindjelic Belgrad, TSC Backa Topola, FK Indjija, Metalac Gornji Milanovac și Radnicki.
În perioada în care îmbrăca tricoul celor de la TSC Backa Topola, Vasilije Djuric a înfruntat-o pe FCSB în preliminariile Europa League. Mai mult decât atât, mijlocașul ofensiv sârb a marcat împotriva roș-albaștrilor.
”Vasilije Djuric, 1.78 metri, 25 de ani, joacă pe postul de mijlocaș central cu rol ofensiv, însă poate activa și ca mijlocaș de bandă stângă. El și-a încheiat zilele trecute contractul cu FK Radnicki 1923 Kragujevac din prima ligă a Serbiei și a semnat până pe 30 iunie 2025 cu SC Oțelul Galați, cu posibilitatea prelungirii înțelegerii pe încă un sezon.
Vasilije se află în cantonamentul de la Vatra Dornei al oțelarilor pentru pregătirea stagiunii 2024-2025. Noul nostru mijlocaș are și 2 meciuri în preliminariile Europa League, sezonul 2020-2021, atunci când fosta sa echipă TSC Backa Topola întâlnea pe FCSB într-un meci de pomină decis la loviturile de departajare.
Formația bucureșteană termina la egalitate pe terenul sârbilor, scor 6-6, iar la penaltiuri se impunea cu scorul de 5-4, fiind stabilit un nou record al cupelor europene. Djuric, introdus în extra-time, înscria în poarta FCSB-ului din postura celui de-al cincilea executant”, se arată în anunțul oficial al Oțelului Galați.
Gică Hagi face ordine la Farul Constanța. În ultimele zile, gruparea de la malul mării s-a despărțit de mai mulți jucători: Eric de Oliveira, Amine Benchaib și Kevin Boli. Acum, clubul a anunțat oficial încheierea colaborării cu Damien Dussaut. Fundașul a jucat 29 de meciuri sezonul trecut.
„Mulțumim, Damien Dussaut. Farul și fundașul Damien Dussaut au decis, de comun acord, întreruperea relațiilor contractuale”, au scris constănțenii pe pagina oficială de Facebook.
După ce l-a transferat pe Robert Popa de la FC U Craiova, UTA Arad a anunțat despărțirea de portarii Florin Iacob și Danylo Kucher, cei pe care a mizat Mircea Rednic în sezonul recent încheiat.
”Mulțumim pentru tot, Florin Iacob, mult succes în viitor! După cinci ani plini de momente memorabile, vine şi clipa în care drumurile se despart, fără să uităm, însă, de bucuriile trăite împreună.
Florin Iacob a sosit la UTA în vara lui 2019 şi a fost, de atunci, principalul număr unu în poarta noastră. Promovarea pe prima scenă, convocările în echipa națională a României, paradele de neuitat – cu banderola de căpitan pe braț – ori contribuțiile decisive la atâtea victorii memorabile l-au făcut pe Florin să fie unul din cei mai iubiți fotbalişti de către tribuna arădeană.
Mulțumim, Danylo Kucher! Portarul sosit din Ucraina în februarie 2023 îşi încheie contractul cu UTA în această vară. Danylo a avut contribuția sa importantă la câştigarea play-out-ului Superligii 2023-2024, iar pentru acest lucru, dar şi pentru tot efortul depus în perioada petrecută la noi, îi mulțumim!”, se arată pe pagina de Facebook a grupării arădene.
”Câinii roșii” pregătesc următorul sezon din Superliga României. Oficialii clubului s-au înțeles cu Cătălin Cîrjan. Fotbalistul a semnat un contract valabil pe 3 sezoane cu echipa din Ștefan cel Mare. Anunțul a fost făcut pe pagina oficială de Facebook a echipei.
Cîrjan a revenit în fotbalul românesc în stagiunea trecută când a fost împrumutat de Arsenal Londra la Rapid. Mijlocașul nu a impresionat, iar giuleștenii nu și-au dorit să continue colaborarea. Londonezii au decis să se despartă definitiv de fotbalist, iar acesta încearcă să-și relanseze cariera la Dinamo.
„Bine ai venit, Cătălin CÎRJAN!
Clubul Dinamo 1948 București este încântat să anunțe contractarea serviciilor jucătorului Cătălin Cîrjan.
Mijlocaș central, 21 de ani și crescut de Arsenal Londra, Cătălin va îmbrăca tricoul alb-roșu pentru următoarele trei sezoane.
Născut la București, puștiul a trecut pe la Viitorul Domnești, în 2019 a ajuns la juniorii tunarilor, iar sezonul trecut a evoluat pentru FC Rapid, în 17 meciuri de Superligă și 2 de Cupa României”, a fost mesajul postat de Dinamo pe Facebook
Oțelul Galați a anunțat oficial transferul atacantului Stipe Juric. În vârstă de 25 de ani, fostul internațional bosniac de tineret a semnat cu echipa lui Dorinel Munteanu din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de LKS Lodz, care a retrogradat în a doua ligă poloneză.
În ultimele 3 sezoane la LKS Lodz, Stipe Juric a adunat 61 de meciuri, reușind să marcheze 12 goluri și să ofere două pase decisive. Atacantul bosniac s-a alăturat deja lotului lui Dorinel Munteanu la Vatra Dornei.
Fotbalistul a semnat un contract valabil pe un sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă un an. „Vin cu inima deschisă în România la un club de mare tradiţie care a câştigat campionatul şi Supercupa şi care a jucat în grupele UEFA Champions League.
Îmi doresc să ajut mult echipa să îşi atingă obiectivele în noul sezon competiţional. Sunt nerăbdător să joc în faţa unui stadion plin, aşa cum am văzut că se întâmplă la noua mea echipă. Hai, Oţelul!”, a declarat Stipe Juric, pentru căile oficiale de comunicare ale gălățenilor.
Gabriel Iancu a fost prezentat oficial de Farul! Atacantul în vârstă de 30 de ani a semnat un contract valabil pentru două sezoane cu echipa antrenată de Gică Hagi. Gabi Iancu a evoluat ultima oară la Hermannstadt.
Crescut și format la Academia „Gheorghe Hagi”, Gabi Iancu a debutat în prima divizie a României în 2012. Atacantul a fost golgheterul primei ligi în sezonul 2018/2019, cu 18 goluri marcate. Cotat la 550.000 de euro, Gabi Iancu a mai îmbrăcat tricoul constănțenilor ultima oară în perioada 03 februarie 2022 – 31 mai 2022.
Gabi Iancu are în palmares 4 titluri naționale, unul cu Viitorul și 3 cu FCSB. Totodată, Gabi Iancu a câștigat Cupa României cu FCSB în 2015 și două Supercupe ale României, una cu FCSB (2014) și una cu Viitorul (2019). Gabi Iancu a evoluat de-a lungul carierei pentru FCSB, Karabukspor, Termalica Nieciecza, FC Voluntari, Dunărea Călărași, FC U Craiova și FC Hermannstadt.
U Cluj a anunțat oficial transferul lui Mamadou Thiam. În vârstă de 29 de ani, atacantul senegalez a evoluat ultima oară la Al-Jabalain FC din liga a doua a Arabiei Saudite. Mamadou Thiam a mai îmbrăcat tricoul „alb-negru” în perioada septembrie 2022 – iulie 2023.
Mamadou Thiam a marcat 11 goluri și a fost unul dintre cei mai curtați fotbaliști din SuperLiga de-a lungul sezonului 2022/2023. „Sunt foarte fericit să mă întorc acasă. Abia aștept să mă reîntâlnesc cu suporterii și să port acel tricou din nou. Haide ‘U’!”, a declarat Mamadou Thiam, conform fcucluj.ro.
De-a lungul carierei, Mamadou Thiam a mai evoluat pentru Dijon, Clermont, Barnsley, Oostende și Nancy și SC Al-Arabi (Kuwait).
Mijlocaşul bulgar Antoni Ivanov va evolua la FC Hermannstadt din sezonul viitor. Ivanov a semnat un contract pe un sezon, cu posibilitate de prelungire pentru încă un an.
Antoni Ivanov este un mijlocaş central-defensiv din Bulgaria, în vârstă de 28 de ani. Fotbalistul nu este la prima experiență în Superliga României.
Bulgarul a mai evoluat în România pentru Gaz Metan Mediaş, Universitatea Craiova, F.C.Voluntari, Dinamo Bucureşti şi F.C.Botoşani.
Kevin Doukouré, fostul jucător al celor de la U Cluj și campion al României cu Farul a semnat cu FC Arges. Mijlocașul central din Coasta de Fildeș a semnat un contract valabil pe două sezoane, anunțul fiind făcut de clubul din Argeș pe site-ul oficial.
„Bienvenu au FC Argeș, Kevin Doukouré! Bine ai venit, Kevin!
FC Argeș bifează o nouă mutare și îl aduce pe Kevin Doukouré, fostul jucător al celor de la U Cluj și campion al României cu Farul. Înțelegerea acestui cu echipa noastră se va întinde pe două sezoane.
Kevin este născut pe 30 martie 1999 și are 1.78 m înălțime. Mijlocașul central din Coasta de Fildeș a fost crescut de AFAD Djékanou, o academie din țara natală, după care a făcut pasul spre fotbalul european în 2020 la vârsta de 20 de ani, când a semnat cu Tabor Sezana, formație care evolua în prima ligă din Slovenia. În cei doi ani și jumătate petrecuți în Slovenia, Doukuré a bifat 74 de partide, marcând două goluri și oferind două assist-uri.
Transferat la începutul sezonului 2022/2023 de Farul Constanța, Kevin Doukoure a avut parte de un sezon de excepție alături de dobrogeni. A fost utilizat în 22 de partide din sezonul regular și în cinci meciuri din play-off-ul la finalul căruia Farul a reușit să câștige titlul de campioană în Superliga. De asemenea, a evoluat și în trei partide din Cupa României. Pe parcursul sezonului în care a luat titlul cu marinarii, mijlocașul a marcat un gol în victoria 3-1 cu FCSB și a contribuit cu pase decisive la alte două goluri.
În sezonul trecut a evoluat în Superligă pentru Universitatea Cluj. A jucat 33 de meciuri și a dat o pasă de gol în tricoul alb-negru. În prezent este cotat de transfermarkt.ro la 500.000 euro.
Mult succes în tricoul alb-violet!”, a fost comunicatul transmis de FC Arges.
Fostul atacant de la Sepsi şi FCSB, ultima dată la FC Voluntari, Andrei Dumiter, a fost transferat de Mircea Rednic la UTA Arad. Echipa din vestul ţării a făcut anunţul oficial:
“Bine ai venit, Andrei Dumiter! Atacantul Andrei Dumiter a semnat astăzi cu UTA o întelegere pe două sezoane cu opțiune de prelungire pentru încă un an.
În vârstă de 25 de ani, noul nostru vârf a evoluat în stagiunea precedentă pentru FC Voluntari în 36 de jocuri, a înscris opt goluri și a oferit două pase decisive. Bun venit, Andrei, și cât mai multe goluri în tricoul roș-alb!”, se arată în comunicatul UTA-ei.
Luni, 10 iunie, chiar în ziua în care s-a reunit, Dinamo a anunțat despărțirea de 3 jucători. Mijlocașul Christian Ilić, portarul Răzvan Began și fundașul central Quentin Bena nu fac parte din planurile antrenorului Zeljko Kopic pentru sezonul viitor.
„Succes în carieră, Christian Ilić! Dinamo 1948 București și mijlocașul croat Christian Ilić au convenit astăzi încheierea raporturilor contractuale.
Transferat în vara anului trecut, Christian Ilić a jucat 25 de meciuri pentru Dinamo, în campionat și în Cupa României, reușind 6 pase decisive.
Îi mulțumim lui Christian Ilić, în numele tuturor dinamoviștilor, pentru atașamentul demonstrat față de culorile clubului într-un moment complicat în viața echipei noastre!
Portarul Răzvan Began și fundașul central Quentin Bena nu intră în planurile tactice ale antrenorului Željko Kopić pentru noul sezon competițional, a mai anunțat conducerea clubului”, a fost anunțul făcut de Dinamo pe rețelele de socializare.
După un în care a jucat pentru ETO FC Gyor și Oțelul Galați, portarul Eduard Pap se întoarce la FC Botoșani.
”BINE AI REVENIT ACASĂ, EDUARD PAP! La un an de la plecarea sa de pe ‘Municipal’, perioadă în care a evoluat atât în Ungaria, pentru ETO FC Gyor, cât și în SuperLigă, pentru Oțelul Galați, portarul în vârstă de 29 de ani alege din nou tricoul formației noastre, pe care l-a îmbrăcat și între anii 2017-2023.
De-a lungul celor șase sezoane în care a păzit poarta ‘roș-alb-albaștrilor’, am avut parte de parade fabuloase, intervenții providențiale și momente minunate, cu participări în play-off-ul campionatului, dar și în cupele europene. Astăzi, Edi s-a întors, oficial, acasă, semnând un contract valabil până în anul 2026”, se arată pe pagina de Facebook a grupării botoșănene.
FC Hermannstadt a anunțat oficial despărțirea pe cale amiabilă de atacantul Gabriel Iancu, care a venise în vara trecută și care mai avea un an de contract.
”Mulțumim, Gabi Iancu! Cu puține momente în urmă, A.F.C. Hermannstadt și atacantul Gabi Iancu au reziliat de comun acord înțelegerea contractuală.
Vă aducem la cunoștință că acest fapt vine în urma inițiativei fotbalistului”, se arată pe pagina de Facebook a grupării sibiene.
FC Botoșani a anunțat oficial prelungirea contractului cu fundașul central Andrei Miron, reîntors la echipă în iarnă.
”Căpitanul Andrei Miron rămâne pe ‘Municipal’! Fundașul nostru central, care a fost ani la rând sufletul vestiarului ‘roș-alb-albastru’, tocmai a semnat prelungirea contractului cu FC Botoșani, valabil de acum până în iunie 2026.
Produs al celor de la Oțelul Galați, Andrei s-a întors la FC Botoșani în iarna acestui an, după experiențele de la FCSB, Hapoel Haifa și Universitatea Cluj, acceptând să poarte, din nou, tricoul ‘roș-alb-albastru’ și să pună umărul la menținerea echipei în primul eșalon, atunci când mulți credeau că acest lucru este imposibil.
Și-a îndeplinit misiunea, chiar din postura de lider al formației noastre, iar aventura sa alături de noi va continua pentru încă două sezoane. Mulțumim, căpitane, pentru devotamentul arătat pe teren și mult succes în tricoul nostru și în sezoanele ce vor urma!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a grupării botoșănene.
”Studenții” se întăresc serios pentru următorul sezon. Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău s-a înțeles cu Radu Boboc. Fundașul dreapta s-a despărțit de FC Voluntari după ce gruparea ilfoveană a retrogradat în liga a doua. Boboc a mai evoluat în carieră pentru Farul Constanța și FCSB.
UTA, echipă antrenată de Mircea Rednic, și-a adus un fundaș dreapta cu experiență. Arădenii l-au transferat oficial pe Cornel Râpă, fotbalist care are în palmares 4 titluri de campion.
Râpă, 34 de ani, vine din Polonia, unde juca din 2016. UTA a anunțat pe canalele oficiale înregimentarea fundașului care are și 6 selecții la naționala României.
Fundașul dreapta mexican Paolo Medina, al cărui contract expira în această vară, nu va mai continua alături de FC Hermmanstadt.
”A.F.C. Hermannstadt și fundașul dreapta mexican Paolo Medina au reziliat astăzi de comun acord înțelegerea contractuală. Rezilierea vine la solicitarea lui Paolo, întrucât contractul său expira în data de 15 iunie.
Paolo va rămâne mereu unul dintre noi, cum se spune în galerie, iar asta datorită caracterului său frumos și integru, felului de a fi, a modului în care știe să se adapteze oricărei situații, dar și pentru calitatea lui umană și profesională.
Îi dorim mult succes lui Paolo Medina pe toate planurile! Buena suerte, hermano!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a grupării sibiene.
Universitatea Cluj a anunțat oficial transferul fundașului Iulian Cristea, plecat de la Rapid după un singur sezon.
”FC Universitatea Cluj continuă seria transferurilor pentru noul sezon. Clubul nostru a ajuns la o înțelegere cu Iulian Cristea (29 de ani), fotbalist cu peste 200 de meciuri în Superliga și patru prezențe în echipa națională, care poate evolua atât în centrul apărării, cât și la închidere”, se arată pe pagina de Facebook a ”șepcilor roșii”.
Pe de altă parte, ardelenii au decis să se despartă de brazilianul Roger Junio. Jucătorul de 28 de ani, sosit în iarnă la U Cluj și care a bifat 20 de partide, a fost împrumutat în Liga 2 la Corvinul Hunedoara.
UTA Arad a anunțat oficial transferul olandezului Benjamin van Durmen de la FC U Craiova 1948. Mijlocașul central nu și-a mai prelungit contractul după ce a retrogradat cu echipa lui Adrian Mititelu.
„Bun venit, Benjamin van Durmen! Mijlocașul central Benjamin van Durmen este de astăzi noul jucător al UTA. În vârstă de 27 de ani, belgianul a evoluat ultima dată tot în Superligă, la FCU Craiova 1948, pentru care a adunat 28 de jocuri în sezonul precedent, perioadă în care a punctat de 5 ori.
În carieră, van Durmen a mai evoluat la Mouscron în peste 90 de meciuri în prima ligă a campionatului belgian. Îi urăm bun venit în legendarul tricou roș-alb și îi dorim cât mai multe realizări!”, au anunțat arădenii pe pagina oficială de Facebook a clubului.
Fundașul luxemburghez Vahid Selimovic a semnat pe doi ani cu Hermannstadt. Mutarea a fost anunțată pe pagina oficială a sibienilor.
“Vahid Selimovic este un fundaș central luxembourghez în vârstă de 27 de ani, care are o înălțime de 1,91 metri și mai poate evolua ca mijlocaș central-defensiv.
Vahid are 11 selecții în naționala statului Luxembourg, reprezentativă care este considerată de specialiști drept o revelație în ultimii ani pe plan european. Luxembourg s-a clasat pe locul 3 în grupa J de calificare la Euro 2024, după Portugalia și Slovacia și a pierdut apoi în semifinala barajului cu 2-0 în fața Georgiei.
Noul nostru fundaș central se află acum alături de naționala țării sale în cantonament în vederea unor meciuri amicale cu Franța și Belgia. De aceea, acesta se va alătura lotului antrenat de Marius Măldărășanu după data de 15 iunie.
Vahid Selimovic a fost format la academia clubului francez F.C.Metz, iar pe C.V.-ul său se regăsesc echipe ca Apollon Limasol (Cipru), OFI Crete (Grecia), ND Gorica (Slovenia) și Zeljeznicar (prima ligă din Bosnia-Herzegovina), echipă pentru care a bifat 14 meciuri în sezonul anterior și a marcat un gol. Vahid a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane la #FCH”.
FC Universitatea Cluj l-a transferat Vadim Rață, căpitanul naționalei Republicii Moldova, pentru următoarele două sezoane. Fostul jucător al lui FC Voluntari este al treilea fotbalist transferat de ardeleni în această vară, după Octavian Popescu și Dorin Codrea.
Mijlocașul central are 45 de meciuri în naționala Moldovei și peste 180 de partide în SuperLiga.
După doi ani petrecuți la Dinamo, Neluț Roșu și-a reziliat contractul. Mijlocașul era la clubul din Ștefan cel Mare din vara anului 2022, după ce se depărțise de FC Voluntari.
În cele două sezoane la Dinamo, fotbalistul a contribuit la promovarea în SuperLiga și menținerea în primul eșalon. Despărțirea a fost anunțată de Neluț Roșu printr-un mesaj pe Instagram.
„Mulțumesc, Dinamo ! După 2 ani a venit timpul să ne spunem la revedere! Mulțumesc suporterilor care au demonstrat ce înseamnă Dinamo și au fost mereu lângă echipa! Mă bucur ca am reușit să pun umărul la promovarea în SuperLiga și la menținerea echipei în prima ligă după un sezon foarte greu!”, a fost mesajul publicat de Neluț Roșu.
Toate cluburile din campionatul românesc de fotbal caută să își întărească loturile. Astfel, vom asista cu siguranță la transferuri foarte interesante, despre care vei afla aici exclusivități de top. Au fost deja anunțate câteva transferuri interesante, iar cea mai activă echipă este FCSB.
Roș-albaștrii i-au adus pe Kiki, de la Farul Constanța, și Daniel Popa, de la U Cluj. Gigi Becali nu vrea să se oprească aici! Următorul vizat pentru un transfer este Florin Tănase, așa cum FANATIK.ro a dezvăluit în exclusivitate! Rămâne de văzut ce alte transferuri importante vor mai fi realizate, pentru că nici Rapid, CFR Cluj, Universitatea Craiova sau Dinamo nu vor sta cu mâinile în sân.
Suntem aici pentru a-ți oferi în timp real informații despre cele mai noi mișcări de trupe în Superliga! La finalul perioadei de transferuri, îți vom prezenta cele mai interesante mutări, din punct de vedere al sumelor investite și salariilor oferite.
Campioana FCSB vrea să își apere trofeul și visează și la performanțe europene. Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova speră că în sezonul viitor să existe cu adevărat o luptă la titlu, în vreme ce echipe precum Dinamo sau nou-promovatele vor să aibă parte de o stagiune fără emoții! Astfel, există premise reale să se realizeze transferuri în Superliga 2024 foarte spectaculoase.
Fiecare jucător care va fi transferat de echipele de top ale Superligii, în această vară, va fi analizat la sânge de specialiștii FANATIK.ro!
Poți afla din articolele noastre cum arată CV-ul noilor achiziții ale trupelor din campionatul intern, care sunt posturile lor preferate și cum se vor adapta în sistemul antrenorilor pentru care vor juca.
Ca în orice altă fereastră de transferuri, cine dă banii alege muzica! Și atunci când vine vorba despre transferuri în Superliga 2024, sumele investite vor avea cel mai greu cuvânt de spus în raport cu renumele și calitatea noilor fotbaliști din campionatul intern.
De pe site-ul nostru poți afla detalii despre sumele plătite de Gigi Becali, Mihai Rotaru, Neluțu Varga sau Dan Șucu. Poți afla exclusivități despre sumele de transfer, dar și despre salariile pe care le vor avea noile superstaruri din prima divizie.
Te ținem la curent în fiecare zi cu stadiul negocierilor dintre echipe și fotbaliștii pe care acestea doresc să îi aducă. De aici afli ce elemente stau în calcea finalizării tranzacțiilor, dar și ce alternative găsesc cluburile la țintele pe care și le-au fixat.
Totodată, poți afla în premieră atunci când echipele decid să vândă un jucător în țară sau în străinătate, sumele pe care le vor încasa și variantele de înlocuire pe care le au. Distribuie pe Facebook știrile FANATIK.ro, pentru ca și prietenii tăi să fie la curent cu cele mai noi mișcări de trupe din Superliga!
Lupta pentru câștigarea campionatului și pentru locurile europene, dar și situația din subsolul clasamentului vor fi influențate de transferurile pe care cluburile reușesc să le finalizeze în vară.
Un început în forță l-a avut nou-promovata Unirea Slobozia. Ialomițenii pregătiți de Adrian Mihalcea au adus încă din luna mai patru jucători, informație dezvăluită în exclusivitate tot de FANATIK.ro. Sunt așteptate reacțiile Gloriei Buzău, dar și ale celor de la Dinamo sau FC Botoșani.
Venirile și plecările de jucători vor produce, cu certitudine, schimbări importante la nivelul vedetelor campionatului. Florinel Coman ar putea părăsi FCSB, iar Alex Mitriță sau Philip Otele ar putea lua și ei, oricând, drumul străinătății.
Totuși, patronii cluburilor de top din Superliga nu vor ezita să îi înlocuiască. Este de așteptat să apară noi superstaruri care să facă senzație pe stadioanele din țară. De aici afli imediat atunci când un jucător de top a fost transferat de un club din țară! Plus, bineînțeles, toate informațiile relevante despre cariera noilor vedete ajunse în fotbalul românesc.
Toate echipele cu pretenții din campionatul intern promit să dea atacul pe piața transferurilor. FCSB are nevoie de oameni de gol pentru UEFA Champions League. CFR Cluj și Universitatea Craivoa vor să ajungă în grupele Conference League. Firește, Rapidul lui Neil Lennon nu vrea să repete parcursul de coșmar din play-off, iar Sepsi și Farul visează și ele la mai mult.
Pentru ca performanțele europene și cele de pe plan intern să fie la nivelul așteptărilor, cluburile de top din Superliga au nevoie de întăriri. Doar de aici afli la minut care sunt mișcările pe care acestea le fac. Rămâi pe site-ul nostru pentru cele mai tari exclusivități legate de transferuri în Superliga 2024!