ADVERTISEMENT
Fotbal international

Trei motive pentru care România – Norvegia s-ar putea juca luni! Ce se întâmplă cu adversarii tricolorilor

Autor: Razvan Nicolae | 14.11.2020 | 19:32
Trei motive pentru care România - Norvegia s-ar putea juca luni! Ce se întâmplă cu adversarii tricolorilor
Trei motive pentru care România - Norvegia s-ar putea juca luni! Ce se întâmplă cu adversarii tricolorilor (sursă foto: sportpictures.eu)

Meciul România – Norvegia este în aer, după ce selecţionata lui Lars Lagerback nu a putut face deplasarea la Bucureşti. Partida ar trebui să se joace duminică, de la ora 21:45, însă autorităţile norvegiene nu permit ca jucătorii să plece spre Bucureşti.

ADVERTISEMENT

FANATIK a analizat situaţia selecţionatei Norvegiei şi îţi prezintă trei motive pentru care meciul contra României ar trebui să se joace luni. Situaţia este una deosebită, mai ales că partida de la Bucureşti prezintă o miză atât pentru situaţia din grupa de Liga Naţiunilor, cât şi pentru tragerea la sorţi din preliminariile CM 2022.

Echipa naţională a Norvegiei ar fi trebuit să ajungă sâmbătă după-amiază la Bucureşti, însă deplasarea a fost oprită de Ministerul Sănătăţii de la Oslo. În aceste condiţii, disputarea partidei duminică este aproape imposibilă.

Trei motive pentru care România – Norvegia s-ar putea juca luni, nu duminică

Oficialii Federaţiei Norvegiene de Fotbal poartă discuţii cu autorităţile locale pentru a debloca situaţia. Speranţa acestora este că naţionala lui Lars Lagerback va putea să decoleze duminică spre România şi să obţină o derogare de la UEFA pentru amânarea meciului cu 24 de ore.

ADVERTISEMENT

Ar fi destul de greu ca Norvegia să poată intra pe teren duminică, la doar câteva ore după ce au făcut deplasarea pe ruta Oslo-Bucureşti. Acesta este şi motivul pentru care nordicii speră ca partida să fie mutată luni, chiar dacă ar îngreuna programul din Liga Naţiunilor, ambele formaţii urmând să dispute miercuri meciuri în deplasare.

Un alt motiv pentru care partida ar putea să fi mutată luni este legat de lipsa de antrenamente în cazul naţionalei Norvegiei. Vineri, şedinţa de pregătirea a fost anulată după ce Omar Elabdellaoui a fost depistat pozitiv. Sâmbătă, fotbaliştii lui Lars Lagerback ar fi trebuit să efectueze antrenamentul oficial pe Arena Naţională, însă nu au mai ajuns la Bucureşti.

Cu două zile fără antrenamente, plus o zi în care ar face deplasarea, Norvegia ar intra pe teren fără vlagă, iar riscul apariţiei unor accidentări ar fi mare. În plus, lotul lui Lars Lagerback ar putea să fie subţiat prin absenţa jucătorilor din campionatul intern, aceştia urmând să rămână la Oslo.

ADVERTISEMENT

Jucătorii Norvegiei sunt disperaţi de situaţia în care se află

Un alt factor important este cel psihologic. Jucătorii naţionalei Norvegiei erau aproape de îmbarcarea în avion când a venit decizia. Aceştia s-au întors la hotelul unde erau cazaţi şi trăiesc sub o presiune imensă aceste ore. De altfel, Erling Haaland şi colegii lui au făcut un apel disperat pentru rezolvarea situaţiei.

“Întregul grup de jucători este dezamăgit profund de faptul că autoritățile norvegiene ne refuză deplasarea pentru două meciuri decisive din Liga Naţiunilor, împotriva României și Austriei. Eram la Gardemoen, avionul era încărcat și urma să decoleze într-o oră când a venit mesajul.

ADVERTISEMENT

Dacă nu vom juca cu România și Austria, ambițiile noastre vor avea de suferit. Dar vedem că există prea puțină înțelegere pentru situația noastră. Sperăm totuși că vom primi undă verde pentru că suntem mândri să reprezentăm țara noastră”, au scris jucătorii naţionalei Norvegiei.


ADVERTISEMENT
Tags:
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!