News

Trenurile de metrou vor circula la 15 minute. Metrorex rămâne fără firma de mentenanță

Metorex va înjumătăți garniturile de metrou din București, după ce firma Alstom, cea care se ocupă de mentenanța trenurilor, oprește serviciile din cauza datoriilor.
14.07.2022 | 17:53
Trenurile de metrou vor circula la 15 minute Metrorex ramane fara firma de mentenanta
Trenurile vor ajunge în stații cu întârziere. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Bucureștenii vor avea de suferit de pe urma conflictului dintre Metrorex și Alstom, companie care refuză să mai facă mentenanța trenurilor. În condițiile în care mentenanța la 50% dintre garnituri va fi oprită, timpurile de așteptare în stație vor ajunge la 15 minute, anunță Metrorex.

Metrorex anunță că trenurile vor veni mai rar

Flota Metrorex are în exploatare 82 de trenuri. În conformitate cu normativele existente, acestor rame li se efectuează toate reviziile și reparațiile planificate prevăzute în planul de mentenanță întocmit de fabricantul trenului. Alstom Transport SA, prestatorul de servicii de mentenanță și salubritate cu care Metrorex are un contract în vigoare, își reduce activitatea la metrou.

ADVERTISEMENT

Suspendarea progresivă a serviciilor de mentenanță efectuată de către Alstom Transport SA, pentru o parte din trenurile de metrou, determină retragerea acestora din circulație, la momentul în care vor ajunge la o scadență a reviziilor (la limita de kilometrii sau interval de timp)”, a transmis Metrorex.

Trenurile vor întârzia, astfel, chiar și 15 minute, intervalele de circulație pe magistrale fiind proporționate cu numărul de trenuri care sunt oprite din cauza lipsei de mentenanță.

ADVERTISEMENT

De exemplu, pe Magistrala 5 Eroilor – Râul Doamnei se va ajunge la un interval de sosire în stație de 15 minute.

Reprezentanții Metrorex au anunțat că intervalele din acest moment sunt apropiate de grafic, după cum urmează:

ADVERTISEMENT
  • M1+M3 – 9-10 minute
  • M2 – 4 minute
  • M4 -10 minute
  • M5 – 15 minute

Metrorex a cerut Alstom să nu ia decizii care afectează călătorii, însă compania nu are momentan soluții să-și plătească datoriile. La începutul lunii iulie, Metrorex anunța că are datorii de peste 170 de milioane de lei către firma care se ocupă de mentenanța trenurilor.

Cu toate că situația e critică, Metrorex speră să își plătească datoriile la următoarea rectificare bugetară. Între timp, Metrorex va majora salariile angajaților cu 7.5% începând cu luna august, în ciuda colapsului financiar.

ADVERTISEMENT

Mai mult, Metrorex vrea să instaleze un sistem anti-suicid în București. Măsura e menită să asigure siguranța călătorilor, prin instalarea așa-ziselor porți anti-suicid, în contextul în care metroul Bucureștean a înregistrat în ultimii ani mai multe incidente de acest gen.

ADVERTISEMENT