Fotbal intern

Transformarea impresionantă a lui Denis Alibec în acest sezon: “Am slăbit 6 kilograme”

17.09.2019 | 15:32
Transformarea impresionanta a lui Denis Alibec in acest sezon Am slabit 6 kilograme

Denis Alibec se află în perioada de recuperare după accidentarea suferită la genunchi în timpul meciului cu Gaz Metan. Atacantul se pregătește să revină în lotul Astrei și în ultimul timp a scăpat de una dintre problemele pentru care a fost deseori criticat: greutatea. Alibec recunoaște că a produs o serie de schimbări în alimentație și a slăbit 6 kilograme.

Transformarea lui Denis Alibec

Denis Alibec a scăpat de una dintre problemele cu care s-a confruntat în ultimul timp. Atacantul Astrei dezvăluie că a slăbit 5-6 kilograme, iar decizia a fost luată în urma problemelor cu care s-a confruntat la genunchi, cauzate și de kilogramele în plus. Alibec recunoaște că a fost afectat de criticile care îi erau aduse în problema greutății.

Din cauza problemelor de la genunchi, am decis că trebuie să mai slăbesc puțin. Eu știam că trebuie să fac asta, doar că nu mă țineam de plan. Nu e deloc greu să slăbești, mai ales când faci sport. Cam 5-6 kilograme am slăbit. Acum cred că mă aflu la greutatea optimă. La un moment dat m-au deranjat criticile, încercam să nu le bag în seamă, dar se și exagera. Vedea mama, vedeau prietenii mei, e urât“, a declarat Alibec pentru Telekomsport.

Denis Alibec dezvăluie că a slăbit 6 kilograme în ultima perioadă. Sursă Foto: Sportpictures
Denis Alibec dezvăluie că a slăbit 6 kilograme în ultima perioadă. Sursă Foto: Sportpictures

Cel mai mare regret al carierei

Denis Alibec dezvăluie că plecarea de la Inter Milano reprezintă marele regret al vieții sale sportive. Atacantul consideră că dacă nu ar fi luat decizia de părăsi echipa din Milano. ar fi evoluat și acum în primul eșalon al fotbalului italian: “Am mai multe regrete în carieră. Dar cel mai mare este că nu am rămas în Italia la Inter. Probabil că acum jucam și eu prin Serie A, dar asta este. Mai este timp. Nu am greşit nimic, pur şi simplu nu am vrut să mai stau. Nu aş da timpul înapoi, pentru că am avut momente frumoase şi la Astra şi la FCSB“.

Denis Alibec a fost achiziționat de Inter Milano în 2011, după câteva sezoane reușite în tricoul celor de la Farul Constanța. După mai multe stagiuni petrecute sub formă de împrumut la Mechelen, Viitorul sau Bologna, Alibec a revenit definitiv în fotbalul românesc în 2014, când a semnat cu Astra Giurgiu.

  • 28 de ani are Denis Alibec
  • 7 goluri și 9 pase decisive a reușit atacantul în sezonul trecut