Echipa antrenată de Cristiano Bergodi nu a avut un început de sezon prea bun. În primele 5 meciuri, giuleștenii au obținut doar o victorie. Însă, în ultimele 2 etape s-a văzut transformarea Rapidului. De la o echipă care și-a dat 3 autogoluri, la o formație mult mai stăpână pe ea care a marcat 8 goluri și a acumulat 6 puncte importante.
Alex Ioniță a fost invitatul special de la SUFLET DE RAPIDIST. Jucătorul din Giulești a discutat despre transformarea Rapidului și cât de dificilă a fost perioada de tranziție între cei doi antrenori și despre cum aceștia erau deja obișnuiți cu un alt tip de joc.
Între Adrian Mutu și Cristiano Bergodi este o diferență de stiuluri destul de mare, ceea ce a făcut ca jucătorilor să le fie greu să schimbe modul în care abordau meciurile. Pe lângă acest lucru, unul dintre dezavantajele formei din debutul campionatului a fost apariția mai multor fotbaliști noi în nucleul echipei.
“Pentru noi a fost o perioadă scurtă în care a trebuit să schimbăm totul. Am fost obișnuiți un an și ceva cu un stil, apoi trebuia altul. S-au schimbat antrenorii, au venit și alți jucători. A fost greu o perioadă scurtă, dar noi știam că în timp ne vom reveni și juca fotbalul pe care ni-l dorim. Mai ales și datorită valorii noastre, dar și a suporterilor.
Și pentru noi este greu de gestionat acest moment (n.r. de la agonie la extaz). Cu această galerie frumoasă este imposibil să rămâi cu picioarele pe pământ. Și cum legi 2-3 victorii la rând tu ai senzația că nimeni și nimic nu te poate opri.
Cred că aici este marea problemă și trebuie să învățăm să gestionăm lucrurile acestea. Avântul dat de galerie este prea mare uneori și de tot ceea ce se întâmplă la Rapid. De când sunt eu aici, de aproape 12 ani, este cea mai bună și cea mai frumoasă perioadă a clubului.”, a declarat jucătorul de la Rapid.
Alexandru Ioniță a mai vorbit la SUFLET DE RAPIDIST și despre șansele pe care aceștia le au la campionat anul acesta. Mijlocașul a mai spus că și anul trecut ar fi putut să se lupte pentru titulu, însă s-au încurcat în partidele cu CFR Cluj și Farul Constanța.
“Da, eu cred că avem șanse la campionat. Și anul trecut, cu puțină atenție la meciurile cu CFR și Farul, cred că am fi avut mari șanse la campionat.”, a spus Alexandru Ioniță.
Mijlocașul Rapidului a povestit și despre meciul din sezonul trecut cu CFR Cluj. Atunci, echipa din Giulești a ratat foarte multe ocazii. Printre protagoniști, se afla chiar și Alex Ioniță: “Nu mi s-a reproșat direct, dar sunt discuții, mereu au loc. Și mie îmi părea rău și nu înțelegeam. Abia când am ajuns în vestiar și m-am uitat pe reluare. Văzând că îmi vine mingea, probabil nu m-am mai concentrat la fel de mult pe lovirea ei.
Chiar vorbeam cu Ștefan Pănoiu, am intrat pe teren, se pregătea Moldovan să degajeze și i-am zis: ‘Fane dacă o prinzi arunc-o în spate că am plecat, nici nu mă mai uit’. A ajuns mingea la el și a urcat pe dreapta. Când am văzut că are culoar să îmi paseze, deja mă gândeam la ce i-am spus.
Dacă vine trebuie doar să o lovesc să ajungă în poartă. De aceea zic că nu m-am mai concentrat pe lovirea mingii, pentru că am deschis prea mult piciorul pentru că am vrut să dau la colțul lung și mi-a sărit mingea fix peste șiret. Asta a fost din păcate.”