News

Trei copii au ars de vii în București. Patul în care dormeau a ars complet în Sectorul 5

Trei copii au ars de vii în timp ce dormeau în apartamentul lor din București, Sectorul 5, potrivit pompierilor care nu au putut să-i salveze pe micuți.
31.01.2023 | 10:11
Trei copii au ars de vii in Bucuresti Patul in care dormeau a ars complet in Sectorul 5
Incendiu ISU în București. Foto: Kanal D
ADVERTISEMENT

Micuții aveau 2, 3 și 6 ani. Reprezentanții ISU transmit că patul în care dormeau copiii a fost cuprins de flăcări, însă e neclar momentan în ce condiții s-a produs tragedia.

Trei copii au ars de vii în București

Pompierii au fost chemați la ora 5:35 pentru a interveni la un incendiu. Ajunși acolo au constatat șocați că incendiul era stins, însă trei copii muriseră în chinuri groaznice.

ADVERTISEMENT

”În această dimineață, în jurul orei 5:35, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din str. Surduc, Sectorul 5. Primele echipaje de intervenție ajunse la caz au constatat că incendiul era deja stins și că se manifestase la un pat.

Au fost identificate 3 victime în camera respectivă, copii cu vârstele de 2, 3 și 6 ani. S-au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire s-a constatat decesul acestora. Au acționat 4 ambulanțe SMURD, 3 autospeciale de stingere, 1 echipaj pentru descarcerare”, a transmis ISU.

ADVERTISEMENT

Potrivit Antena 3, mama copiilor ar fi improvizat o sursă de căldură pe care a așezat-o fix lângă patul celor mici, pentru a-i încălzi. Focul a izbucnit și cuprins patul cu cei trei copii, în timp ce aceștia dormeau.

Criminaliștii încearcă acum să afle care e cauza care a dus la izbucnirea incendiului, iar trupurile celor mici vor fi transportate la Institutul de Medicină Legală, unde va fi efectuată necropsia.

ADVERTISEMENT

Mama copiilor a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind în stare de șoc după cele întâmplate. În urmă cu 24 de ore, trei copii rămâneau pe drumuri după ce incendiul le distrugea casa.

De această dată drama era raportată în localitatea clujeană Rugășești, acolo unde locuiau cei trei copii alături de părinți. Potrivit ISU Cluj, casa lor a luat foc tot în urma unei improvizații, de data aceasta la o instalație electrică. De fapt, au ars două case construite prea aproape una de cealaltă, însă afectată e familia cu trei copii.

ADVERTISEMENT

”Apelul de urgență a venit în jurul orei 07:12, iar la misiune au plecat imediat două autospeciale cu apă și spumă. Atunci când pompierii au ajuns la fața locului, aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta la ambele case, care erau construite foarte aproape una de cealaltă, în aceeași gospodărie. În plus, acoperișul la o casă era în totalitate cuprins de flăcări”, transmitea ISU Cluj.

Mesaj dramatic al IGSU

La câteva ore de la producerea tragediei, cazul a ajuns la urechile IGSU, care a publicat un mesaj emoționant pe Facebook.

”Ajung la urechile noastre multe tragedii, dar intervenția din această dimineață ne-a rupt sufletul. Ce poate fi mai tragic de atât… trei frați, de 2, 3 și 6 ani, au fost găsiți intoxicați cu fum, în București.

Cei trei copii nu au mai putut fi salvați…Pe fondul lipsei de supraveghere, copiii au devenit principalele victime ale incendiilor produse la locuințe. În cele mai multe situații, ei nu pot aprecia pericolele din jur și le lipsește puterea de a se salva din calea focului.

IGSU face apel la părinți să manifeste prudență maximă în această perioadă și să respecte regulile de prevenire a incendiilor. Pentru ca astfel de situaţii tragice să nu se mai producă, readucem în atenţia opiniei publice importanţa supravegherii copiilor, precum şi necesitatea respectării principalelor reguli de apărare împotriva incendiilor la locuinţe:

Nu lăsaţi niciodată mijloacele de încălzire (sobele cu sau fără acumulare de căldură, radiatoarele electrice) în funcţiune sau nesupravegheate; Nu utilizaţi mijloacele de încălzire cu defecţiuni sau deteriorate; Nu apelaţi la improvizaţii ale instalaţiilor electrice sau cu gaze; Curăţaţi şi verificaţi coşurile de fum, apelând doar la personal autorizat; aceste operaţiuni se recomandă a fi făcute de două ori pe an, obligatoriu înainte de începerea sezonului rece.

Apelați la rude sau vecini atunci când sunteți nevoiți să părăsiți locuința, chiar și pentru o perioadă scurtă! Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău! Ești direct responsabil pentru asta!”, au transmis cei de la IGSU.

ADVERTISEMENT
Tags: