News

Trei copii din Harghita, în comă alcoolică la spital. Micuții au furat o sticlă cu țuică și au băut-o

Trei copii din Harghita au ajuns în comă alcoolică la spital după ce au găsit o sticlă cu țuică și s-au pus pe băut până li s-a făcut rău.
14.05.2024 | 10:42
Trei copii din Harghita in coma alcoolica la spital Micutii au furat o sticla cu tuica si au bauto
Trei copii din Harghita, în comă alcoolică la spital. Micuții au furat o sticlă cu țuică și au băut-o. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Micuții au mers alături de familie în vizită la o rudă în Suceava, la Gura Humorului. Au descoperit într-un dulap o sticlă de țuică de 2 litri din care au băut împreună, probabil pentru a se distra. Au ajuns toți în comă alcoolică la Spitalul Județean din Suceava, fiind transferați acolo de la Spitalul din Gura Humorului.

Trei copii din Harghita, în comă alcoolică la spital

Medicii au constatat că cei mici prezentau stări de somnolență și vărsături, astfel că au fost puși pe perfuzii și și-au revenit. Toți cei trei copii sunt ținuți sub supraveghere medicală până vor fi din nou puși pe picioare. Potrivit Monitorul de Suceava, doi dintre copii au 7 ani, iar unul dintre ei are 11 ani.

ADVERTISEMENT

”Cei trei copii prezintă vărsături, somnolenţă, ca după consum de alcool. Sunt conştienţi, cu intoxicaţie etanolică. Prezintă vărsături, somnolenţă, ca după consumul de alcool. I-am preluat din CPU Gura Humorului pe perfuzii, acolo s-au mai trezit”, a declarat medicul Dan Teodorovici.

În urmă cu un an, un copil în vârstă de 2 ani ajungea în stare gravă la Spitalul de Urgență din Botoșani, după ce ar fi înghițit, dintr-o eroare, o perniță de detergent lichid. Cea care a sunat la 112 a fost mama fetiței, disperată când a văzut ce a făcut copilul. Din fericire micuța a ajuns la spital la timp și a fost salvată.

ADVERTISEMENT

”O fetiţă în vârstă de 2 ani, din localitatea Tudora, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a înghiţit, accidental, o capsulă de detergent lichid. S-a întâmplat în seara trecută. Mama micuţei a sunat după ajutor la 112.

La caz a ajuns echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, care a constatat că fetiţă era conştientă şi a transportat-o la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, au transmis reprezentanții ISU Botoșani, conform Digi 24.

ADVERTISEMENT

Medicii le reamintesc părinților să nu lase substanțe toxice la îndemâna celor mici

Pompierii le reamintesc părinților să păstreze substanțele toxice cum ar fi agenți de înălbire, detergenți de rufe sau vase,produsele pentru toaletă sau pentru desfundarea ţevilor, substanţele pentru curățat mobila şi alţi produşi de curăţare, insecticidele, doar în ambalajele originale.

Mai mult, aceste produse ar trebui ținute departe de copii, în locuri inaccesibile micuților. Totodată, ISU Botoșani a recomandat părinților să țină departe medicamentele și alcoolul, pentru că cei mici de multe ori nu știu ce consumă și riscă să ajungă în comă la spital, sau mai grav, să moară.

ADVERTISEMENT

În urmă cu o lună, un alt copil murea după ce s-a trezit într-o dimineață și a consumat insecticid destinat oilor. Cea care și-a dat seama că micuțul nu e bine a fost sora acestuia. Din păcate micuțul a murit. Conform rudelor, tatăl lui este în închisoare, iar mama sa muncea la o stână, pentru a-și întreține familia.

ADVERTISEMENT
Tags: