De o săptămână, meteorologii vorbesc despre potențialul distructiv al acestui ciclon, practic un val de furtuni care va mătura totul în cale, acolo unde va ajunge. De exemplu, jumătate de țară este sub cod portocaliu de furtuni, în timp ce Galațiul pare blestemat cu un nou cod roșu de vreme extremă.
Tocmai pentru a-i ajuta pe oameni, în speranța că se vor proteja mai bine de pericole, meteorologii au publicat harta LIVE a fenomenului meteorologic. Oamenii pot, astfel, să își dea seama dacă trebuie să stea în casă sau pot risca să plece până afară, la cumpărături.
Cert e că vârful ciclonului ar trebui atins cândva la ora 17:00, pentru Capitală. Primăria Municipiului București a luat deja măsuri pentru a minimiza efectul furtunii, în timp ce reprezentanții ISU pregătesc populația de ce este mai rău.
Desigur, oamenii nu trebuie să intre în panică, pentru că cel mai probabil nu va fi sfârșitul lumii și nici nu va ploua cu foc și cu pucioasă. AȘADAR, HARTA LIVE a fenomenului meteo EXTREM poate fi văzută AICI
În schimb, cel mai bine e ca populația să ie precaută. Mii de pompieri au fost trimiși deja în Galați, acolo unde viitura a lăsat deja fără casă 25.000 de persoane, încă de acum săptămâni. Tot atunci au murit 15.000 de animale și 7 oameni.
Mai adăugăm faptul că și Dunărea va depăși cu mult debitul de siguranță, astfel că zona Galați este un punct critic pe harta ISU. Cât despre București, echipele de intervenție lucrează aici pentru a curăța rigolele și canalele de frunze, în speranța că vor preveni inundațiile și acumulările de apă pe străzile orașului.
”De asemenea, Poliția Locală a demarat o amplă acțiune de verificare a siguranței panourilor publicitare, schelelor și a corturilor amplasate pe domeniul public”, transmit autoritățile.
Conform ANM, furtuna va ajunge în București undeva la ora 17:00, duminică. Cel mai probabil furtuna își va atinge apogeul la ora 21:00, însă rămâne de văzut ce daune va provoca în București și în restul zonelor din jur. Ciclonul va ajunge luni dimineața la Constanța, la ora 9:00 și cel mai probabil va părăsi țara la ora 12:00.
Mircea Fechet, ministrul mediului, a anunțat că toată atenția autorităților este momentan îndreptată spre zona Galați, acolo unde există deja cod roșu de vreme extremă și de inundații. ”Am dispus la Apele Române în special să se asigure echipamentele și utilajele şi personalul. Toată lumea să fie pregătită pentru intervenţie.
Suntem în alertă, am rugat colegii, să acorde o atenţie deosebită zonei Galaţi, pentru că a fost afectată de inundaţii, iar albiile multor râuri sunt colmatate”, a transmis Fechet. Ciclonul nu doar că va aduce furtuni, însă și temperaturile scad brusc. Așadar, în nici 24 de ore termometrele au coborât de la 33 de grade la 15 grade Celsius.