Accident feroviar grav duminică seara. Un tren internațional care plecase din Cluj-Napoca către Budapesta a deraiat duminică seara în apropierea gării Keleti din capitala Ungariei.
Deși nu au existat răniți, incidentul a cauzat perturbări semnificative în traficul feroviar, conform informațiilor furnizate de Centrul de informare al Căilor Ferate din Ungaria.
„Duminică seara, trenul Claudiopolis InterCity (IC 74) de la Cluj-Napoca la Budapesta a deraiat în apropierea Gării de Est, blocând traficul în gara principală. Din cauza accidentului, sunt de așteptat restricții, întârzieri semnificative și anulări de trenuri pe liniile de cale ferată care fac legătura cu gara Keleti”, a scris Mávinform pe site-ul său.
Autoritățile ungare continuă să lucreze pentru a readuce vagoanele pe șine la Gara de Est, cea mai importantă gară din Budapesta. Niciun tren nu a putut circula prin această stație, iar pasagerii au fost transportați cu autobuze către o altă gară din apropiere. Incidentul s-a produs duminică seara, când cinci vagoane ale trenului InterCity, care plecase din Cluj-Napoca, au sărit de pe șine înainte de a ajunge la destinație.
Nu s-au înregistrat victime, însă traficul feroviar național și internațional a fost serios afectat. În timp ce echipele ungare lucrează neîntrerupt pentru a restabili circulația trenurilor, CFR Călători nu a emis încă o declarație oficială cu privire la acest incident.
Pe lângă acest incident a avut loc și un altul, potrivit clubferoviar.ro. O locomotivă a intrat în coliziune cu trenul Latorca InterCity (IC 33), care venea dinspre Munkács și Záhony către stația Nyugati, la o intersecție din apropierea stației Budai út. În momentul coliziunii, semibarierele funcționau corect și semnalizau oprirea.
Circulația pe o singură linie între stațiile Cegléd și Ceglédbercel-Cserő a fost suspendată pe durata rezolvării incidentului. Inițial s-a estimat că va dura până târziu în noapte. Acest fapt a generat întârzieri semnificative între 30 și 90 de minute, anulări de trenuri și modificări ale rutelor pentru liniile Budapesta-Cegléd-Szolnok-Debrecen-Záhony și Budapesta-Cegléd-Szeged, mai scrie sursa citată.
Pe site-ul MÁV, au apărut comentarii despre un tren care a trecut fără oprire prin zona afectată, lăsând sute de pasageri să aștepte pe peron. MÁV a impus următoarele restricții: