Stiri sportive

“Tricolorii mici”, audiențe de echipă mare! Meciul România U21 – Irlanda de Nord U21 a strâns în fața televizoarelor peste 1.900.000 de persoane

15.10.2019 | 17:12
Tricolorii mici audiente de echipa mare Meciul Romania U21  Irlanda de Nord U21 a strans in fata televizoarelor peste 1900000 de persoane
ADVERTISEMENT

Victoria echipei naționale de tineret a României în meciul cu Irlanda de Nord a strâns în fața televizoarelor peste 1.900.000 de oameni, număr comparabil cu audiența partidei primei reprezentative cu Insulele Feroe. Pro TV, postul care a achiziționat drepturile de difuzare ale partidelor selecționatelor României, a fost lider de audiență atât cu victoriile “tricolorilor mici” cu Ucraina și Irlanda de Nord, cât și cu meciul câștigat de selecționata lui Cosmin Contra cu Insulele Feroe.

  • Cota EXCLUSIVĂ Fortuna: 3,25 este cota pentru “1” la meciul România – Norvegia. Vezi aici toate cotele!
ADVERTISEMENT

Naționala mică, audiențe comparabile cu prima reprezentativă

Pro TV pare că a tras lozul câștigător în momentul în care a achiziționat drepturile de difuzare ale partidelor selecționatelor României în preliminariile pentru EURO. Ultima reprezentație a “tricolorilor mici”, victoria 3-0 cu Irlanda de Nord, a strâns în fața televizoarelor 1.909.000 de persoane la nivel național, cu puțin sub victoria primei reprezentative cu Insulele Feroe, meci văzut de 1.954.000 de oameni, conform informațiilor oferite de Pagina de Media.

  • Romania U21 – Irlanda de Nord, 1.909.000 de persoane, rating 10.7%, 23 share
  • Insulele Feroe – România, 1.954.000 de persoane, rating 11%, 27.2 share 
  • România U21 – Ucraina U21, 1.820.000 de persoane, rating 10.2%, 21.9 share 
ADVERTISEMENT

Chiar dacă adversarul a fost mai slab cotat, victoria României U21 cu Irlanda de Nord a înregistrat audiențe mai mari decât cele din jocul cu Ucraina. Partida cu țara ce dă campioana mondială la nivel U20 a fost urmărită de aproximativ 1.820.000 de persoane. Meciul de la Voluntari cu Irlanda de Nord a strâns cu 500.000 de mii de persoane mai mult decât următorul post de televiziune, Antena 1, ce a difuzat în intervalul orar 20:00 – 23:30, emisiunea culinară “Chefi la Cuțite”.

Meciul România - Spania a strâns în fața televizoarelor peste 2.700.000 de persoane. Sursă Foto: Sportpictures
Meciul România – Spania a strâns în fața televizoarelor peste 2.700.000 de persoane. Sursă Foto: Sportpictures

România – Spania, record în această toamnă

Meciul cu cele mai mari audiențe din această toamnă a fost, așa cum era de așteptat, confruntarea cu Spania. Aproximativ 2.714.000 de oameni, la nivel național, au urmărit înfrângerea cu 1-2 de pe Arena Națională.

ADVERTISEMENT

Duelul cu ibericii au înregistrat audiențe de peste două ori mai mari decât postul clasat pe locul doi în topul audiențelor în data de 5 septembrie, Kanal D.

Tags: