Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani au furat, pe lângă cei 800 de lei găsiți în casa bătrânului și două telefoane.
Procurorii arădeni anchetează moartea bătrânului care a fost găsit cu numeroase semne de violență în apartamentu său.
Cei trei ar fi intrat în apartament pe geamul băii, intenționând să-l jefuiască. Bărbatul, simțind că ceva e în neregulă, i-a prins pe aceștia în flagrant, astfel că a fost omorât în bătaie.
Tinerii nu au plecat cu mâna goală și au adunat o ”pradă” de 800 de lei și două telefoane mobile, care să le justifice crima.
Potrivit unui comunicat oficial al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, bătrânul a fost găsit decedat în apartametul său din cartierul Aurel Vlaicu, în municipiul Arad, potrivit News.ro.
Cadavrul bărbatului în vârstă de 87 de ani avea multiple leziuni traumatice la cap, pe torace şi pe membre. Mai mult, polițiștii au găsit camerele apartamentului răvășite de hoți.
”În fapt, în noaptea de 10/11.07.2022 cei trei suspecţi s-au deplasat la locuinţa victimei cu privire la care aveau cunoştinţă că locuieşte singură, în scopul de a sustrage bunuri. Aceştia au pătruns în apartamentul victimei prin escaladarea geamului de la baie.
După ce au intrat în apartament au început să caute după sume de bani. Auzind gălăgie, victima s-a trezit, i-a surprins pe cei trei în apartament şi a început să ţipe. În acel moment suspecţii au început să-l lovească cu brutalitate în diferite zone ale corpului, cerându-i să spună unde sunt banii.
Suspecţii au continuat să lovească victima până a căzut la podea”, au transmis procurorii.
Potrivit StirileProTV, bătrânul locuia singur. Bărbatul fusese mecanic de locomotivă și avea mai mulți bani puși deoparte, iar această informație a ajuns la urechile hoților, care au acționat la ”pont”.
Suspecții vor ajunge pe mâna judecătorilor, care vor stabili câți ani grei vor petrece după gratii. Vecinii bătrânului și anchetatorii sunt șocați că cei trei tineri au comis o crimă pentru a fura o sumă mică de bani.