Sâmbătă dimineața, o fabrică de mobilă din localitatea Balciu, comuna Miroslava (județul Iași) a fost cuprinsă de flăcări. ”Incendiul a fost la o anexă între depozitele de mobilă, au ars 100 mp. Acesta a fost localizat și stins. In jurul orei 7:00, la fața locului au acționat șapte autospeciale de stingere. În prezent, mai sunt câteva echipaje care verifică zona”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași.
Din primele informații, se pare că incendiul a izbucnit la un depozit de rumeguș, unde anumite cantități de lemn și de produse din lemn erau depozitate necorespunzător, au transmis reprezentanții autorităților prezenți la fața locului.
Apoi, un alt incendiu s-a produs tot în Miroslava, la o clădire cu două etaje de pe strada Olga Sturdza, în apropiere de Primărie. ”La incendiul de la Miroslava se suplimentează forțele și mijloacele de intervenție cu un echipaj și autocisternă de transport apă deoarece rețeaua stradală are presiune joasă. Pompierii se luptă de mai mult de o oră cu flăcările”, informa presa locală.
Din cauza degajărilor mari de fum, flăcările s-au întins cu repeziciune, iar locatarii au fost evacuați rapid. Oamenii sunt însă nemulțumiți de modul în care a fost efectuată intervenția, comentând că nu s-au găsit rapid cheile de la hidranți, așa că nu s-a putut da drumul rapid la apă.
Sâmbătă după-amiază a fost anunțat și al treilea incendiu la Miroslava, la o fabrică de vopseluri. Focul a izbucnit la fabrica Conex din localitate, acolo unde pompierii au intervenit prompt. Degajările masive de fum au făcut atmosfera irespirabilă, dar până la urma situația a revenit la normal.
După ce vor finaliza operaţiunile de lichidare a incendiilor, pompierii vor stabili cauzele care au dus la izbucnirea flăcărilor în toate cele trei incendii declanșate astăzi pe raza localității Miroslava (județul Iași).
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunțat într-un comunicat că anul trecut au avut loc nu mai puțin de 6.800 de incendii de locuințe, în care au murit aproape 1.000 de persoane. Asta înseamnă că, în medie, au avut loc nu mai puțin de 19 incendii de locuințe pe zi.
Conform IGSU, majoritatea incendiilor se produc în sezonul rece şi au un impact major asupra vieţii, sănătăţii şi bunurilor cetăţenilor. Astfel, pe timpul incendiilor produse anul trecut au fost răniţi 691 de adulţi şi 34 de copii, iar alţi 252 de adulţi şi 10 copii au decedat.