În ciuda semnalelor că țările din vestul Europei scapă de deșeuri trimițându-le în alte țări, inclusiv România, până acum nu a fost găsită o soluție legislativă care să pună capăt acestui fenomen, în condițiile în care depozitarea și neutralizarea deșeurilor incomparabil mai ieftină în țara noastră.
Problema se suprapune peste aceea a procentajului foarte scăzut de deșeuri reciclate în România, motiv pentru care Comisia Europeană a declanșat o procedură de infringement în urma căreia riscăm sancțiuni pecuniare din partea UE.
Pentru a rezolva problema importului de deșeuri, parlamentarii PSD au inițiat un proiect de lege prin care deșeurile socotite „reciclabile” vor fi supuse acelorași proceduri ca și deșeurile periculoase pentru o perioadă de cinci ani. În plus, vor crește sancțiunile pentru deșeurile aduse ca reciclabile și care nu sunt reciclate efectiv.
„Dacă în țările vest-europene neutralizarea unei tone de deșeuri ajunge până la 500 de euro, la noi, într-un depozit conform, costă între 20 și 50 de euro, însă din păcate, de multe ori, ajung aruncate pe spații virane, neautorizate. Soluția majorării de 10 ori a acestor tarife nu este una viabilă, având în vedere constrângerile financiare”, se spune în expunerea de motive a proiectului de lege.
În momentul de față, în Uniunea Europeană, deșeurile sunt transportate după două seturi diferite de reguli: deșeurile „verzi” circulă liber, ca orice marfă, și nu necesită notificarea autorităților, iar cele periculoase au nevoie să fie anunțate la Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
„Dacă pentru cele din urmă avem o procedură clară de urmărire pe tot traseul, cele din prima categorie (…) nu se verifică decât prin sondaj, neștiindu-se exact ce traseu parcurg și nici ce destinație au. Astfel, România este invadată, zilnic, de așa-zise materiale electrice și electronice reciclabile sau îmbărăcăminte second-hand al căror grad de reciclare, deseori, nu atinge nici 20%. fiind vorba, de fapt, despre import de deșeuri municipale”, susțin parlamentarii PSD.
Odată cu impunerea pentru o perioadă de 5 ani a aceluiași regim ca și în cazul deșeurilor periculoase, orice transport de deșeuri se va face după reguli draconice. „Materialele reciclabile vor putea fi importate dacă au un randament minim de reciclare de 80% și numai în situația în care pentru fiecare cantitate importată există un contract ferm de preluare între importator și reciclator în vederea reciclării, cu (…) desemnarea de către reciclator a unei persoane care să însoțească transportul pe traseul declarat și să răspundă de integritatea acestui până la destinație”, prevede proiectul de lege.
În cazul care importatorii nu asigură condiții de depozitare adecvate, falsifică documente sau aduc în țară deșeuri cu randament de recilcare foarte mic, vor trebui să plătească o taxă suplimentară de ecologizare de 1.000% pentru fiecare kilogram de deșeu depozitat în vederea eliminării, care depășește 20% din cantitatea totală importată.
Proiectul de lege inițiat de către grupurile parlamentare ale social-democraților a fost depus în dezbatere publică și urmează să intre în procedură legislativă la Senat, prima Cameră sesizată.
Problema deșeurilor importate s-a amplificat în ultimii ani, ajungându-se până în situația în care Octavian Berceanu, comisar-șef al Gărzii de Mediu, susține că există rețele de crimă organizată care se ocupă cu această afacere și fac presiuni la adresa autorităților.
„Există o presiune crescândă pentru depozitarea acestor deșeuri din partea de vest a României. La noi să depozitezi o tonă de deșeuri costă 50 de euro, în vest costă 250 de euro. Vrem să eliminăm rețelele de crimă organizată care aduc aceste deșeuri în România. În 2018 China a stopat importul de deșeuri, atunci a început acest război cu autoritățile din România și construim baze de date care să stopeze aceste rețele de tip mafiot. Sunt încercări multiple la toate punctele de graniță, vorbim de transport naval, auto și de toate felurile”, spunea Octavian Berceanu, în luna mai.