În acest context, oamenii din localitățile izolate din Deltă riscă să rămână rupți de lume, pentru că nu își permit taxele cerute de restul companiilor de transport de pe Dunăre.
Compania dă vina pe Ministerul Transporturilor pentru situație, pentru că nu a primit banii promiși pentru subvenționarea călătoriilor. Oficialii Ministerului neagă această informație, potrivit Digi 24.
Nicolae Chichi, directorul Navrom Delta Tulcea, a oferit mai multe detalii: ”Datoria Ministerului față de compania noastră este în jur de 4 milioane 700 de lei astăzi, plus datoriile față de legile speciale, adică vorbim de diferența pentru transportul pensionarilor, legile speciale, cei care călătoresc cu noi. Și acolo e o datorie, nu foarte mare. Am ajuns în acestă situație pentru că nu mai avem carburant”.
Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor, a replicat: ”În acest moment nu sunt probleme în ceea ce privește plățile pe care le facem în baza constractului. Sumele care sunt prevăzute în contract sunt achitate. Dar nu plătim sume care exced contractului. Ca atare, problema este a Navrom, care nu respectă contractul, Navrom fiind o companie privată”.
În timp ce Navrom se ceartă cu Ministerul Transporturilor, singurii care au de suferit sunt oamenii din localitățile zonele îndepărtate al Deltei Dunării.
”Și cu ce o să navigăm noi, sulinenii? Cu căruța?!”, se întreabă retoric o femeie. ”Încurcă planurile tuturor, în special pentru localnici. Și mă gândesc că m-am interesat în legătură cu prețurile la alte bărci. Sunt mult mai scumpe față de Navrom. Asta înseamnă o cheltuială în plus pentru noi”, a adăugat o tânără.
”Nu prea îmi permit, pentru că la veniturile pe care le obțin chiar nu îmi permit să plătesc, să vin tot timpul la Tulcea cu o navă rapidă sau cu bărcile care sunt foarte scumpe și care se vor mai scumpi probabil”, s-a plâns o altă femeie.
De săptămâna viitoare, aprovizionarea cu produse alimentare și de strictă necesitate va fi sistată. Problema rămâne și pentru poștașii care duceau pensiile tot la bordul bărcilor Navrom.
”Nu e vorba numai de plicuri, e vorba de pensii, e vorba de tot felul de expediții, colete, care vor rămâne la Tulcea, probabil dacă au mâncare o să se strice. Nu știm cine e vinovat, dar nu e bine”, a concluzionat poștașul Octavian Bolboceanu.
Înainte de situația creată, oamenii plăteau 18 lei pentru un bilet de la Tulcea la Sulina, până la Sfântu Gheorghe 19 lei și până la Periprava 21 de lei. Din cauza deciziei Navrom, oamenii vor fi obligați să scoată din buzunar sume între 60 și 80 de lei pentru același drum, dacă aleg alte firme de transport pe apă.