Călătoriile cu trenul în România devin mai rapide. CFR a început testele pentru trenuri de mare viteză, unde locomotivele au atins pentru prima dată viteza de 176 km/h.
România face pași importanți spre modernizarea transportului feroviar. CFR a început luni testele pentru trenuri care pot atinge viteze de 176 km/h, un record pentru țara noastră. Astfel, românii vor putea călători mai rapid între anumite orașe. Care este ruta modernizată?
Testele se desfășoară pe ruta Sighișoara – Teiuș – Coșlariu, unde infrastructura a fost recent modernizată ca parte a Coridorului IV Pan-European, transmite AGERPRES, potrivit bzi.ro. Este vorba despre una dintre cele mai importante rute feroviare din România.
Pentru prima dată, specialiștii verifică dacă liniile pot susține trenuri care merg cu viteze atât de mari. Se testează părţile subsistemelor structurale fixe, adică linia de contact, suprastructură şină-traverse-prindere şi lucrări de artă.
Testele sunt cerute de Hotărârea de Guvern 108/2020, care urmărește interoperabilitatea sistemului feroviar.
CFR trebuie să se asigure că toate trenurile de viteză, indiferent de unde vin, pot circula în siguranță maximă pe rețeaua feroviară.
Pentru a putea face aceste teste, CFR a primit o autorizație temporară specială de la Autoritatea de Siguranță Feroviară.
„Testele s-au efectuat pe distanţa Sighişoara – Teiuş – Coşlariu, în conformitate cu prevederile HG 108/2020 privind interoperabilitatea sistemului feroviar, prin care CFR SA are atribuţii să pună la dispoziţie o infrastructură interoperabilă operatorilor de transport feroviar care solicită acest lucru, pentru stabilirea compatibilităţii tehnice între vehicul şi reţeaua preconizată”, sunt informațiile transmise în comunicatul AGERPRES, potrivit bzi.ro.
Dacă rezultatele vor fi pozitive, românii ar putea călători mult mai repede pe această rută. Timpul de călătorie între orașe ar putea scădea semnificativ.