Turneul WTA de la Cluj-Napoca a luat sfârșit duminică, 9 febuarie. Anastasia Potapova s-a impus în ultimul act al competiției la simplu, iar titlul la dublu a revenit perechii formate din Magali Kempen și Anna Siskova.
Anastasia Potapova este marea câștigătoarea a ediției din acest an a Transylvania Open. Sportiva clasată pe locul 32 în ierarhia WTA a câștigat ultimul act al competiției de la Cluj-Napoca la simplu.
Aceasta a avut nevoie de puțin peste două ore pentru a o învinge pe italianca Lucia Bronzetti (72 WTA), cea care și-a început turneul cu o victorie împotriva Simonei Halep, în runda inaugurală.
Deși a pierdut primul set cu scorul de 6-4, Potapova a revenit excelent în meci și s-a impus, câștigând următoarele două seturi, scor 6-1, 6-2.
Jaqueline Cristian și Angelica Moratelli nu au reușit să câștige finala la dublu și au cedat în două seturi în fața perechii formate din Magali Kempen și Anna Siskova.
Echipa româno-italiană a rezistat doar o oră și 12 minute în această dispută, scorul fiind 6-3, 6-1 în favoarea perechii Magali Kempen / Anna Siskova. Este primul titlu WTA câștigat de cele două.
Jaqueline Cristian și Angelica Moratelli au obținut calificarea în finala turneului de dublu de la Transylvania Open, după ce au trecut cu 6-3, 6-2 de perechea Katarzyna Piter (Polonia)/Aliaksandra Sasnovich (Belarus) într-un meci care a durat o oră și 14 minute.
În ultimul act, Cristian și Moratelli vor juca duminică, de la ora 14:30, împotriva echipei Magali Kempen (Belgia) – Anna Siskova (Cehia).
Apoi, nu înainte de ora 17:00, va avea loc finala turneului de simplu, în care se vor întâlni Anastasia Potapova și Lucia Bronzetti.
Lucia Bronzetti, cea care a învins-o pe Simona Halep în prima rundă de la Transylvania Open, s-a calificat în marea finală după ce adversara sa, Katerina Siniaková, a abandonat partida din cauza unei accidentări în primul set, la scorul de 4-0 pentru italiancă.
Anastasia Potapova s-a calificat în finala Transylvania Open după victoria în două seturi, 6-3, 7-5, în fața sportivei din Belarus, Aliaksandra Sasnovich. Rusoaica, favorita numărul 1 la câștigarea turneului, va juca în ultimul act al competiției din BT Arena cu învingătoarea duelului Bronzetti – Siniakova.
La dublu, perechea Jaqueline Cristian/Angelica Moratelli va intra pe teren imediat după ultima semifinală de la simplu. Cele două vor întâlni perechea Katarzyna Piter (Polonia)/Aliaksandra Sasnovich (Belarus).
Ultimele trei partide din sferturile de finală ale turneului de simplu s-au decis după două seturi. Katerina Siniakova (Cehia), favorita numărul 5, a trecut cu 6-3, 7-6 (9-7) de Viktoriya Tomova (Bulgaria) și o va întâlni în semifinale pe italianca Lucia Bronzetti, care s-a impus cu 6-1, 6-4 împotriva conaționalei Elisabetta Cocciaretto. Principala favorită, rusoaica Anastasia Potapova, a învins-o pe Ella Siedel (Germania) cu 6-2, 6-3 și se va duela în penultimul act cu Aliaksandra Sasnovich.
Duelul Potapova – Sasnovich va fi primul al zilei de sâmbătă, fiind programat la ora 15:00, iar apoi se va disputa cealaltă semifinală a turneului de simplu, Bronzetti – Siniakova, care nu va începe înainte de ora 17:00. Aliaksandra Sasnovich va reveni pe teren în ultimul meci al zilei, cea de-a doua semifinală a turneului de dublu. Sportiva din Belarus va evolua alături de poloneza Katarzyna Piter împotriva perechii Jaqueline Cristian – Angelica Moratelli. În ultimul act la dublu este deja calificată echipa Magali Kempen (Belgia) – Anna Siskova (Cehia).
Setul II – Jaqueline Cristian/Angelica Moratelli – Irina Begu/Sorana Cîrstea 6-4
6-4. Cristian și Moratelli câștigă și setul doi și obțin calificarea în semifinale, unde vor juca împotriva perechii Katarzyna Piter (Polonia)/Aliaksandra Sasnovich (Belarus).
5-4. Begu și Cîrstea rămân în meci, dar adversarele vor servi pentru meci.
4-3. Cristian și Moratelli realizează break-ul și trec în avantaj.
2-2. Echilibru și în setul al doilea.
1-1. Cele două perechi își apără serviciul în startul setului secund.
Setul I – Jaqueline Cristian/Angelica Moratelli – Irina Begu/Sorana Cîrstea 7-5
7-5. Cristian și Moratelli câștigă primul set al partidei.
5-5. Egalitate din nou la Cluj-Napoca.
3-3. Seria de break-uri continuă, iar disputa este în continuare echilibrată.
2-2. Un nou break și scorul este din nou egal în primul set.
2-1. Cristian și Moratelli se află în avantaj după un start de meci cu trei break-uri.
0-0. În ultimul meci sfert de finală de pe tabloul de dublu, Jaqueline Cristian și Angelica Moratelli le înfruntă pe Irina Begu și Sorana Cîrstea.
Jucătoarea Aliaksandra Sasnovich din Belarus, locul 128 WTA și ajunsă pe tabloul principal din postura de lucky loser după retragerea Laurei Siegemund, este prima semifinalistă de la Transylvania Open 2025.
Ea a învins-o în sferturile de finală pe Anhelina Kalinina din Ucraina, cap de serie numărul 4 și poziția 49 în ierarhia mondială, scor 2-6, 6-4, 7-6 (3), după mai bine de 2 ore și jumătate.
În penultimul act al competiției, Sasnovich o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Anastasia Potapova din Rusia, principala favorită și locul 32 WTA, și Ella Seidel din Germania, jucătoare venită din calificări și poziția 143 în clasamentul mondial.
Pentru calificarea în semifinale, Aliaksandra Sasnovich va primi un cec în valoare de 11.970 de dolari și 98 de puncte WTA.
Setul II / Elisabetta Cocciaretto – Ana Bogdan 6-0
6-0: Setul se încheie cu o dublă greșeală, iar Ana Bogdan părăsește și ea turneul. România rămâne fără reprezentante pe tabloul de simplu.
5-0: Ana Bogdan nu are replică în setul doi și sportiva din Italia este aproape de calificarea în sferturi.
1-0: Cocciaretto își apără primul serviciu din setul secund.
Setul I / Elisabetta Cocciaretto – Ana Bogdan 6-3
6-3: Cocciaretto a câștigat primul set în fața Anei Bogdan. Românca a reușit și ea un break, ducând scorul la 3-3, însă a cedat în următoarele două rânduri pe serviciul propriu.
2-1: Elisabetta Cocciaretto a reușit primul break al meciului pe serviciul Anei Bogdan.
1-1: Elisabetta Cocciaretto își apără și ea serviciul.
0-1: Ana Bogdan a câștigat primul game din meci.
Setul II / Ella Seidel – Jaqeueline Cristian 6-2
6-2: Seidel închide și setul al doilea și România rămâne în competiție doar cu Ana Bogdan.
5-1: Nemțoaica s-a detașat, iar un break ar pune capăt partidei.
2-1: Ella Seidel preia conducerea în cel de-al doilea set
0-0: Jaqueline a avut șansă în primul set însă nu a reușit să profite de ea. Tot ea se află la serviciu la începutul celui de-al doilea set.
Setul I / Ella Seidel – Jaqueline Cristian 6:4
6:4: Seidel tranșează soarta primului set și îl închide cu scorul de 6-4.
5:4: Românca a recuperat, însă Ella Seidel este în continuare la un singur game de victorie.
4:2 – Jaqueline nu reușește să se apropie de tenismena din Germania care se distanțează la 2 game-uri.
2:1 – Seidel realizează un break și preia conducerea în primul set.
0:0 – Jaqueline Cristian va vea primul serviciu în partida din această seară. Meciul începe în curând
Setul II / Simona Halep – Lucia Bronzetti 1-6
1:6 – Italianca închide rapid și al doilea set, iar Simona Halep este eliminată de la Transylvania Open.
1:4 – Bronzetti se detașează și este foarte aproape să încheie partida. Simona nu reușește să țină pasul cu italianca.
0:2 – Simona Halep începe rău și al doilea set și își schimbă racheta.
Setul I / Simona Halep – Lucia Bronzetti 1-6
1:6 – Lucia Bronzetti își adjudecă primul set.
1:5 – Fosta lideră mondială este dominată total de Lucia Bronzetti.
1:3 – Lucia Bronzetti se menține în avantaj.
0:2 – Italianca are un start bun de meci și se desprinde rapid în primul set.
Simona Halep o întâlnește pe Lucia Bronzetti în runda inaugurală de la Transylvania Open 2025. Românca a fost primită ca un adevărat star la intrarea în arenă și a fost aclamată la scenă deschisă de fanii prezenți.
Setul II / Ana Bogdan – Jodie Burrage 6-3
6:3 – Ana Bogdan își adjudecă și setul al doilea și se califică în turul secund la Transylvania Open.
5:3 – Jucătoarea noastră își continuă jocul excelent și este cu un pas în turul al doilea.
4:2 – Ana Bogdan face senzație în arena de la Cluj-Napoca! Românca a câștigat patru gameuri consecutive și conduce în actul secund.
2:2 – Revenire în forță, cu un game solid făcut de Ana Bogdan.
0:2 – Început bun de act secund pentru adversara Anei Bogdan.
Setul I / Ana Bogdan – Jodie Burrage 6-2
6:2 – Ana Bogdan își adjudecă primul set! Joc excelent făcut de româncă până acum!
5:2 – Jodie Burrage revine în meci și mai reduce din handicap. Ana Bogdan va servit pentru set.
4:0 – Extraordinar Ana Bogdan! Românca face un prim set perfect până acum și nu a pierdut niciun game.
2:0 – Început excelent pentru Ana Bogdan, care și-a luat tare adversara încă de la primele schimburi de mingi.
7-5. Italianca câștigă și setul al doilea și se califică mai departe în optimi.
6-5. Cocciaretto revine la conducerea meciului în forță.
5-5. Italianca reușește să revină și să ducă lupta pentru set la o tensiune ridicată.
4-5. Cocciaretto reușește break-ul și îi îngreunează munca lui Begu în încercarea de a lua acest set.
3-5. Moment foarte bun pentru Begu care va servi acum pentru set.
3-4. Begu continuă parcursul bun și se menține la conducere.
2-3. Sportiva noastră a avut un game perfect și a revenit în avantaj, fără greșeală.
1-2. Begu preia avantajul și pare că se descurcă foarte bine în cel de-al doilea set.
0-1. Setul al doilea începe foarte bine pentru Begu, care se impune pe final de game.
6-3. Cocciaretto se impune și ia primul set din confruntarea cu Begu.
5-3. Din păcate, românca încearcă să revină în joc dar se vede în continuare condusă.
4-2. Din păcate, Irina Begu cedează pe propriul serviciu. Elisabetta Cocciaretto a luat inițiativa de a câștiga primul set.
1-2. Se merge cu serviciul în startul meciului. Irina Begu a avut două mingi de break chiar în primul game al meciului, însă a irosit oportunitățile.
0-0. Jucătoarea din Italia este prima la serviciu. Cele două tenismene s-au întâlnit de două ori înaintea confruntării de la Cluj, iar ambele victorii i-au revenit Irinei Begu.
Potapova și Danilovic s-au calificat marți în optimile de finală ale Transylvania Open 2025. Cele două jucătoare sunt favorite la câștigarea trofeului.
Organizatorii turneului Transylvania Open au anunțat programul meciurilor de marți, 4 februarie, iar Simona Halep va juca în ultimul meci de pe Terenul Central, în primul tur al probei de simplu. Programul complet al zilei este următorul:
Terenul central, ora 11:00
Terenul 2, ora 11:00
Setul 3 – Sorana Cîrstea – Marina Stakusic 4-6
4-6. Sorana Cîrstea își pierde serviciul și este eliminată din Transylvania Open. Canadianca merge mai departe.
4-5. Stakusic vine la un singur game de victorie. Sorana trebuie să se concentreze, serviciul este al ei pentru a putea prelungi setul.
3-4. Stakusic trece în avantaj după doua game-uri consecutive. Urmează serviciul Soranei.
3-2. Sorana rămâne în avantaj datorită dublului break reușit!
2-1. Trei breakuri în setul decisiv. Stakusic a facut două duble greșeli consecutive în ultimul game, iar Sorana reușește să preia conducerea din nou și are șansa să se detașeze pe propriul serviciu.
0-0. Sorana Cîrstea a revenit fabulos după ce a pierdut primul set cu 6-1 și intră în decisiv. Stakusic are primul serviciu
Setul 2 – Sorana Cîrstea – Marina Stakusic 6-1
6-1. Două seturi identice, însă cu câștigătoare diferite. Sorana reușește să închidă setul pe propriul serviciu și intră în decisiv.
5-0. Sorana poate încheia setul al doilea în mare stil dacă va reuși următorul break. Românca este înapoi în joc.
3-0. Românca începe în forță al doilea set, chiar dacă în game-ul trei, pe serviciul Soranei, a fost egalitate după ce Stakusic a condus 40-15.
0-0. Sorana Cîrstea trebuie să recupereze în următorul set dacă dorește să continuie în competiția de la Cluj. Românca are primul serviciu.
Setul 1 – Sorana Cîrstea – Marina Stakusic 1-6
1-6. Sorana Cîrstea cedează primul set. Canadianca nu i-a dat prea multe șanse.
0-5. Sorana Cîrstea nu reușește să își impună jocul. Canadianca a câștigat 5 game-uri la rând și este foarte aproape să încheie primul set la zero.
0-3. Sorana Cîrstea începe rău partida. Stakusic a câștigat doua game-uri pe propriul serviciu și a realizat și un break.
0-0. Meciul dintre Sorana Cîrstea (64 WTA) și canadianca Marina Stakusic (119 WTA) este pe cale să înceapă. Este prima dată când cele două se întâlnesc. Primul serviciu este al canadiencei.
Setul 2 – Anhelina Kalinina – Gabriela Ruse 6-3
6-3. Kalinina se impune și în al doilea set și se califică mai departe. Gabriela Ruse a terminat partida cu ochii în lacrimi.
4-3. Gabi Ruse își câștigă serviciul la zero în fața ucrainiencei și continuă să spere.
3-2. Kalinina realizează break-ul și trece în avantaj pentru prima dată în cel de-al doilea set.
0-1. Gabriela Ruse începe din nou bine setul și câștigă primul game pe propriul serviciu.
Setul 1 – Anhelina Kalinina – Gabriela Ruse 6-2
6-2. Anhhelina Kalinina reușește să câștige primul set într-un stil mare. Ultimul punct al game-ului a fost luat printr-un as.
5-2. Game disputat de cele două jucătoare de tenis. Ruse a revenit la egalitate după ce a fost condusă cu 40-0, însă ucrainianca câștigă în cele din urmă pe serviciul advers.
3-2. Românca a câștigat ultimul game pe serviciu propriu, însă a avut emoții. O lovitură superbă, lângă fileu, i-a adus punctul câștigător.
2-1. Gabiriela Ruse își cedează serviciul după ce a făcut două duble greșeli în ultimul game.
0-1. Gabi Ruse reușete să câștige primul game al meciului în fața ucrainiencei clasate pe locul 49 WTA.
Setul 2 – Ana Bogdan/Simona Halep – Emily Appleton/Qianhui Tang 1-6
1-6. Emily Appleton și Qianhui Tang câștigă clar cel de-al doilea set și obțin calificarea în sferturi, unde vor întâlni perechea Maja Chwalinska (Polonia)/Anastasia Detiuc (Cehia).
1-5. Appleton și Tang se distanțează și sunt foarte aproape de câștigarea meciului.
1-2. Bogdan și Halep realizează break-ul și reduc din diferență în setul secund.
Setul 1 – Ana Bogdan/Simona Halep – Emily Appleton/Qianhui Tang 6-7 (5-7)
6-7. Appleton și Tang câștigă primul set în tie-break. Halep și Bogdan au revenit după ce au fost conduse cu 3-0, dar până la urmă adversarele au avut câștig de cauză.
6-5. Încă două game-uri fără break, iar Bogdan și Halep sunt din nou în avantaj.
5-4. Româncele își păstrează din nou serviciul și vor avea oportunitatea să câștige primul set.
3-3. Partida este echilibrată, fără vreun break până în acest moment.
2-1. Simona Halep și Ana Bogdan se află în avantaj în startul primului set.
0-0. Simona Halep face pentru prima dată echipă cu Ana Bogdan. Cele două românce le vor înfrunta pe britanica Emily Appleton și pe chinezoaica Qianhui Tang. Româncele sunt primele la serviciu.
Primul tur al probei de dublu de la Transylvania Open, desfășurat luni, 3 februarie, a reprezentat o adevărată surpriză. Perechea Monica Niculescu/Sabrina Santamaria (România/SUA), care era cap de serie numărul 1, a fost eliminată de către perechea Jaqueline Cristian/Angelica Moratelli (scor 4-6, 7-5, 10-3).
Meciul dintre cele două echipe a durat în total o oră și 48 de minute. În faza sferturilor, Cristian și Moratelli vor da de echipa victorioasă în duelul dintre perechile Sorana Cîrstea/Irina Begu şi Briana Szabo/Patricia Ţig.
Organizatorii turneului Transylvania Open au anunțat programul zilei de luni, 3 februarie, în care se va juca pe tablourile principale de simplu și de dublu.
La simplu vor evolua Gabriela Ruse și Sorana Cârstea, în timp ce la dublu vom vedea la lucru perechea Ana Bogdan/Simona Halep, dar și pe Monica Niculescu împotriva lui Jaqueline Cristian.
Programul complet al zilei de luni, 3 februarie, este următorul:
Terenul central, ora 11:00
Terenul 2, ora 11:00
Anca Todoni a pierdut în finala calificărilor de la Transylvania Open. Tenismena în vârstă de 20 de ani a cedat în două seturi în fața Dariei Snigur (22 ani), scor 6-7 (3-7) și 4-6.
Duminică, 2 februarie, s-au înregistrat următoarele rezultate:
Singura jucătoare din România care a obținut o victorie în primul tur al calificărilor de la Transylvania Open 2025 este Anca Todoni, restul de 5 sportive fiind eliminate. Rezultatele înregistrate sâmbătă, 1 februarie, sunt următoarele:
Terenul central
Terenul 2
Duminică, 2 februarie, România are o reprezentantă în ultimul tur al calificărilor de la Transylvania Open. Anca Todoni luptă pentru un loc pe tabloul principal. Meciurile nu vor începe mai devreme de ora 10:00, ora României.
Terenul Central
[1] A. Bondar (HUN) vs [10] A. Zakharova
[3] A. Todoni (ROU) vs [8] D. Snigur (UKR)
[Urmate de – POSIBILĂ SCHIMBARE A TERENULUI] [2] S. Sorribes Tormo (ESP) vs M. Bulgaru (ROU) SAU [12] A. Sasnovich
Terenul 2
[6] M. Chwalinska (POL) vs [11] E. Seidel (GER)
[ALT] H. Inoue (USA) vs F. Jones (GBR)
[Urmate de – POSIBILĂ SCHIMBARE A TERENULUI] [5] M. Stakusic (CAN) SAU [WC] G. Craciun (ROU) vs T. Korpatsch (GER) SAU [7] J. Ponchet (FRA)
Anca Todoni mai are de trecut un hop pentru a obține calificarea pe tabloul principal al turneului Transylvania Open 2025. Sportiva clasată pe locul 108 WTA s-a impus în trei seturi în duelul cu Rebeka Masarova (156 WTA), scor 7-6(7), 4-6, 7-5, la capătul unui meci ce a durat două ore și 54 de minute.
Daria Snigur (136 WTA) va fi viitoarea adversară a româncei. Jucătoarea din Ucraina a trecut în runda precedentă de Susan Bandecchi (199 WTA), scor 6-2, 6-0. 55 de minute a durat duelul dintre cele două.
Simona Halep a participat la tragerea la sorţi a turneului şi şi-a ”stabilit” singură adversara din primul tur al Transylvania Open. Halep o va întâlni pe Lucia Bronzetti (66 WTA), sportivă învinsă recent de Jaqueline Cristian la Australian Open. Va fi prima întâlnire directă dintre fostul lider mondial și sportiva din Italia. Meciul va avea loc marți, 4 februarie.
Iată tabloul complet al turneului de la Cluj-Napoca:
După ce a fost anunțată prezența ei și în proba de dublu de la Transylvania Open 2025, Simona Halep va susține o conferință de presă sâmbătă, 1 februarie, de la ora 14:00.
Tot sâmbătă se va da startul în calificările turneului de la Cluj-Napoca. Programul partidelor din prima zi de concurs este următorul:
Terenul central, ora 10:00
Terenul 2, ora 10:00
Organizatorii Transylvania Open au anunțat că Simona Halep și Ana Bogdan au primit wild card în proba de dublu și vor face pereche la ediția din acest an a turneului.
“Dublu românesc de senzație la Transylvania Open 2025! Finalistele din 2021 și 2024: Simona Halep și Ana Bogdan joacă împreună la dublu transformând ediția din 2025 a turneului în una și mai specială pentru publicul românesc”, se arată pe pagina de Facebook a turneului.
Halep şi Bogdan au jucat în finalele de simplu în 2021, respectiv 2024. În 2021, Halep a fost învinsă în ultimul act de Anett Kontaveit, iar în 2024 Ana Bogdan a pierdut în fața Karolinei Pliskova.
Fanii sportului – alb vor fi încântați de întoarcerea Simonei Halep la un turneu WTA ce se va disputa în România. Jucătoarea în vârstă de 33 de ani a revenit în circuit după suspendarea primită în urma dopajului, însă nu și-a recăpătat forma consacrată.
Organizatorii competiției din Ardeal au dezvăluit luni, 27 ianuarie, când va intra în joc fosta campioană de la Wimbledon și Roland Garros. Halep urmează să evolueze în primul tur pe data de 4 februarie.
Alte trei sportive din România au primit invitații de tip wild-card și vor juca pe terenul special amenajat din Sala Polivalentă a Clujului. Este vorba despre Jaqueline Cristian (locul 61 WTA), Gabriela Ruse (113 WTA) și Ana Bogdan (119 WTA).
Pe tabloul principal se vor regăsi Sorana Cîrstea și Irina Begu, calificate direct prin prisma pozițiilor din clasamentul mondial. Așadar, sunt anunțate nu mai puțin de 6 participante ale țării gazdă, care se vor putea plimba cu bolizi de sute de mii de euro la Transylvania Open.
În faza calificărilor se vor afla și româncele Anca Todoni (numărul 108 WTA), Miriam Bulgaru, Ilinca Amariei, Georgia Crăciun și Briana Szabo.
Un număr impresionant de jucătoare din top 100 WTA va participa la turneul clujean. Cea mai bine poziționată în ierarhia mondială, care va veni să joace împotriva marilor favorite la trofeu, este rusoaica Anastasia Potapova, numărul 33 WTA în acest moment.
Iată lista jucătoarelor străine care vor evolua pe tabloul principal de la Cluj-Napoca:
În calificări, în afară de sportivele din România, vor evolua următoarele:
Tabloul principal de la Openul Transilvaniei va fi definitivat în ziua de sâmbătă, 1 februarie, de la ora 14:00. Calificările se vor desfășura în perioada 1-2 februarie.
Meciurile importante ale turneului WTA 250 de la Cluj-Napoca vor putea fi urmărite în exclusivitate pe canalul Pro Arena, dar și pe platforma VOYO.
Pentru suporterii care vor să fie prezenți la fața locului, biletele se pot achiziționa în continuare de pe site-ul competiției. Prezența în arenă la faza calificărilor este gratuită, în baza unui tichet emis online.