Sport

Trei dintr-o lovitură! Lionel Messi a doborât noi recorduri în Champions League prin golul cu Maccabi Haifa

Lionel Messi a înscris golul și a dat o pasă decisivă în meciul câștigat de PSG cu scorul de 3-1 în deplasare cu Maccabi Haifa.
15.09.2022 | 00:13
Trei dintro lovitura Lionel Messi a doborat noi recorduri in Champions League prin golul cu Maccabi Haifa
Lionel Messi a devenit primul jucător din istorie care înscrie în 18 sezoane consecutive din Champions League
ADVERTISEMENT

Omis pentru prima oară din 2005 încoace de pe lista nominalizaților pentru Balonul de Aur, Lionel Messi face tot posibilul în startul acestui sezon să demonstreze că decizia juriului revistei France Football nu a fost una prea inspirată.

Messi, 39 de victime în Champions League

Starul argentinian în vârstă de 35 de ani a doborât nu mai puțin de trei recorduri în timpul meciului câștigat de Paris Saint-Germain cu scorul de 3-1 în deplasarea de pe terenul lui Maccabi Haifa, din etapa a doua a grupei H din UEFA Champions League.

ADVERTISEMENT

Messi a egalat situația pe tabela de marcaj în minutul 37, când a fructificat pasa lui Kylian Mbappe, moment în care a realizat un 3 în 1 în materie de recorduri în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa.

Astfel, Maccabi Haifa a devenit cea de-a 39-a victimă a argentinianului în Champions League, performanță prin care Messi l-a devansat pe Cristiano Ronaldo în ierarhia all-time a întrecerii.

ADVERTISEMENT

Din 2005, Messi înscrie an de an în Champions League

Totodată, sud-americanul a făcut din Israel cea de-a 19-a națiune împotriva căreia marchează în Champions League, un alt record al competiției.

Cum acesta a fost primul gol din actuala stagiune al lui Lionel Messi în cupele europene, el a mai stabilit o altă performanță absolută în Champions League.

ADVERTISEMENT

Argentinianul a ajuns la 18 sezoane consecutive în competiția de lux a fotbalului continental, serie începută în ediția 2005-2006, când a spart gheața în partida FC Barcelona – Panathinaikos 5-0.

Messi mai deține și recordul de hattrick-uri în Champions League

Lionel Messi ocupă locul al doilea în ierarhia celor mai buni marcatori din istoria Champions League, cu 125 de goluri, la 15 reușite în urma liderului Cristiano Ronaldo.

ADVERTISEMENT

Câștigătorul Balonului de Aur din 2021 mai deține și recordul de hattrick-uri în Champions League, opt la număr. Autor a trei goluri în sezonul 2022-2023 din Ligue 1, Messi își poate continua forma excelentă și în runda următoare, când PSG va juca duminică pe terenul lui Olympique Lyon.


  • (P) Cota NETBET pentru Lyon – PSG: 4,50 este cota pentru “Messi înscrie”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT