Transformarea actriței Anca Florescu. Ieri dansa cu Nicoleta Luciu în trupa Laguna, azi în cel mai important rol din viața ei: “Copilul a venit să mă salveze”

Anca Florescu a devenit cunoscută odată cu trupa Laguna, unde era partenera cu Nicoleta Luciu. Astăzi, o actriță cu notorietate, Anca Florescu vorbește, în premieră, despre viața de mama și divorț.

Anca Florescu vorbește, în premieră, despre divorț

Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru FANATIK, actrița Anca Florescu ne vorbește despre perioada Laguna și ne spune cum este, azi, relația cu Nicoleta Luciu. În premieră ne dezvăluie cum a schimbat-o fetița ei, Ada și în ce relații a rămas cu fostul soț, actorul Andrei Roșu. Frumoasa actriță ne spune cum a ajuns să joace în serialul ”Iubire cu parfum de lavandă” și cât de mult îi datorează maestrului Florin Zamfirescu.

“Cameleonică, vehementă, chiar răzbunătoare”

Cum ai ajuns să faci parte din distribuția serialului ”Iubire cu parfum de lavandă”?

-Am fost invitată la probă de Domnica Cârciumaru. Am parcurs trei etape de casting cu scene diferite, unele dificile, la interval de câteva zile, cu echipa de scenariști, regizori și doamna Ruxandra Ion. În ultima zi, după o altă serie de probe, am fost anunțată că voi interpreta rolul Silviei Lungu. Le mulțumesc pentru ajutor și încrederea în abilitățile mele!

Cât din personajul Silvia Lungu ai regăsit în tine?

-Sunt multe aspecte ale personalității și construcției umane ale Silviei pe care le-am regăsit, undeva într-un sertar…al meu. Silvia este inteligentă, puternică, frumoasă. Însă tot atât de cameleonică, vehementă, chiar răzbunătoare când își folosește manoperele variate pentru a-și recâștiga familia și poziția.

Digi24.ro

Cine este Bogdan Peșchir, programatorul care a făcut donații de peste un milion de euro în campania lui Călin Georgescu

Face tot posibilul pentru ca totul să se întâmple cum vrea ea. În aparență rigidă, va încerca să-și atingă scopurile “pavându-și drumul cu bune intenții”. Se apără și caută să iubească și să fie iubită. Își dorește să fie în centrul atenției și mereu în lumina reflectoarelor.

Anca Florescu lucrează intens pentru a-și cunoaște personajul

Și reușește, până la urmă?

-Într-un moment neașteptat al vieții ei ajunge într-un ”capăt de lume”, unde totul are miros, gust și culoare de lavandă. Unde domnesc liniștea și ordinea cu care ea nu este obișnuită. Silvia se lovește de întâlniri care o destabilizează.

Pe scurt, este un personaj a cărui conduită versatilă ridică întrebarea dacă poluează sau aduce substanță atmosferei efemere a lavandei în floare. În orice caz inspiră privitorului acord și dezacord. Aș spune că, într-o anumită măsură, comportamentul Silviei Lungu mă poartă cu gândul la un citat din ,,Micul prinț”: ”Bineînțeles că te voi răni. Bineînțeles că mă vei răni. Bineînțeles că ne vom răni reciproc. Dar asta e însăși condiția existenței.”

Un real ajutor în conturarea personajului Silvia Lungu vine în prezent din partea Nicoletei Petcu, actor trainer. Îi mulțumesc cu această ocazie pentru răbdarea și blândețea cu care mă ghidează. Sunt și multe alte întâlniri pe care aștept cu nerăbdare să le descopăr, însoțind-o pe Silvia Lungu în drumul ei.

Digisport.ro

Adevăratul motiv din spatele ”răsturnării umilitoare de situație” pentru Vladimir Putin

Anca Florescu și prima întâlnire cu teatrul: “M-a aruncat drept în golul umilinței”

Ești avocat, ai terminat facultatea de drept, dar ai ales actoria. Cum așa?

-Cu mulți ani în urmă, într-o zi de vară, imediat după terminarea liceului, mergeam cu tata la o întâlnire cu domnul director al Teatrului “Radu Stanca” din Sibiu. Eram foarte intimidată de lumea aceea a teatrului, pe care, îmi spuneam atunci, n-o puteam atinge.

A fost o întâlnire care m-a aruncat drept în golul umilinței…m-am simțit complet nepregătită. Țin minte că tata mi-a spus atunci: “draga lu’ tata, dacă fugi după doi iepuri deodată, nu prinzi niciunul! Hai să faci tu Dreptul, să ai o pâine ș-apoi mai vedem noi cu teatru’…”.

“Ascultam absorbită poveștile lor, îi sorbeam din ochi”

Bănuiesc că nu te-ai lăsat.

-Câțiva ani mai târziu, în momentul în care primeam rezultatele concursului de admitere în barou, eram pe scenă alături de fosta mea colegă din trupa “Laguna”, Nicoleta Luciu. Am fost invitată, din nou de doamna Ruxandra Ion, să fac parte din primul serial cu numele “Iubire ca în filme”.

La filmări, în timpul unei pauze de masă, s-au conturat două grupuri: cei fără școala de teatru și mari actori cu studiu în arta actorului. Ascultam absorbită poveștile lor, îi sorbeam din ochi. Tipul de umor inteligent și maniera elegantă cu care își relatau trăirile, amintirile, era molipsitor.

Anca Florescu vorbește despre maestrul Florin Zamfirescu

Și atunci ai ales.

-Atunci…atunci am simțit cel mai mult chemarea. La petrecerea de pe malul lacului Buftea, la final de proiect, doamna Cătălina Mustață a venit la mine și mi-a spus: ,,Soțul meu mă roagă să-ți spun că demult n-a mai văzut o domniță atât de frumoasă și ar dori să-ți adreseze câteva cuvinte.”

Nu-l cunoscusem până atunci pe celebrul actor și profesor universitar Florin Zamfirescu. Dumnealui mi-a cuprins obrajii între palme și mi-a spus: “Tu trebuie să dai la teatru! Dar nu da anu’ ăsta că eu abia la anul iau clasă….ba nu! Mai bine anu’ ăsta, ca să nu pierzi timpul, c-o să-l ai oricum pe Doru Ana! Și vorbește cu Ștefana, să-ți aleagă repertoriul și să te pregătească”.

Nu înțelesesem nimic. Dar am sunat a doua zi la doamna Ștefana Samfira și i-am povestit totul. Și mi-a spus că e de acord să mă ajute cu alegerea repertoriului.

Anca Florescu a intrat cu media 10 la teatru

Ai reușit să te miști repede cu ajutorul Ștefanei Samfira.

-Da. Timpul zboară, iar imediat la mine a venit primul single semnat Marius Moga, lansare, concerte, evenimente…am ratat anul acela înscrierea. Aș fi ratat și anul următor însă, cu aproape o lună înainte de examenul de admitere la U.N.A.T.C., am sunat-o din nou pe Ștefana. “N-ai timp, mai sunt nici trei săptămâni…” ,”Ba am!”.

Ștefana mi-a ales repertoriul care mi s-a potrivit mănușă! Mi-am organizat timpul scurt de pregătire cu sete iute și consecvență. Ștefana m-a ascultat în două rânduri. ”Vreau să mergi și la tata să te asculte o data”. “Nuuu!” zic speriată. Mă îngrozea ideea unei verificări a capacităților mele de actor.

Acasă la “profu’ Zamfu”, un colț de rai. Mă asculta atent. Am spus tot. La monolog mă oprește și zice: “E bine da’ poate te gândești la partea asta, să faci un ness”.  ,,Ah! Da! Un ness!” zic, cu fals entuziasm. Am decis că, în acel timp al vieții mele, cea mai simplă acțiune pe partea aceea a monologului era să-mi închei o sanda și să mă machiez.  Am fost admisă cu 10 pe linie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”.

Regreți ceva?

-Nu. Am avut parte de pregătirea sufletească și profesională venită din partea unor oameni de mare caracter, pentru care am toată recunoștința. Examenul a fost o reală călătorie încununată de o bucurie, de o plăcere și o siguranță nemaitrăite până atunci.

Iată de ce am ales să călătoresc astfel în lumea teatrului și să las în urmă un loc care nu mi se potrivea. Dar în care am învățat cum să gestionez aspectele și situațiile ce țin de partea legală a activității mele de artist.

Faci parte din distribuția spectacolului ‘Chicago”. Cât de greu este să cânți și să dansezi în același timp, de data asta la modul profesionist?

-Înainte de musicalul Chicago sunt multe titluri care mi-au îmbogățit și mi-au antrenat experiența în spectacolul de musical: ,,West Side Story, Mon Cabaret Noir,  Cabaret ( toate în regia lui Răzvan Mazilu). Apoi Next to Normal, Te iubesc, te vreau dar te schimbi, The Full Monty și altele.

Spectacolul de musical reprezintă actul artistic în care se unesc cele trei elemente importante: arta actorului, dansul și cântul. Este un proces complex care nu poate avea ca rezultat performanța fără rigiditatea unui antrenament constant, riguros și dedicat al întregului mecanism constituit din actori, regizor, director muzical, orchestră și echipa tehnică. Este un mecanism în care o secundă ratată poate distruge toată munca depusă. Este ceas elvețian.

Anca Florescu pune punctul pe i: “Noi nu avem școală de musical”

Și ai reușit să te integrezi?

-Din nefericire, eu nu pot vorbi despre “a face musical la modul profesionist”. Ceea ce se petrece în prezent este doar o încercare de a pune cărămidă peste cărămidă pentru generațiile tinere care vin din urmă, pasionate de acest gen de spectacol. Noi nu avem școală de musical, profesori de musical. Noi nu avem tradiție și nu avem nici conjunctura scenică ce poate asigura o constanță în exersarea mijloacelor necesare unui astfel de gen de teatru.

Însă nutrim dorința și speranța că, la un moment dat, vom avea toate acestea. Acum ne rămâne datoria de a transmite toate acestea celor ce vor avea prilejul să urce pe scenă și să redea publicului un act artistic care va fi recunoscut drept spectacol de musical profesionist.

A existat vreun moment când celebritatea ți s-a suit la cap?

-Celebritatea este, pentru mine, un termen care mi-a stârnit mereu un sentiment de fals. A fi celebru înseamnă pentru mine a fi capabil să generezi valoare iar noțiunea de valoare este crunt reinterpretată în vremurile societății de azi.

Pentru mine valorile principale sunt credința în Dumnezeu, familia, lipsa de judecată și munca. Uneori calc strâmb și le denigrez la rându-mi. Sufăr când fac asta. Și atunci mă rog, îmi sun părinții și mă străduiesc să fiu un om mai bun. Artiștii dobândesc notorietate sau celebritate prin muncă și sacrificii. Așadar, cred că respectul și reputația nu li se pot “urca la cap”.

Anca Florescu despre Nicoleta Luciu: ”Ne leagă o prietenie autentică”

Ce-ți mai amintești din perioada Laguna?

-Îmi amintesc cu drag seria de evenimente și emisiuni la care am fost invitate. Eram mereu pe drumuri, mereu contratimp. Am cântat în toate orașele țării. Însă cea mai stranie și deopotrivă caraghioasă amintire este legată de un eveniment unde am fost invitate să cântăm într-o comună, undeva la capătul lumii.

Înainte să urcăm pe scena improvizată am fost anunțate că nu aveau microfoane în dotare. Ne-au adus în schimb o telecomandă (, n.red.) pe care am pasat-o de la una la alta pe toată durata concertului. Evident, a fost un playback reușit, publicul a fost în extaz.

De curând, Nicoleta Luciu a fost invitata mea la una dintre reprezentațiile spectacolului de musical “Cabaret”, în regia lui Răzvan Mazilu, la Teatrul Odeon. Ne-am revăzut în trecerea anilor și copiii noștri s-au cunoscut. Este la fel de frumoasă și de puternică. Ne leagă o prietenie autentică și multe amintiri din acea perioadă.

Cum era Anca Florescu la 15 ani și cum este acum, la 45 de ani?

-La 15 ani eram mereu veselă, pusă pe șotii, răzvrătită. Acum sunt veselă, pusă pe șotii și port cu mine regretul că nu petrec mai mult timp în rugăciune. Mai mult timp cu familia, cu scumpii și dragii mei părinți, cu mine.

Cum erai în copilărie?

-În copilărie obișnuiam să mă sui pe acoperișul garajului din curtea casei și să visez cu ochii pironiți în stele că sunt artist. Mi-am amintit, de curând, că aveam o vârstă fragedă când am auzit prima oară întrebarea: “Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?”. Ei bine, la vârsta de-atunci eu credeam că orice om trebuie să treacă prin toate meseriile și profesiile din lume. Și a fost o perioadă când m-am întrebat oare când am eu timp în viața aceasta, să le fac pe toate?!

Răspunsul mi-a venit într-o zi când am realizat că profesia de actor îmi oferă această timp. Nu e minunat când te gândești așa?! Iată deci cea mai mare nebunie care se concretizează în prezent, în realitatea vieții mele.

“Suntem datori să-i ferim pe părinții noștri de rătăcirile noastre”

Cui îi spuneai secretele tale? Mamei sau tatei?

-Buna creștere dobândită în familie m-a învățat că suntem datori să-i ferim, în mare parte, pe părinții noștri de rătăcirile noastre. Mai ales atunci când nu știm cum să le explicăm fără să-i rănim. Între timp, experiența trăirilor mele, m-a crescut astfel încât acum știu să povestesc despre acestea cu umor și sunt mai ușor înțelese de cei dragi.

Secretele mele s-au depănat detaliat într-un jurnal pe care l-am deschis prima oară la vârsta de 13 ani și în care mai scriu și acum. Uneori, le povesteam “prietenei mele cele mai bune” care-și găsea rolul în persoana mai multor suflete ce s-au perindat prin perioadele vârstei. În prezent, am un singur suflet cu care vorbesc și căruia îi datorez cea mai caldă și adâncă recunoștință pentru răbdarea cu care mă ascultă și mă ghidează, Alice Nicolae.

Cum erai în perioada liceului? Timidă sau rebelă?

-În perioada liceului îmi amintesc că eram foarte timidă până la proba contrarie. Am fost un copil cuminte și inspirat de familie.

Anca Florescu în cel mai important rol: ”Dacă s-ar fi întâmplat mai devreme, nu aș fi fost pregătită”

Cum este mămica Anca? 

-Rolul de mamă a venit în viața mea la momentul pregătit de Dumnezeu. De multe ori îmi spun că, dacă s-ar fi întâmplat mai devreme, nu aș fi fost pregătită. Sunt o mamă ca orice mamă care își iubește copilul și face tot ce crede că e mai bine pentru acesta.

“Copilul a venit ca să mă salveze”

Ce crezi că ai învățat până acum de la copilul tău?

-Copilul a venit ca să mă salveze. Este ceea ce mi-a spus Ada la vârsta de numai 3 ani. Mi-a mai spus atunci că ea are un talisman fermecat și că ne va “apăia” cu el, pe mine și pe tatăl ei, de toate “ielele”. Am primit și primesc în continuare lecții uimitoare de la fiica mea.

Îți place să gătești? Care sunt preparatele care-ți ies cel mai bine?

-Ador să gătesc pentru cei dragi. Părinții mei m-au învățat multe și bucuria cea mare a fost când am realizat că pot face uneori același lucru pentru ei. Tata face cele mai bune fripturi, tocănițe din carne de miel sau vițel, saramură de pește.

Mama e maistru bucătar al ciorbelor și supelor. Ador ciorba de burtă, supa cu tăiței de casă sau ciorba de salată. Foarte rar s-a întâmplat să fiu critică la degustarea mâncărurilor pe care le-am gătit. Prefer preparatele din carne de miel.

Anca Florescu a trecut prin perioade foarte grele

Care a fost cel mai greu moment din viața ta?

-Cele mai grele momente din viața mea sunt acelea în care simt neputința, Când nu știu cum să-i ajut pe cei dragi, pe cei în nevoie, pe cei care suferă.

Am avut și o perioadă mai dificilă când după terminarea studiilor universitare, m-am trezit fără  niciun angajament și fără loc de muncă. Am avut senzația că sunt pierdută, fără un drum de urmat și mai ales fără fonduri. Oricât de mulți ne iubesc, suntem singuri în fața vieții. Însă nu am renunțat să mă rog. Nu am cedat. Am continuat cu abnegație să muncesc pentru visul meu și am lăsat în urmă toate aceste angoase sufletești.

În cele mai dificile momente am avut alături familia, prietenii și am reușit să devin mai puternică. Am acceptat că suferința este un inevitabil al vieții.

Ce nu știe lumea despre tine și ce ai vrea să afle?

-Îmi doresc să pot, la un moment dat, să fiu pe o pistă de avion și să privesc de acolo cum decolează și aterizează avioanele. Îmi mai doresc să călătoresc și să fac fotografii ale locurilor pe care le vizitez. Îmi doresc să simt mirosul de țărână umedă al pădurii în roua dimineții în timp ce îmi susură izvoare în auz. Și vreau să împart momentele acestea cu cei iubiți.

Iubesc și consider că mă fac unică limba, moneda, drapelul, tradițiile, mediul și peisajul românesc. Sunt ale mele și, oricare ar fi îndoielile sau credința altora, vreau să trăiesc ca un român simplu. Împreună cu toți ceilalți, fără discriminare socială și prin respect reciproc.

“În spatele fiecărei alegeri este o poveste”

Consideri că frumusețea ta a reprezentat un atu în profesia pe care ți-ai ales-o?

-Frumusețea este aceea a sufletului peste care trecut timpul și a lăsat darul smereniei. În profesia mea am învățat, aceasta este cea mai mare lecție predată mie de Alice cea frumoasă, că orice om poate înflori în orice moment. În spatele fiecărei alegeri este o poveste. Vreau să am curiozitatea mereu alături, pentru a mă redescoperi și descoperi povestea fiecărui suflet cu care mă întâlnesc.

Anca Florescu vorbește, în premieră, despre divorț

În 2012 te-ai căsătorit cu actorul Andrei Roșu. Faptul ca sunt 8 ani diferență între voi a contat vreodată?

-Ceea ce desparte doi oameni nu este vârsta. Ci concepțiile despre viață, iubire, respect, prietenie, responsabilitate.

Care crezi că este cea mai mare calitate a fostului tău soț?

-Calmul, răbdarea și bunătatea sufletească, felul în care își iubește fiica și are grijă de ea.

“Când ne simțim neiubiți alegem, de multe ori, să rănim”

Când erați căsătoriți, cum reușeați să aplanați conflictele? 

-În general, un conflict poate afecta pe oricine, indiferent de structură, dimensiune sau orice alt număr de factori. Apare dintr-o diferență de opinii, experiențe, perspective, preferințe, personalități sau credințe. Când vine vorba despre a face față unei conversații sau unei situații tensionate este important felul în care aleg să abordez conflictul.

Mă gândesc acum la un mesaj pe care l-am văzut scris cândva: “Nu-mi judeca acțiunile pentru că nu-mi cunoști motivele.” Când suntem răniți sau când ne simțim neiubiți, alegem de multe ori să rănim. Iertarea este răspunsul.

Părintele Arsenie Boca spune: IERTÂND, ȘTERGI CE IERȚI.

CE IERȚI LA ALTUL ȚIE ȚI SE ȘTERGE.

JUDECATĂ ACEASTA TE SCOATE DE SUB JUDECATĂ.

SĂ AI ÎNȚELEGERE FAȚĂ DE NEPUTINȚA OMENEASCĂ!”

Doresc numai bine tuturor și multe împliniri sufletești!