Dragoș Nedelcu (29 de ani) era văzut la începuturile carierei drept un fotbalist de mare perspectivă, motiv pentru care Gigi Becali a plătit nu mai puțin de 2,10 milioane de euro în vara lui 2017 pentru a-l transfera de la Viitorul Constanța (n.r. – actuala Farul). După mai multe accidentări, drumul mijlocașului a luat o turnură nefericită, iar acum ar putea face pasul la o rivală.
Dragoș Nedelcu a fost legitimat în stagiunea precedentă la CSA Steaua, după ce în vara lui 2025 s-a despărțit de Farul Constanța. Deși a evoluat constant în eșalonul secund, angajamentul său nu a fost prelungit, astfel că în acest moment se află în postura de jucător liber de contract. Cu toate acestea, mijlocașul se antrenează în continuare alături de „militari”.
„În momentul de față sunt sănătos, mă antrenez în continuare cu CSA, vreau să le mulțumesc pe această cale că m-au sprjinit și mă sprijină în continuare, chiar dacă s-a încheiat contractul cu ei. E o decizie de comun acord că este mai bine pentru ambele părți să ne despărțim, dar îi susțin în continuare, le doresc numai bine.
Contează pentru fiecare jucător (n.r. – faptul că echipa nu are drept de promovare), la fiecare echipă sunt și lucruri pozitive, și lucruri mai puțin bune. Când am luat în calcul toate aceste lucruri, decizia cea mai bună a fost să nu mai continuăm. Nu a fost dorință nici din partea lor și, automat, nici eu nu pot”, a declarat Dragoș Nedelcu după despărțirea de CSA Steaua, conform sport.ro.
Deși a evoluat atât la FCSB, cât și la CSA Steaua, Dragoș Nedelcu nu ar refuza o ofertă de la Dinamo sau Rapid. Mijlocașul și-a consolidat punctul de vedere printr-un argument clar: este fotbalist profesionist. Chiar dacă a trecut prin mai multe accidentări, Nedelcu își dorește în continuare să evolueze la cel mai înalt nivel.
„Vreau să mă bucur de fotbal, nu pot să zic despre o echipă anume, vreau să mă bucur de fotbal, să demonstrez ceea ce pot, să arăt oamenilor că sunt un jucător bun și că pot să fac performanță în continuare la un nivel bun. Au fost anumite întrebări legate de starea mea de sănătate. Vreau să clarific acest lucru. Sunt foarte sănătos, sunt pregătit de orice, nu am frică de nimic. Ultima problemă a fost acum doi ani de zile. Sunt jucători cu trei operații care evoluează la Mondial, asta deja în 2026 nu mai este o problemă, toți jucătorii au aceste lucruri pe cap.
Eu fiind un jucător profesionist nu exclud absolut nimic (n.r. – să joace la Dinamo sau Rapid). Îmi doresc un proiect bun, unde oamenii să aibă încredere în mine, iar eu la rândul meu să le răsplătesc încrederea. Știu ce pot și știu că pot fi un fotbalist foarte bun. Sunt mândru de ceea ce am făcut în carieră până în acest moment. Foamea de succes nu piere niciodată. Dacă ar dispărea această dorință și această determinare, probabil aș renunța, dar până nu îmi dispare această foame, o să trag în continuare să arăt cât de bun sunt.
Cu siguranță, accidentările mi-au stopat foarte mult cariera, nu am avut parte de accidentări ușoare, dar cred că am învățat foarte mult și aceste accidentări te fac să devii un fotbalist mult mai bun și mental, și fizic”, a mai spus mijlocașul.
Începutul carierei lui Dragoș Nedelcu a fost foarte promițător. Debutul în prima ligă a României s-a produs pe când avea doar 17 ani și 5 luni, într-un CSMS Iași – Viitorul Constanța, scor 0-0. După trei sezoane solide la formația de la malul mării, Nedelcu a făcut pasul la FCSB, Gigi Becali plătind 2,1 milioane de euro în schimbul său.
Accidentările dese și evoluțiile fluctuante l-au făcut pe patronul roș-albaștrilor să îl cedeze gratis pe Farul în vara lui 2022. Anterior transferului, Nedelcu a fost împrumutat atât la Fortuna Dusseldorf, cât și la Farul. În prezent Dragoș Nedelcu este liber de contract, astfel că poate fi abordat de orice club.