“Trebuia să las pe altcineva să bată al doilea penalty”

Mircea Dominte   
în Casa Pariurilor Liga 1
25/11/2013, 20:41
“Trebuia să las pe altcineva să bată al doilea penalty”

“Victoria ne dă încredere pentru meciul cu FC Braşov. Îmi pare rău că am ratat acel penalty, poate trebuia să las alt coleg să bată. Primul pas a fost făcut, rămîne să batem acum şi la FC Braşov, ne ducem la un punct de ei. Le ţin pumnii în seara asta, pentru că aşa putem avea şi noi o iarnă mai liniştită, să abordăm altfel returul. Mihai Teja a adus un suflu nou, e şi meritul lui. E normal că suporterii nu mai vin, atît timp cît nu trecem printr-o perioadă bună. Dar sînt sigur că vor reveni alături de echipă, fiindcă sînt unici. Nu plec pînă la vară de la Universitatea. Am contract şi vreau să-l duc la capăt”, a declarat Valentin Lemnaru la DigiSport.

“Important e că am cîştigat, iar faptul că am marcat eu şi Lemnaru este foarte bine pentru noi. Finalul a fost mai incendiar, dar important e că cele trei puncte sînt în buzunarul nostru. Presiunea a existat, dar dacă legăm şi a treia victorie, în mod cert va fi mai multă linişte”, a declarat şi Adrian Borza.

Închide ×