După un sezon de vară-toamnă extrem de palpitant, SuperLiga a luat pauză, iar echipele au ocazia să se recalibreze și să spere la obiective mari în anul ce urmează. FANATIK îți prezintă toate mișcările pe care formațiile din campionatul intern le vor face, în vederea întăririi loturilor de jucători. Liderul U Craiova, dar și FCSB, Dinamo, Rapid, CFR Cluj sau U Cluj vor fi active când vine vorba de transferuri SuperLiga, în iarna 2026.
Atacantul stânga ucrainean în vârstă de 27 de ani a fost crescut în academia celor de la Dinamo Kiev și a evoluat pentru echipa secundă a clubului din capitala Ucrainei. De asemenea, a jucat până în prezent pentru mai multe formații din această țară, ultima dată la Epicentr. În plus, a bifat în trecut șase selecții la naționala U19 a țării sale, marcând un gol.
„Bine ai venit, Denis Yanakov! Atacantul stânga, ucrainean, în vârstă de 27 de ani, se alătură echipei noastre din postura de jucător liber de contract.
Denis Yanakov a evoluat ultima oară pentru Episentr (Ucraina), unde a avut 7 apariții în actualul sezon. Totodata noul nostru jucător a avut selecții la naționala de juniori a Ucrainei.
Clubul nostru îi urează bun venit și mult succes!”, au informat cei de la Unirea Slobozia prin intermediul Facebook.
Daniel Popa, fostul atacant de la FCSB, a semnat cu cei de la Metaloglobus. Legitimat ultima dată în Turcia, la Genclerbirligi, vârful de 30 de ani vine la ultima clasată din România în calitate de jucător liber de contract. Iată anunțul formației din Pantelimon.
„Bine ai venit, Daniel Popa! Metaloglobus își întărește ofensiva cu un jucător experimentat în fotbalul românesc. Atacantul de 30 de ani, originar din Pietroșița, a jucat în prima ligă din România pentru Chindia, Dinamo, FC Botoșani, Universitatea Cluj și FCSB.
Popa are 355 de meciuri jucate în carieră, reușind 79 de goluri și 32 de pase decisive. A câștigat un trofeu de campion și o Supercupă, ambele cu FCSB, în 2025. De asemenea, noul nostru vârf a cucerit și Cupa Ligii în 2017, cu Dinamo.
Reușim, așadar, să transferăm un vârf cu experiență bogată în România și cu reușite semnificative, care i-au adus transferuri în China, la Daejeon Hana Citizen și Turcia, la Genclerbirligi. Mult succes, Daniel! Hai, Metalo”, au transmis pe rețelele sociale cei de la Metaloglobus.
Vezi această postare pe Instagram
Contractul lui Alin Toșca a fost reziliat de către U Cluj. Despărțirea dintre cele două părți este amiabilă, iar Liga Profesionistă de Fotbal a acceptat cererea de întrerupere a contractului.
Ajuns în vara anului 2025 la formația din Cluj, Alin Toșca a bifat doar trei prezențe în tricoul „studenților”. Aflat doar pe banca de rezerve de la începutul lui 2026, fundașul a fost lăsat în afara lotului de Cristiano Bergodi în victoria din Cupa României cu Oțelul Galați.
„TOȘCA ALIN vs. AS FC UNIVERSITATEA CLUJ – Încetare raporturi contractuale. Admite cererea. Constată încetarea raporturilor contractuale prin acordul părților, începând cu data de 11.02.2026. Definitivă”, s-a arătat în decizia LPF.
După ce l-a achiziționat pe suedezul Alibek Aliev, CFR Cluj a mai perfectat transferul unui atacant. Este vorba de moldoveanul Nicolae Sula, în vârstă de 19 ani.
”Bine ai venit, Nicolae Sula! CFR-iști, un nou tânăr de perspectivă se alătură clubului nostru! Începând de astăzi, Nicolae Sula este noul nostru atacant!
În vârstă de 19 ani, Nicolae și-a început parcursul la nivel de juniori la cunoscuta formație din Republica Moldova, Zimbru Chișinău, unde și-a demonstrat calitățile, iar ulterior a făcut pasul către echipa din Slovacia, Dunajska Streda, unde a evoluat pentru formațiile de tineret.
La nivel internațional, tânărul atacant a bifat numeroase convocări la toate reprezentativele de juniori ale Republicii Moldova. Îi urăm mult succes în tricoul alb-vișiniu și cât mai multe reușite alături de CFR Cluj!”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a grupării din Gruia.
Robert Popescu, mijlocaș în vârstă de 22 de ani care a fost crescut de FCSB, a fost împrumutat de Steaua București de la FC Argeș până la finalul sezonului în curs: „Clubul FC Argeș și Steaua București au ajuns la un acord privind împrumutul jucătorului Robert Popescu.
Mijlocașul nostru va evolua în Ghencea până la finalul acestui sezon. Îi dorim mult succes și evoluții cât mai bune în tricoul roș-albastru”, a transmis FC Argeș, pe Facebook.
Transferat de U Cluj în octombrie 2025, atacantul nigerian Quadri Taiwo a evoluat în două partide pentru „șepcile roșii”, meciul de Cupă cu Metalul Buzău (2-1), în care a și reușit să marcheze, și eșecul contra lui Dinamo din returul sezonului regulat al Superligii (0-1). Acum, gruparea clujeană a anunțat că fotbalistul va fi împrumutat până la finalul sezonului la divizionara secundă CSM Reșița.
„Clubul nostru și divizionara secundă CSM Reșița s-au înțeles în privința împrumutului atacantului nigerian Quadri Taiwo (20 de ani) la formația ‘rossoneră’ până la finalul sezonului în curs. Succes, Quadri!”, au anunțat cei de la U Cluj pe Facebook.
Lucas de Vega Lima a câștigat Youth League alături de gruparea catalană și la un moment dat a făcut parte și din lotul primei echipe la un meci de campionat, sub comanda lui Xavi Hernandez.
„FC Botoșani anunță transferul jucătorului brazilian Lucas de Vega Lima.
Născut pe 16.01.2000, la Fortaleza, în Brazilia, mijlocașul central de 1.80 m a semnat un contract cu roș-alb-albaștrii pe o perioadă de doi ani și jumătate.
Lucas de Vega Lima a semnat cu FC Botoșani din postura de jucător liber de contract după ce și-a încheiat angajamentul cu formația lituaniană, Panevezys, unde și-a trecut în palmares Cupa Lituaniei.
Pe lângă experiența din Lituania, noul mijlocaș central al FC Botoșani a mai evoluat doar în Spania la echipele de juniori ale Barcelonei (U16, U18, U19), pentru echipa de tineret și formația secundă a Barcelonei, dar și pentru echipele FC Cartagena, Atl,. Baleares și Barça Atlètic. De evidențiat ar fi că noul mijlocaș central al roș-alb-albaștrilor a câștigat UEFA Youth League cu FC Barcelona U19.
Lucas de Vega Lima și-a trecut în CV și un meci în lotul primei echipe a ‘extratereștrilor, fiind în 2022 în lotul echipei la un meci Mallorca – Barcelona, cu Xavi antrenor al catalanilor.
Cu dublă cetățenie, spaniolă și braziliană, Lucas de Vega Lima are în CV și prezențe pentru naționalele Spaniei U16 și Braziliei U17.Bun venit în familia FC Botoșani și mult succes, Lucas de Vega Lima!”, au informat cei de la FC Botoșani prin intermediul site-ului oficial al clubului.
Cătălin Căbuz face pasul de la gruparea sibiană, aflată în prezent la retrogradare, la cea din Pitești, ocupanta locului 4 în acest moment. În sens invers va merge David Lazar. Cei de la Hermannstadt păstrează și procente dintr-un eventual viitor transfer al lui Căbuz. Mutarea a fost anunțată oficial de către ambele cluburi implicate în tranzacție.
Csikszereda și-a păstrat statutul de echipă activă în mercato și în această iarnă. „Ciucanii” au mai adus un jucător, prezentându-l oficial în acest sens pe Matyas Tajti, format de academia Barcelonei. Fotbalistul de origine maghiară are 27 de ani și evoluează pe postul de mijlocaș central.
„Bine ai venit, Mátyás Tajti! Echipa noastră se întărește cu un jucător cu experiență importantă la nivel de primă ligă, care a trecut inclusiv prin academia Barcelonei.
Mijlocașul în vârstă de 27 de ani, născut la Budapesta, înalt de 183 cm, este produsul academiilor Ferencváros și Puskás Akadémia, însă încă de la 17 ani s-a format în Spania, la academiile Barcelonei și ale celor de la Málaga.
Prima sa echipă de seniori din Ungaria a fost Diósgyőr, apoi a avut o experiență în Polonia, după care a evoluat pentru Újpest, unde a petrecut ultimele două sezoane și jumătate și a cucerit și o Cupă a Ungariei. Îți dorim un sezon fără accidentări și cât mai multe meciuri reușite în culorile FK Csíkszereda, Mátyás!”, a scris clubul din Covasna pe pagina oficială.
FC Argeș este una dintre echipele care luptă în acest sezon pentru calificarea în play-off-ul SuperLigii. Chiar în ziua meciului cu Hermannstadt, piteștenii au anunțat că Mihai Roman, atacantul de 33 de ani, a fost cedat sub formă de împrumut la FC Voluntari, în Liga 2.
Fundașul dreapta în vârstă de 25 de ani va juca pentru formația bucureșteană până la finalul acestui sezon. Mutarea a fost confirmată oficial de către cei de la Metaloglobus prin intermediul Facebook:
„Bine ai venit, Alexandru Țîrlea!
Fundașul dreapta în vârstă de 25 de ani va juca pentru Metaloglobus sub formă de împrumut până la finalul actualului sezon. Alexandru vine de la CFR Cluj.
Născut în Spania, acesta a pășit pragul academiei Real Madrid în 2010, parcurgând toate etapele până la echipa a doua a madrilenilor (Castilla). Momentul de vârf al carierei sale în Spania a venit în decembrie 2021, când a debutat în La Liga pentru Deportivo Alavés, într-un duel împotriva celor de la Rayo Vallecano. Experiența sa în fotbalul spaniol include, de asemenea, perioade la Salamanca CF și Gimnàstic de Tarragona.
A reprezentat România la toate categoriile de vârstă: U17, U18, U19 și U21.
Această mutare ne oferă o siguranță sporită pe flancul drept, Alexandru fiind recunoscut pentru viteza sa, capacitatea de a urca în atac și rigoarea defensivă.
Mult succes, Alex! Hai, Metalo!”.
Așadar, Țîrlea merge la Metaloglobus pentru a-l înlocui, cel puțin temporar, pe Kouadio, plecat recent în Serbia, după cum a anunțat FANATIK la acel moment.
Ialomițenii au anunțat pe pagina de Facebook că s-au înțeles cu un fotbalist portughez de 31 de ani, crescut în academiile lui Sporting Lisabona. Cristian Ponde are origini românești și a fost născut la Făurești, în județul Vâlcea.
De-a lungul carierei sale el a evoluat la echipa a doua a lui Sporting Lisabona și la Farense, însă a jucat și în afara Portugaliei, la echipe precum Karpaty Lviv și Grasshoppers. Cota sa de piață actuală este de doar 75.000 de euro. De-a lungul timpului, portughezii îl catalogau pe Cristian Ponde ca fiind „noul Cristiano Ronaldo”. Atacantul s-a format la celebra academia a celor de la Sporting Lisabona, precum CR7 sau Luis Figo.
„Bine ai venit, Cristian Ponde! Atacantul portughez cu origini românești, în vârstă de 31 de ani, se alătură echipei noastre. Noul nostru jucător a fost crescut la academia lui Sporting Lisabona, iar ultima dată a jucat pentru Maritimo, formație din liga secundă a Portugaliei. Clubul nostru îi urează bun venit și mult succes!”, a scris Unirea Slobozia pe Facebook.
UTA a luat o primă măsură după victoria cu FC Argeș (scor 1-0, în etapa 24 din SuperLiga), care le-a crescut șansele la play-off. Trupa lui Adrian Mihalcea a decis să semneze prelungirea de contract cu portarul Andrei Gorcea, noua înțelegere urmând să expire abia în vara anului 2028.
„UTA a ajuns la un acord cu Andrei Gorcea pentru prelungirea contractului. Noua înțelegere este valabilă până în vara anului 2028.
Sosit la Arad la începutul anului trecut, portarul în vârstă de 24 de ani a apărat, în acest sezon, poarta „Bătrânei Doamne” în 13 rânduri. În această perioadă, echipa a acumulat puncte importante și a obținut nu mai puțin de 8 victorii în cele două competiții interne”, se arată în anunțul arădenilor.
Jucătorul a oferit la rândul său o primă reacție după ce și-a asigurat viitorul pentru următorii 2 ani și jumătate de acum înainte: „Sunt bucuros pentru faptul că drumul meu continuă alaturi de voi și sper să ne bucurăm de multe momente frumoase, în continuare, împreună. Haide UTA!”au fost gândurile lui Andrei Gorcea la semnarea prelungirii înțelegerii cu echipa noastră”, a spus fostul portar al lui U Cluj.
La 48 de ore după victoria cu Metaloglobus, scor 4-2, CFR Cluj a anunțat cedarea sub formă de împrumut până la finalul sezonului a tânărului mijlocaș Mateo Miclăuș la Unirea Alba Iulia, în Liga 3.
”Mult succes, Mateo Miclăuș! Cluburile CFR 1907 Cluj și CSM Unirea Alba Iulia au ajuns la un acord privind împrumutul tânărului nostru jucător, Mateo Miclăuș, până la finalul acestui sezon!
Acesta va evolua alături de CSM Unirea Alba Iulia, în Liga a 3-a, pentru a acumula experiență și minute importante la nivel de seniori! Îți urăm multă baftă, Mateo!”, se arată într-o postare pe contul de Instagram al grupării din Gruia.
View this post on Instagram
Petrolul Ploiești a dat lovitura după egalul cu Dinamo, scor 1-1. Prahovenii l-au semnat pe Nana Boateng, fotbalist care a mai evoluat la CFR Cluj în SuperLiga. Mijlocașul ganez vine din postura de jucător liber de contract. Interesant este că noul transfer al „găzarilor” a fost vândut din România pe o sumă importantă, 2 milioane de euro.
„FC Petrolul Ploiesti a ajuns la un acord cu jucătorul Nana Boateng (31 ani), cel care a semnat cu clubul nostru un contract valabil pentru un sezon și jumătate. Campion cu CFR Cluj în 2022, Boateng revine, astfel, în Superliga, după ce, ultima dată, a activat în Coreea de Sud, la Jeonbuk Hyundai.
Născut la Accra, în Ghana, Bismark Adjei-Boateng și-a făcut junioratul la Manchester City, club cu care s-a aflat sub contract până la începutul lui 2017, iar de-a lungul carierei a mai evoluat la Stromgodset (Norvegia), Colorado (SUA) și KUPS (Finlanda).
Pe lângă titlul câștigat cu CFR, noul echipier al „lupilor” mai are în CV titlul in Norvegia, eventul campionat-cupa în Coreea de Sud, precum și Cupa Finlandei”, s-a arătat în comunicatul oferit de Petrolul.
Farul Constanța a anunțat despărțirea de mijlocașul Boban Nikolov. Fotbalistul din Macedonia de Nord, în vârstă de 31 de ani, care în trecut a evoluat și pentru FCSB, pleacă de la Ovidiu după doar câteva luni. Acesta a prins puține partide pentru echipa de la malul mării, iar părțile au ajuns la un acord privind rezilierea contractului. În schimb, Denis Alibec este așteptat să fie prezentat oficial în tricoul clubului finanțat de Gică Hagi.
„Farul Constanța și mijlocașul Boban Nikolov au ajuns la un acord privind încetarea pe cale amiabilă a contractului. În vârstă de 31 de ani, Boban Nikolov semnase un contract cu Farul în luna septembrie a anului trecut, iar de atunci a evoluat în numai șapte partide în tricoul alb-albastru, șase în Superligă și una în Cupa României.
Farul îi mulțumește pentru evoluțiile în tricoul alb-albastru și îi urează mult succes în continuare. Boban Nikolov este al doilea jucător care părăsește clubul de la începutul acestui an, după portarul Răzvan Ducan”, au transmis oficialii Farului într un comunicat.
Unirea Slobozia l-a prezentat oficial, vineri dimineață, pe fundașul stânga Marc Tsoungui. În vârstă de 23 de ani, Tsoungui s-a născut în Camerun, însă a crescut în Elveția, unde a evoluat pentru reprezentativa U20 a echipei naționale.
„Bine ai venit, Marc Tsoungui! Fundașul născut în Camerun și crescut în Elveția, în vârstă de 23 de ani, se alătură echipei noastre. Marc a evoluat de-a lungul carierei la echipe precum Napoli, Lausanne-Sport și Ararat Erevan, totodată noul nostru jucător a avut selecții la naționala de juniori și de tineret a Elveției. Clubul nostru îi urează bun venit și mult succes”, se arată în anunțul celor de la Unirea Slobozia.
CFR Cluj continuă să se întărească în ofensivă. Luka Zahovic, fotbalist sloven, crescut de Maribor, a semnat cu ardelenii.
„CFR-iști, faceți cunoștință cu noul nostru atacant! Începând de astăzi, Luka Zahović va îmbrăca tricoul alb-vișiniu! Luka și-a început cariera în Slovenia, la cunoscuta formație Maribor, pentru care a evoluat în 196 de meciuri, a înscris 81 de goluri și a oferit 19 pase decisive. Alături de aceasta, a cucerit de cinci ori titlul de campion al Sloveniei, fiind golgheterul competiției în două dintre aceste sezoane.
În ultimul an și jumătate, a îmbrăcat tricoul polonezilor de la Gornik Zabrze, unde a disputat 41 de partide și a contribuit decisiv la 15 goluri. De-a lungul carierei, acesta a mai jucat în Polonia pentru Pogon Szczecin și la Heerenveen, formație din Țările de Jos.
La nivel internațional, Luka reprezintă Slovenia, bifând 15 selecții pentru prima reprezentativă, cât și numeroase apariții la echipele de juniori ale țării sale. Îți urăm bun venit, Luka, și cât mai multe realizări alături de CFR Cluj!”, a fost anunțul celor de la CFR Cluj.
FC Argeș și Unirea Slobozia au ajuns la un acord pentru transferul definitiv al fundașului Esteban Orozco, mutarea fiind confirmată de ambele grupări. „Bine ai venit, Esteban Orozco! Fundașul spaniol, în vârstă de 27 de ani, vine de la FC Argeș. Esteban Orozco a mai evoluat de-a lungul carierei la echipe precum AFC Chindia Târgoviște, Antequera CF, Sant Rafel și Betis Deportivo.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/01/esteban-orozco-unirea-slobozia.jpg)
Noul nostru jucător a bifat 10 meciuri în acest sezon de Superliga și 2 în Cupa României, pentru formația FC Argeș. Mult succes în tricoul galben-albastru!”, a transmis formația ialomițeană pe Facebook. Fundașul cotat la 250.000 de euro de transfermarkt evolua din 2023 la FC Argeș. Născut în Spania, la Zaragoza, apărătorul evoluează din 2017 la echipa națională a Guineei Ecuatoriale, alături de care a fost prezent la ultimele trei ediții ale Cupei Africii pe Națiuni.
Hermannstadt a realizat un nou transfer. Oficialii clubului continuă campania de întăriri pentru echipa pregătită de Dorinel Munteanu. Sibienii s-au înțeles cu mijlocașul suedez Moonga Simba, care a semnat un contract valabil până în anul 2028. Anunțul a fost făcut prin intermediul rețelelor de socializare.
„Bine ai venit la FCH, Moonga Simba! Moonga Simba este un mijlocaș lateral (winger) suedez, în vârstă de 25 de ani. Pe CV-ul său se regăsesc echipe precum Habo FF, Karlbergs BK, Sandvikens, Vasteras, Varnamo, GIF Sundsvall din țara natală și Brann din Norvegia.
Moonga Simba a fost cumpărat de FCH de la Sandvikens, echipă din liga a doua din Suedia. Are o cotă de piață de 400.000 de euro pe site-urile de specialitate și a semnat pentru două sezoane și jumătate cu FCH”, au scris cei de la Hermannstadt.
Hermannstadt are parte de un sezon mult sub așteptări, iar oficialii clubului încearcă să salveze situația în această perioadă de transferuri. Clubul a ajuns la un acord cu mijlocașul israelian Aviel Zargary. Fotbalistul și-a dat acordul și va juca pentru echipa din SuperLiga în următoarele două sezoane.
”Bine ai venit la FCH, Aviel Zargary!
Aviel Zargary este un mijlocaș defensiv israelian în vârstă de 23 de ani. Are 32 de selecții pentru reprezentativele U16, U17, U18 și U21, dar și două selecții pentru echipa națională a Israelului. Pe CV-ul său se regăsesc echipe precum Beitar Ierusalim, Maccabi Haifa, Maccabi Petah Tikva și Hapoel Haifa. Noul mijlocaș al FCH are în palmares două Cupe ale Israelului, câștigate cu Petah Tikva și Beitar. Aviel a semnat un contract pe două sezoane și jumătate cu FCH”, au scris oficialii clubului Hermannstadt.
Oțelul Galați a anunțat achiziționarea atacantului croat Gabriel Debeljuh, care a jucat ultima dată la Sepsi OSK, formație de care s-a despărțit în primăvara anului trecut.
Jucătorul în vârstă de 29 de ani, care a mai activat în România la FC Hermannstadt și CFR Cluj, a semnat un contract valabil până la finalul sezonului, cu posibilitatea prelungirii înțelegerii pentru încă un an.
”Vin la un club de tradiție, club care a câștigat campionatul și Supercupa României și vreau să demonstrez că la 29 de ani încă mai am multe de oferit pentru fotbal. Aici, în România, am avut ani foarte buni și consider că pot fi la același nivel și în tricoul Oțelului, noua mea echipă.
Noii mei colegi m-au primit excelent, vreau ca împreună să le oferim suporterilor multe satisfacții. Hai, Oțelul, ne vedem pe stadion!”, a declarat Debeljuh, pentru site-ul oficial al grupării gălățene.
Oțelul se afla în cutarea unui atacant care să acopere plecarea portughezului Paulinho la Wieczysta Cracovia, din liga secundă din Polonia, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.
Nou promovata Csikszereda l-a prezentat oficial pe mijlocașul suedez Wilhelm Loeper, cel care inițial nu a dorit să ajungă în SuperLiga, însă nu a mai avut ce face după ce a semnat cu ciucanii.
”Sunt bucuros și entuziasmat că sunt aici. Sper să avem o a doua parte bună a sezonului și să continuăm să luptăm la fel cum au făcut băieții în ultimul meci de acasă. Îmi doresc să contribui cu calitățile mele atât pe teren, cât și în afara lui, și sunt foarte entuziasmat de acest sezon”, a declarat Loeper.
Suedezul în vârstă de 27 de ani a ajuns în weekend la Miercurea Ciuc, iar marți și miercuri a participat la antrenamentele conduse de Robert Ilyeș.
Interesant este faptul că Wilhelm Loeper nu avea nicio intenție să semneze cu Csikszereda, ci doar să-i dea un mandat impresarului. El a mers în Coreea de Sud pentru un transfer la Incheon United, dar a fost avertizat de ciucani că a fost înregistrat și este așteptat la pregătire.
CFR Cluj a anunțat oficial în cursul zilei de marți, 20 ianuarie, transferul atacantului lateral Denis Crișan. Un fotbalist de perspectivă, în vârstă de 19 ani, Denis Crișan a evoluat ultima oară pentru echipa U19 a celor de la Mallorca, din La Liga.
Denis Crișan vine la CFR Cluj pentru a-l înlocui cu succes pe Louis Munteanu, plecat la DC United. „În vârstă de doar 18 ani, Denis revine la Cluj-Napoca, orașul său natal, după ce a fost format în academii cunoscute din Europa.
Acesta a făcut parte din renumita academie a celor de la PSV Eindhoven, iar ulterior a evoluat pentru echipele de juniori ale unor cluburi importante din Spania, precum Espanyol, Rayo Vallecano sau Mallorca.
În ultimele săptămâni, Denis Crișan s-a pregătit alături de echipa noastră în cantonamentul din Spania, bifând minute în meciul amical disputat împotriva celor de la Gent. La nivel internațional, acesta a îmbrăcat tricoul reprezentativelor de tineret ale României”, se arată în anunțul oficial al lui CFR Cluj.
Universitatea Cluj a realizat un transfer important pentru restul sezonului. „Șepcile roșii” l-au prezentat oficial pe Oucasse Mendy, jucător care evoluează în extrema dreaptă. Ultima oară, Oucasse Mendy a îmbrăcat tricoul celor de la RAAL La Louvière, în prima ligă din Belgia.
Fotbalistul francez, în vârstă de 24 de ani, deține și cetățenie senegaleză. „Pe numele său complet Oucasse N’Dayanthane Mendy, jucătorul care deține și cetățenie senegaleză a evoluat la grupele de juniori ale celor de la Olimpique de Marseille, echipa din orașul său natal.
Ulterior, Mendy a făcut trecerea la Montpellier, unde a jucat atât pentru echipa U19, cât și pentru formația secundă a campioanei din 2012, pentru care a strâns 20 de prezențe la nivelul ligii a patra, marcând de două ori. Mai mult, pe data de 30 ianuarie 2021, Mendy a făcut parte din lotul primei echipe, la o partidă de Ligue 1, pierdută cu Lens (1-2), dar nu a fost folosit de către Michel der Zakarian, antrenorul de atunci al lui Montpellier”, se arată pe site-ul oficial al lui U Cluj.
Metaloglobus face tot posibilul să nu retrogradeze. Bucureștenii au adus un nou jucător în defensivă, prezentându-l în acest sens pe Mike Cestor, cel care are o experiență vastă în fotbalul românesc și care a fost legitimat ultima dată la Poli Iași, în Liga 2. Fundașul central a cucerit 3 titluri de campion al României cu CFR Cluj (19/20, 20/21 și 21/22).
„Bine ai venit, Mike Cestor! Fundașul central în vârstă de 33 de ani este noul jucător al lui Metaloglobus. Cestor are o experiență importantă la nivelul fotbalului românesc, evoluând de-a lungul carierei pentru Astra Giurgiu, CFR Cluj, FC Argeș, FC Buzău și Poli Iași.
Noul nostru apărător a mai jucat și în ligile inferioare din Anglia și Franța. Mult succes, Mike! Hai, Metalo!”, a transmis echipa din cartierul bucureștean Pantelimon.
Luca Bărbulescu (18 ani), atacant care a evoluat în două partide pentru Dinamo în prima parte a sezonului, a fost împrumutat de „câini” la Corvinul Hunedoara, liderul ligii secunde. „Bun venit, Luca Bărbulescu! Clubul nostru şi Dinamo au ajuns la un acord privind împrumutul până în vară al lui Luca Bărbulescu!
Tânărul atacant în vârstă de 18 ani care s-a alăturat, astăzi (n.r. 16 ianuarie), lotului nostru, a efectuat o parte din juniorat la clubul german Augsburg, iar din vară a semnat cu formaţia de Superligă, pentru care a bifat două apariţii în campionat şi în Cupă. Bine ai venit, Luca şi mult succes în alb-albastru!”, a fost anunțul celor de la Corvinul pe Facebook.
Unirea Slobozia se întărește pentru salvarea de la retrogradare. Ialomițenii au anunțat, prin intermediul rețelelor de socializare, că au ajuns la un acord cu atacantul Guy Dahan. Vârful israelian a jucat la mai multe echipe din țara sa, iar ultima oară a evoluat în Republica Moldova, la Zimbru Chișinău.
„Bine ai venit, Guy Dahan!
Atacantul israelian, în vârstă de 25 de ani, se alătură echipei noastre, din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Zimbru Chișinău.
Guy Dahan a marcat șase goluri și a oferit un assist în cele 10 meciuri din campionat, plus câte un gol în două prezențe în preliminariile Conference League, respectiv într-un meci jucat în Cupa Moldovei.
Clubul nostru îi urează bun venit și mult succes!”, au scris cei de la Unirea Slobozia.
UTA a transferat un portar valoros în această perioadă de mercato! Arpad Tordai, campion în România cu Viitorul Constanța, dar și în Lituania alături de Zalgiris, a semnat un contract pe un an cu formația arădeană:
„Árpád Tordai a semnat cu UTA un contract valabil pe un an, cu posibilitate de prelungire. Tordai are 28 de ani și evoluează pe postul de portar. Măsoară 1,93 m și are experiență în SuperLiga României și în campionate externe.
În palmares are cinci trofee. A câștigat titlul de campion al României cu Viitorul Constanța în sezonul 2016–2017. A cucerit Cupa României în sezonul 2018–2019. A obținut Supercupa României în 2019. A devenit campion al Lituaniei cu Žalgiris Vilnius în 2024. A câștigat Supercupa Lituaniei în 2025.
Noul portar al UTA-ei a fost convocat la echipele naționale de juniori ale României, inclusiv U17, U19 și U21, acumulând experiență internațională la nivel juvenil. În țara noastră a mai evoluat pentru Petrolul Ploiești și Universitatea Cluj”, au scris cei de la UTA pe Facebook.
Valentin Buhăcianu nu mai este jucătorul celor de la FC Argeș. Anunțul oficial a fost făcut de clubul din Pitești pe căile oficiale de comunicare. Atacantul a adunat 39 de meciuri și a marcat 5 goluri în tricoul „vulturilor violeți”. Vineri, 16 ianuarie, ora 20:00, Argeș și FCSB se înfruntă în primul meci de la reluarea SuperLigii.
„Clubul nostru și Valentin Buhăcianu au ajuns la un acord pentru rezilierea contractului pe cale amiabilă. În perioada petrecută la Pitești, atacantul sucevean a jucat 39 de meciuri și a marcat 5 goluri. Îți mulțumim și îți dorim mult succes în carieră!”, a fost anunțul lui FC Argeș.
Echipa din SuperLiga României, FK Csíkszereda, s-a despărțit de unul dintre cei mai vechi jucători din lot. Kelemen Dávid și-a încheiat raporturile contractuale cu gruparea din Miercurea Ciuc. Anunțul a fost făcut prin intermediul rețelelor de socializare.
„Mulțumim, Kelemen Dávid
Ne luăm rămas-bun de la unul dintre jucătorii emblematici ai clubului nostru, fostul nostru căpitan. Kelemen Dávid s-a alăturat echipei în 2020 și a avut un rol important în mare parte din istoria modernă a formației. Ca pilon de bază al apărării și lider al echipei, a luptat pentru culorile roș-negre, pentru oraș și pentru Ținutul Secuiesc. A avut o contribuție decisivă la promovarea noastră în primul eșalon, evoluând în aproximativ 130 de meciuri oficiale în tricoul FK Csíkszereda, dintre care patru în SuperLigă.
Mult succes în continuare în carieră și în viață, Keló! Îți vom fi mereu recunoscători!”, au scris ciucanii pe Facebook.
Farul a oficializat transferul lui Rareș Fotin, fundaș crescut în Spania, care evoluează pentru naționala U19 a României. „Începând de astăzi, tânărul jucător Rareș Fotin este noul component al echipei noastre. În vârstă de 18 ani (09.09.2007), Rareș Fotin este născut în Spania, la Girona, evoluează pe postul de fundaș central (1.94m) și este internațional U19 al României, alături de care s-a calificat la Turul de Elită al C.E din acest an.
Până în prezent a mai jucat pentru formațiile de juniori de la Girona și Gimnastic Manresa (Spania). Cu Farul a semnat un contract valabil până în vara anului 2028. Bun venit, Rareș, și mult succes în tricoul Farului!”, a fost mesajul transmis de gruparea din Superliga pe site-ul oficial.
Farul Constanța a făcut primul anunț din această iarnă despre plecările de la echipă. Mai exact, „marinarii” nu se vor mai baza de acum pe serviciile lui Răzvan Ducan, portarul român în vârstă de 24 de ani.
„Farul Constanța și portarul Răzvan Ducan au decis, de comun acord, încheierea contractului. În vârstă de 24 de ani, Răzvan Ducan a evoluat în numai cinci partide pentru formația noastră în perioada iulie 2024 – ianuarie 2026, toate aceste prezențe în tricoul Farului fiind în ediția precedentă din Cupa României, unde Farul s-a calificat până în semifinalele competiției. Pentru aceste evoluții, clubul nostru îi mulțumește și îi urează mult succes în următoarea provocare”, a transmis Farul Constanța pe pagina oficială a clubului.
Portarul Ion Gurău și fundașul dreapta Radu Negrua, ambii în vârstă de 26 de ani, au plecat de la Unirea Slobozia și au semnat cu formația albaneză FK Bylis Ballsh, aflată pe locul 8 din 10 echipe.
”Bun venit în familia noastră, Ion și Radu!”, este mesajul în limba română postat pe contul de Facebook al grupării albaneze.
Gurău și Negru au jucat împreună și FC U Craiova, de unde unde s-au transferat la Unirea Slobozia. La formația ialomițeană, Gurău a jucat 53 de meciuri și în 19 dintre ele nu a încasat gol, în timp ce Negru a bifat doar 7 apariții.
FCSB a decis să îl împrumute pe Matei Manolache până la finalul acestui sezon. Văzut de mulți drept cel mai bun fotbalist din academia roș-albastră, fundașul se va alătura divizionarei secunde Gloria Bistrița.
„Bun venit, Matei Manolache! Întărim apărarea cu un fundaș stânga în vârstă de 19 ani, care a venit la Bistrița de la echipa U18 a FCSB.
A evoluat în toamnă în cele patru meciuri din UEFA Youth League, trecându-și în cont și un assist.
Matei a fost constant în atenția selecționerilor U15, U16, U17 și U18, care l-au convocat la loturile naționale”, a anunțat Gloria Bistrița.
Gigi Becali s-a arătat încântat de Matei Manolache după meciurile disputate de FCSB în Youth League. Patronul formației susține că ar fundași de mare viitor.
„Nici nu știam, habar n-aveam, mi-a zis Meme, ieri, alaltăieri, că mi-a plăcut de unul, copil, fundaș central, al doilea pe care l-am băgat. Meme zicea de unul de 16 ani (n.r. – Dăncuș), dar mie mi-a plăcut de ăla de 18 ani (n.r. – Manolache).
Ăla mi-a plăcut mie foarte mult, Manolache. Dar Mihai zice de Dăncuș, care are 16 ani. Îți dai seama, Manolache, Dăncuș, Cercel. Îți dai seama? Trei fundași, care acum au 17-18-19 ani! Ce vor face ăștia…”, a declarat Gigi Becali, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.
Liber de contract din august, după despărțirea de Oțelul, fundașul stânga Răzvan Trif revine în Superliga. Acesta a fost prezentat oficial de Csikszereda, grupare care ajunge la 5 transferuri oficializate în ultimele 4 zile. „Bine ai venit, Răzvan Trif! Fundașul în vârstă de 29 de ani, născut la Jidvei, s-a alăturat lotului nostru de Superligă aflat în cantonamentul din Turcia.
Jucător de picior stâng, Răzvan Trif a evoluat de-a lungul carierei în principal pe postul de fundaș stânga, dar poate fi utilizat și ca fundaș central. Sosește la FK Csíkszereda din postura de fotbalist liber de contract, ultima sa echipă fiind Oțelul Galați, de care s-a despărțit în vară.
Anterior a mai evoluat la UTA, Universitatea Cluj sau CS Mioveni, însă cele mai multe apariții le-a bifat în tricoul echipei care l-a format, Gaz Metan Mediaș. Are în palmares peste 100 de meciuri în prima ligă și mai mult de 6500 de minute jucate. Mult succes în tricoul FK Csíkszereda, Răzvan!”, a transmis gruparea din Miercurea Ciuc pe pagina oficială de Facebook.
Considerat un jucător de mare viitor, Raul Rotund a fost cedat de Dinamo sub formă de împrumut la ASA Târgu Mureș, formație aflată pe locul 4 în Liga 2.
”ASA Târgu Mureș îl împrumută pe tânărul jucător de perspectivă Raul Rotund de la Dinamo București. Acesta s-a remarcat printr-un sezon 2023-2024 foarte bun în Liga a II-a, la CSC Șelimbăr, evoluții care au dus la transferul său la ‘câinii roșii’.
De asemenea, în sezonul actual, Raul a marcat două goluri pentru Unirea Slobozia, echipă la care a fost împrumutat. Îi urăm bun venit și mult succes în tricoul roș-albastru!”, se arată pe pagina de Facebook a grupării din Târgu Mureș.
Cei de la Rapid au anunțat că împrumutul lui Franz Stolz, de la Genoa, a expirat, iar austriacul se întoarce în Italia.
„Împrumutul lui Franz Stolz la Rapid s-a încheiat. Clubul îi mulțumește pentru profesionalismul arătat și îi urează mult succes în carieră.
„Le mulțumesc fanilor pentru susținere și clubului Rapid pentru perioada petrecută aici. Vă doresc mult succes în acest campionat și în îndeplinirea obiectivelor.” În acest sezon, Franz Stolz a apărat poarta Rapidului în 7 partide din Superligă și într-un meci din Cupa României. Good luck, Franz!”, a fost anunțul celor de la Rapid.
Arian Kabashi este noul jucător al celor de la Csikszereda. Acesta evoluează pe postul de fundaș central și are 29 de ani.
„Am ajuns la un acord cu un fundaș central cu cetățenie kosovaro-elvețiană, care s-a alăturat deja lotului nostru aflat în cantonamentul din Turcia. Arian Kabashi, în vârstă de 29 de ani, sosește la FK Csíkszereda din prima ligă bulgară, de la Botev Vratsa, unde doar în acest sezon a evoluat în 18 meciuri și a adunat peste 1600 de minute de joc.
Fotbalistul născut la Sierre, în Elveția, este un produs al academiei FC Sion, iar pe lângă țara natală a mai evoluat și la cluburi din Finlanda. De asemenea, a fost component al naționalei U21 a Kosovo”, au anunțat cei de la Csikszereda.
Tânărul atacant Denis Bordun a impresionat în prima parte a sezonului, iar conducerea clubului Oțelul Galați a decis să-i prelungească înțelegerea până în vara anului 2029.
”SC Oțelul Galați anunță că a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului jucătorului Denis Marian Bordun, tânăr fotbalist format în cadrul clubului nostru.
Bordun a semnat prelungirea contractului cu SC Oțelul Galați până la data de 30 iunie 2029, clubul reconfirmând astfel încrederea acordată unui jucător crescut în propria academie și cu perspective importante de dezvoltare.
Denis Bordun, în vârstă de 20 de ani, este produs al academiei Oțelul Galați, făcând parte din loturile de juniori ale clubului nostru, dar și din lotul echipei de seniori în perioadele petrecute în Liga 3 și Liga 2.
În sezonul 2024/2025, acesta a fost împrumutat la Unirea Braniștea, unde a acumulat experiență și minute importante de joc. După revenirea din împrumut, Bordun a făcut pasul și a debutat în Superliga României la data de 20 iulie 2025, în deplasarea de la Farul Constanța, meci disputat în cadrul etapei 2 a actualului sezon.
În actuala stagiune, Denis Marian Bordun a evoluat în 13 partide, reușind să înscrie 2 goluri și să ofere o pasă decisivă, confirmând progresul și potențialul său de dezvoltare. SC Oțelul Galați îi urează mult succes în continuare lui Denis Bordun și îi dorește cât mai multe realizări în tricoul roș-alb-albastru”, se arată pe site-ul oficial al grupării gălățene.
După ce în urmă cu o zi i-a transferat pe argentinianul Mariano Bettini și suedezul Wilhelm Loeper, Csikszereda a anunțat și achiziționarea mijlocașului brazilian Gustavo dos Santos Cabral.
”Bine ai venit, Gustavo dos Santos Cabral! Lotul echipei noastre de seniori din Superligă, aflată în cantonament în Turcia, s-a întărit cu un talent brazilian promițător: am ajuns la un acord cu Gustavo dos Santos Cabral, în vârstă de 24 de ani.
Pe Gustavo ne vom putea baza atât ca jucător de bandă, cât și ca mijlocaș ofensiv. El sosește de la formația Vila Nova, iar în sezonul trecut a evoluat sub formă de împrumut în liga a treia braziliană, la CS Alagoano. Mult succes în culorile FK Csikszereda, Gustavo!”, se arată pe pagina de Facebook a ciucanilor.
UTA a oficializat primul transfer al iernii, nigerianul Ime Ndon fiind noul jucător al „Bătrânei Doamne”. Gruparea arădeană a confirmat pe pagina de Facebook mutarea, comparându-l pe fotbalist cu conaționalul său, Philip Otele, care a evoluat în tricoul „roș-alb” înainte de a face pasul spre CFR Cluj, unde a devenit golgheterul Superligii. „UTA și Ime Ndon (22 ani) au ajuns la o înțelegere pentru un contract până în 2027, cu posibilitate de prelungire.
Fotbalistul ofensiv nigerian poate juca în aripa stângă, aripa dreaptă, dar şi ca mijlocaş ofensiv. Noul nostru jucător va evolua cu numărul 15 pe tricoul ‘Bătrânei Doamne’. Ndon s-a născut în Port Harcourt, la fel ca Philip Otele. Ba mai mult, fostul jucător al UTA-ei a ajuns la Arad la aceeași vârstă de 22 de ani și în aceeași perioadă a sezonului.
În ultimele sezoane a evoluat la FC Milsami Orhei (Moldova), unde a jucat 51 de meciuri, a marcat 10 goluri și a dat 6 pase de gol. Ndon a făcut pasul spre Europa în 2021, când a semnat cu formația israeliană Kfar Qasem. Ulterior, a revenit pentru scurt timp pe continentul african, unde a evoluat la Hammam Sousse, în Tunisia”, au transmis cei de la UTA.
Csikszereda a mai dat o lovitură în aceeași zi. Ciucanii au adus un nou fotbalist, polivalent. Mai exact, Wilhelm Loeper, suedez în vârstă de 27 de ani, se alătură clubului pregătit de Robert Ilyeș.
„Clubul nostru a ajuns la un acord cu suedezul Wilhelm Loeper. Jucătorul în vârstă de 27 de ani, născut la Stockholm, a evoluat pe flancul drept, la mijlocul terenului și ca extremă dreaptă, acumulând experiență în ultimii cinci ani în prima și a doua ligă suedeză, la formația Helsingborgs. Mult succes în culorile FK Csíkszereda, Wilhelm!”, au transmis ciucanii pe pagina de Facebook.
Csikszereda a anunțat pe căile oficiale de comunicare că a ajuns la un acord cu Mariano Bettini. Fundașul dreapta argentinian, care deține și cetățenie italiană, s-a alăturat deja echipei în cantonamentul din Antalya.
„Fotbalistul în vârstă de 29 de ani reprezintă un plus pe postul de fundaș dreapta. Născut la Buenos Aires și format la celebra academie a clubului Boca Juniors, Bettini a evoluat până acum în principal în Primera Nacional, liga a doua din Argentina, unde a bifat 129 de meciuri și a adunat peste 10.000 de minute de joc.
La FK Csíkszereda va avea prima experiență din fotbalul european. Mult succes în tricoul roș-negru, Mariano!”, se arată în anunțul celor de la Csikszereda.
Florin Purece a părăsit-o pe Unirea Slobozia în această iarnă, fotbalistul fiind exclus din lot după declarațiile făcute la finalul partidei cu Oțelul. Experimentatul fotbalist rămâne însă în Superliga, fiind prezentat oficial de către ultima clasată Metaloglobus București. „Bine ai venit, Florin Purece! Mijlocașul ofensiv în vârstă de 34 de ani, campion al României în 2017 cu Viitorul Constanța, este noul nostru jucător.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/01/florin-purece-metaloglobus.jpg)
Florin Purece a mai evoluat și pentru UTA, Concordia Chiajna, Sepsi OSK și Universitatea Cluj. De asemenea, el a fost legitimat la cluburi din afara țării precum Nottingham Forest, Hapoel Ra’anana și Bruk-Bet Termalica Nieciecza. Noul nostru jucător se află deja în cantonamentul din Antalya, unde efectuează stagiul de pregătire sub comanda antrenorului Mihai Teja. Mult succes, Florin!”, au transmis cei de la Metaloglobus pe pagina oficială de Facebook.
Laurențiu Vlăsceanu, jucător ce aparține de FCSB, a fost împrumutat la Unirea Slobozia pentru a doua parte a sezonului, după ce în prima jumătate a jucat pentru UTA, unde Adrian Mihalcea nu i-a oferit prea multe minute.
Astfel, tânărul jucător revine la Unirea Slobozia, echipă la care a fost împrumutat și pe parcursul stagiunii precedente: „Laurențiu Vlăsceanu revine la #echipaialomițenilor sub formă de împrumut, după rezilierea cu UTA Arad, unde a fost împrumutat în prima parte a sezonului de la FCSB. Laur a ajuns deja in cantonament și a efectuat primul antrenament, alături de colegii săi!”, au scris ialomițenii pe Facebook.
Unirea Slobozia a anunțat rezilierea contractului un mijlocașul Jakob Jeno. Internaționalul de 25 de ani din Noua Caledonie nu a rezistat decât 4 luni la formația din SuperLiga.
”Clubul nostru și mijlocașul Jakob Jeno au decis de comun acord rezilierea contractului înainte de termenul scadent. Mult succes în carieră, Jakob!”, se arată pe pagina de Facebook a clubului ialomițean.
Transferat gratis la finalul lunii august de la Beitar Ierusalim, Jeno a jucat 10 meciuri pentru Unirea Slobozia, dintre care doar 4 ca titular, dar nu a avut nicio reușită.
Petrolul a anunțat oficial achiziționarea jucătorului portughez Diogo Rodriguez, care a jucat ultima dată la formația Zimbru Chișinău din republica Moldova.
”Fotbalistul portughez Diogo Rodrigues (26 ani) este, oficial, noul component al echipei noastre! Ultima dată la Zimbru Chișinău, Rodrigues a semnat cu FC Petrolul Ploiești un acord valabil până la finalul sezonului 2026-2027.
Jucător care poate evolua pe ambele benzi ale terenului, atât în defensivă, cât și în linia mediană, Rodrigues (1.83 metri) a început fotbalul la Academia lui Belenenses, înainte de a face pasul la echipa U19 a lui Sporting Lisabona.
A mai jucat, în țara natală, pentru Scavenense, Amora FC, Portimonense U23 și SC Covilha, iar în vara lui 2023 a ajuns în Superliga, la UTA Arad, pentru prima sa experiență în afara Portugaliei.
S-a despărțit de arădeni un an mai târziu, timp în care a bifat 33 de partide în primul eșalon și un gol marcat, iar ulterior a mers în Republica Moldova, la Zimbru Chișinău. Pe parcursul stagiunii în curs a adunat 18 partide și un gol marcat, în campionat și în preliminariile Conference League”, se arată pe pagina de Facebook a grupări prahovene.
Unirea Slobozia a anunțat transferul mijlocașului moldovean Teodor Lungu, aflat la final de contract cu formația Petrocub Hîncești.
”Bine ai venit, Teodor Lungu! Cel mai bun mijlocaș moldovean al anilor 2024 și 2025, Lungu va semna un contract pentru o perioadă de 1,5 ani. Teodor Lungu are 30 de ani și este originar din Ialoveni.
El a jucat la Sfîntul Gheorghe Suruceni (2012-2018, 2021-2022, 111 meciuri, 14 goluri), Foresta Suceava, România (2018-2020), Dacia Buiucani (2020, 20 de meciuri), Gardolo, Italia (2022-2023) și Petrocub (2023-2025, 98 de meciuri, 11 goluri).
Cu Sfîntul Gheorghe a câștigat Cupa și Supercupa Moldovei (2021). Cu Petrocub a devenit campion național și câștigător al Cupei Moldovei (2024). Pentru Naționala Moldovei a jucat un meci, 70 de minute în amicalul cu Gibraltar (1-1) din anul 2024”, se arată pe pagina de Facebook a grupării ialomițene.
Promovat ca titular la petrolul în perioada când pe banca tehnică se afla Adi Mutu, tânărul jucător Cătălin Tolea a fost împrumutat de gruparea ploieșteană până la finalul sezonului la formația FC Voluntari din Liga 2
”Ioan Cătălin Tolea (22 ani) va evolua sub formă de împrumut, până la finalul sezonului în curs, la formația de eșalon secund FC Voluntari. Ajuns la FC Petrolul în ianuarie 2022, tânărul jucător al echipei noastre vine după o primă parte a stagiunii în care a bifat șapte partide în Superliga și două în Cupa României.
La gruparea ilfoveană va avea ocazia să se lupte pentru promovarea în primul eșalon, sub comanda fostului tehnician al ‘galben-albaștrilor’, Florin Pîrvu”, se arată pe pagina de Facebook a ”lupilor galbeni”.
FC Petrolul s-a mai despărțit de încă un jucător. Contractul lui Iustin Răducan, fiul lui Narcis Răducan, a fost reziliat înainte de finalul anului. Anunțul a fost făcut de pagina oficială a clubului.
„Mulțumim, Iustin Răducan! FC Petrolul Ploiești și Iustin Răducan (20 ani) au ajuns, astăzi, la un acord privind încetarea raporturilor contractuale.
Tânărul jucător se alăturase clubului nostru în vara anului 2023, iar pentru prima echipă a bifat 16 prezențe (15 în Superliga și 1 în Cupa României). Asta și în condițiile unei accidentări ghinioniste suferite la Iași, în finalul ultimei partide din stagiunea 2023-2024, din cauza căreia fostul internațional de juniori, cu prezențe la reprezentativele U17, U18 și U19, a ratat o bună parte a sezonului trecut.
Revenit pe teren la începutul acestui an, Răducan s-a pregătit cu formația de seniori, evoluând, în paralel și pentru echipa secundă a clubului. Mulțumim, Iustin! Mult succes în continuare!”, s-a arătat în comunicatul clubului.
Nici nu am ajuns bine în ziua de Crăciun din acest an, căci cei de la Oțelul Galați au anunțat prima despărțire oficială. Trupa pregătită de Laszlo Balint nu va mai conta pe Vadik Murria Soriano, fundașul de origine rusă adus în vara acestui an.
„SC Oțelul Galați anunță că a ajuns la un acord de încetare amiabilă a relațiilor contractuale cu fundașul Vadik Murria Soriano. Acesta devenise roș-alb-albastru în vara acestui an.
Vadim „Vadik” Murria Soriano, în vârstă de 25 de ani, nu mai face parte din lotul Oțelului. Decizia a fost luată de comun acord, în urma unor discuții purtate în interesul ambelor părți. Clubul îi mulțumește lui Vadik pentru munca depusă și pentru profesionalismul arătat pe perioada petrecută la SC Oțelul Galați și îi urează mult succes în continuare în cariera sportivă. În roș-alb-albastru, Murria Soriano a disputat 11 partide de Superliga și 1 în Cupa României”, a transmis Oțelul pe site-ul oficial.
Fiecare jucător care va sosi la forțele din SuperLiga va fi prezentat în detaliu de analiștii FANATIK. Aici vei găsi informații exclusive, dar și statistici detaliate despre noutățile din campionatul intern.
De asemenea, te așteptăm și cu reacții ale antrenorilor și conducătorilor cluburilor care vor fi active pe piața transferurilor. Se anunță spectacol chiar și la formațiile mai slab cotate, precum FC Botoșani, FC Argeș sau Oțelul, care și-au croit drum între forțele campionatului.
După ce U Craiova a fost campioana transferurilor în vara anului 2025, iar CFR Cluj a detonat „bombe” precum Zouma sau Slimani, iarna anului 2026 le-ar putea rezerva microbiștilor alte noi surprize. Gigi Becali, Dan Șucu, Neluțu Varga, Mihai Rotaru dar și șefii lui Dinamo vor să spargă pușculițele și să își întărească în mod semnificativ echipele.
În același timp, este de așteptat să existe și încasări importante. Pentru început, ar putea pleca pe o sumă generoasă tânărul Ștefan Baiaram, care a impresionat în acest sezon, mai ales în Conference League. Totuși, fotbalistul a declarat în exclusivitate pentru FANATIK că vrea să câștige un trofeu cu U Craiova înainte să plece din Bănie.
FCSB, campioana ultimelor două ediții din SuperLiga, are de gând să se întărească în această iarnă, după o primă parte de sezon modestă. Lotul bucureștenilor a suferit enorm, mai ales din cauza accidentărilor, care fie au fost de lungă durată, fie au fost dese și în momente importante. Gigi Becali a anunțat în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA că va aduce 5-6 jucători noi.
CFR Cluj a făcut transferuri răsunătoare în campania precedentă de mercato, însă puțini au confirmat. Patronul Neluțu Varga a anunțat deja că va face „curățenie” la echipă în această iarnă. Însuși antrenorul Daniel Pancu a anunțat că nu se va mai baza pe toți jucătorii din lot.
U Craiova a ratat dramatic calificarea în primăvara europeană, însă nu se descurajează. Oltenii sunt campioni de toamnă după 35 de ani și speră din ce în ce mai tare să câștige titlul. Cât despre transferuri, Gustavo, fostul jucător al formației din Bănie, promite că îi va ajuta pe olteni cu mutări extrem de interesante.
Dinamo este o altă echipă cu pretenții ridicate în acest sezon, după progresul făcut în stagiunea precedentă. Cu un lot nu tocmai numeros, „câinii” vor adiții noi în haită în această iarnă. Florentin Petre a declarat în exclusivitate pentru FANATIK că vrea cel puțin 3-4 fotbaliști noi la echipă.
Rapid speră și ea la titlu, după ce a impresionat în prima parte a sezonului. Totuși, lotul pe care îl are la dispoziție l-a făcut pe Costel Gâlcă să se plângă din nou de acest aspect după derby-ul pierdut cu 1-2 cu FCSB. Dan Șucu va băga mâna adânc în buzunar pentru a completa lotul giuleștenilor.
U Cluj, revelația sezonului trecut, a scăzut în turație în actuala ediție de SuperLiga. Ardelenii speră să își revină și au toate șansele dacă antrenorul Cristiano Bergodi și conducerea vor aduce jucători care să crească nivelul echipei.
Cu siguranță, pe parcursul următoarelor șase săptămâni, se vor vehicula și alte mutări pe bani grei, iar noi ne asigurăm că suntem primii de la care le poți afla! Aici vei găsi mutările în timp real.
Te ajutăm să urmărești totul, de la stadiul de discuție, până la anunțurile oficiale. Distribuie pe Facebook știrile FANATIK, pentru a le putea comenta alături de prietenii tăi.
Toate formațiile din campionatul intern vor să aducă îmbunătățiri la nivelul lotului. Oricare dintre primele cinci clasate sunt îndreptățite să spere la titlu, iar lupta pentru play-off va fi și ea una încinsă, mai ales în contextul în care FCSB și CFR Cluj s-au aflat o bună parte din acest sezon în afara acestuia.
Și la retrogradare lucrurile se anunță a fi complicate! Metaloglobus și Csikszereda au demonstrat până acum că nu sunt echipe de ignorat, în timp ce Hermannstadt și Petrolul speră să nu ajungă din nou în eșalonul secund după sezoanele recente pe care le-au legat pe prima scenă a fotbalului românesc. Cu certitudine, toți antrenorii vor dori să fie cât mai bine pregătiți înaintea ultimelor partide ale returului, dar și în perspectiva play-off-ului și play-out-ului.
SuperLiga revine în weekend-ul 16-19 ianuarie, iar în prima etapă din 2025 vor avea loc meciuri precum FC Argeș – FCSB, CFR Cluj – Oțelul, Dinamo – U Cluj sau Petrolul – U Craiova. Rămâi pe site-ul nostru, pentru a afla totul despre ce pregătesc formațiile din SuperLiga în această iarnă!