News

„Trenul groazei” spre București: 150 de minute întârziere, pasageri abandonați fără informații. „Mi s-a făcut rău în timpul călătoriei”

O călătorie CFR pe ruta Suceava–București Nord s-a transformat într-un adevărat test de răbdare, cu întârzieri de peste 100 de minute și pasageri lăsați fără explicații, în timp ce problemele din sistemul feroviar par să se adâncească.
27.05.2026 | 18:45
Trenul groazei spre Bucuresti 150 de minute intarziere pasageri abandonati fara informatii Mi sa facut rau in timpul calatoriei
Coșmarul unei călătorii CFR și problemele din tot sistemul feroviar. Sursa foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

De la ora programată 18:56 până la sosirea efectivă în jurul orei 21:00, drumul unui tren CFR Călători spre București Nord s-a transformat într-un adevărat calvar pentru pasageri. Întârzierile s-au acumulat pe parcurs, iar lipsa informațiilor a amplificat tensiunea din vagoane. Unul dintre călători povestește pentru FANATIK că pe tot parcursul drumului, „nimeni nu părea să intervină”, în timp ce disconfortul și incertitudinea au devenit principalele constante ale călătoriei.

Întârzieri uriașe pe timp de vreme bună. Ce se întâmplă, de fapt, la CFR?

Odată cu încălzirea vremii, problemele de la CFR Călători par să nu dispară, ci doar să-și schimbe forma. Dacă în sezonul rece pasagerii reclamau frigul din vagoane, acum, paradoxal, călătorii se confruntă cu o altă „constantă” a transportului feroviar, întârzierile uriașe, chiar și atunci când condițiile meteo sunt excelente. FANATIK a aflat povestea unui pasager aflat ieri, 26 mai, în cursa 1654, pe ruta Suceava–București Nord, un tren care a acumulat întârzieri de peste 100 de minute. Situația a fost resimțită din plin de familia acestuia, care l-a așteptat în Gara de Nord București. Încă de la Buzău, trenul înregistra deja peste 70 de minute întârziere, iar diferențele au continuat să crească pe traseu.

ADVERTISEMENT

În mod ironic, în plin sezon fără probleme de iarnă sau caniculă, CFR Călători pare să „mențină” întârzierile, în timp ce locomotive noi ar sta nefolosite din cauza unor proceduri de recepție întârziate. În final, trenul a ajuns în București în jurul orei 21:00, deși sosirea era programată la 18:56, rezultând o întârziere totală de aproximativ 110 minute.

călătorii CFR problemele sistemul feroviar
Întârzieri de peste 100 de minute la o singură cursă. Sursa foto: Arhivă personală

Imaginile care surprind realitatea din CFR

Pasagerul ne-a transmis și imagini cu afișajul din sistemul de monitorizare și panoul de sosiri-plecări din gară, care surprind haosul din traficul feroviar spre București Nord. În imaginea de mai sus se observă traseul trenului spre București Nord, cu opriri în Buzău, Mizil și Ploiești Sud. Datele indică întârzieri semnificative: 71 de minute la Buzău și până la 93 de minute la Mizil. În poza atașată mai jos, cea a panoului din Gara de Nord, arată mai multe trenuri programate să sosească și să plece care înregistrează întârzieri ce depășesc 150 de minute, semn că problemele din trafic afectează în lanț circulația feroviară. În același timp, există și curse afișate cu întârzieri mai mici sau chiar fără întârziere, ceea ce arată că perturbările nu sunt uniforme, dar impactul general rămâne unul semnificativ.

ADVERTISEMENT
călătorii CFR problemele sistemul feroviar
Întârzieri de peste 150 de minute la cursele CFR Călători. Sursa foto: Arhivă personală

Cum rezistă pasagerii când lipsa comunicării devine regula, nu excepția?

În exclusivitate pentru FANATIK, Dorin Pop, unul dintre numeroșii pasageri afectați de întârzierile înregistrate pe cursele CFR Călători, a relatat momentele dificile trăite la bordul trenului, unde așteptarea s-a transformat într-o experiență apăsătoare și obositoare. Acesta a vorbit despre lipsa totală de informații din partea personalului, despre disconfortul resimțit în vagon pe parcursul drumului și despre starea de sănătate care i s-a agravat pe fondul duratei extrem de mari a călătoriei și al incertitudinii privind sosirea la destinație.

ADVERTISEMENT

„Aveam programare a doua zi la medic și trebuia să ajung neapărat. Încă din timpul călătoriei mi se făcuse rău în tren, iar starea mea nu era deloc una bună. Deși mi-am luat bilet la clasa I, am sperat că voi putea să mă odihnesc, însă acest lucru nu a fost posibil. Am stat mai bine de patru ore în tren fără să primim vreo explicație sau vreo informare legată de situație. La 67 de ani ai nevoie de liniște și condiții cât de cât decente pentru a putea călători, însă în vagon era gălăgie, iar nimeni nu părea să intervină sau să gestioneze situația. Controlorul a trecut inițial doar pentru verificarea biletelor, iar după acel moment l-am mai văzut o singură dată pe parcursul întregii călătorii”, a declarat, Dorin, unul dintre călătorii cursei CFR de ieri, 26 mai 2026.

ADVERTISEMENT

Tensiune maximă în Gara de Nord. Trenul întârziat a transformat întâlnirea dintre un tată și o fiică într-un coșmar

De asemenea, fiica pasagerului a descris orele de așteptare din Gara de Nord ca pe o adevărată cursă contra timpului și a nervilor, în care fiecare minut în plus a adâncit îngrijorarea. Trenul care trebuia să sosească dinspre Focșani părea, la un moment dat, că se pierde cu totul în întârziere, în timp ce detaliile despre evoluția sa deveneau tot mai incerte.

„Am așteptat cu disperare în Gara de Nord mai bine de două ore. Trenul plecase din Focșani la ora 16:00 și, la un moment dat, părea că nu mai ajunge deloc. Inițial avea o întârziere de aproximativ 70 de minute încă din zona Buzău, însă timpul a continuat să crească pe parcurs. Când a ajuns în Ploiești, răbdarea mea era deja la limită, iar îngrijorarea tot mai mare”, ne-a povestit și fiica acestuia, vizibil afectată.

ADVERTISEMENT

Așa cum am menționat mai sus, nu este vorba despre un incident izolat, ci despre mai multe curse afectate de întârzieri semnificative, care au creat un efect de domino în întreaga rețea feroviară. În acest context, FANATIK a încercat să obțină un punct de vedere oficial și din partea CFR Călători, pentru a clarifica situația și circumstanțele care au dus la aceste întârzieri: „Este vorba despre trenul IR 1654 Suceava – București Nord. Întârzierea acestuia a fost generată de lipsa de contact dintre Ulmeni și Săhăteni”, sunt precizările făcute de reprezentanții CFR Călători, pentru redacția noastră.

@antena3cnn

Tren blocat de trei ore într-o gară din Buzău, după ce locomotiva s-a defectat

♬ sunet original – Antena 3 CNN – Antena 3 CNN

Tags: