Trei români, deloc din Maramureș, au murit într-un cumplit accident petrecut pe autostrada M1 din Ungaria. Un al patrulea român,a aflat și el în autoturism, a fost grav rănit.
Potrivit primelor informații apărute în spațiul public, autoturismul în care se aflau cei patru români ar fi intrat cu mare viteză într-un parapet. Totul s-a întâmplat duminică, 27 aprilie pe autostrada M1 în direcția Győr, lângă Herceghalom, potrivit Serviciului Național de Ambulanță care a transmis pentru MTI detaliile.
Ulterior, autoturismul a ajuns într-un șanț. În urma impactului, două dintre cele patru persoane aflate în mașină au fost aruncate din aceasta. Trei bărbați au murit pe loc, iar unul a fost grav rănit.
La locul producerii accidentului mortal au intervenit mai multe ambulanțe și două elicoptere de salvare. Paramedicii au preluat un bărbat în vârstă de 50 de ani, acesta fiind găsit conștient și cooperant, în stare stabilă, cu un traumatism cranian ș vânătăi în zona toracică.
Din cauza accidentului și până la degajarea carosabilului, ieșirea de pe autostradă spre Zsámbék – Herceghalom a fost închisă.
Un accident grav a avut loc și în țară, în urma căruia o mașină a luat foc, iar șoferul acesteia a fost găsit inconștient pe câmp. S-a întâmplat pe un drum din Timiș, în localitatea Blajova.
Autoturismul a lovit un copac, iar în urma impactului bărbatul care se afla volan, un tânăr în vârstă de 27 de ani, a fost proiectat în afara mașinii, fiind găsit pe câmp, în stare de inconștiență.
În zadar au încercat medicii să îi acorde primul ajutor, căci în urma rănilor suferite ca urmare a impactului, a fost constatat decesul. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Se continuă cercetările pentru stabilirea circumstanțelor în care a avut loc evenimentul rutier.