”Tricolorii” au ajuns la Priștina încă de miercuri, 4 septembrie, iar în delegația noastră se află și Gino Iorgulescu, președintele LPF. Acesta este primul joc al naționalei după instalarea în funcția de selecționer al lui Il Luce.
Înainte de partida Kosovo – România, din noua ediție a Ligii Națiunilor, care se va disputa vineri, 6 septembrie, de la ora 21:45, ”tricolorii” au primit din partea lui Mircea Lucescu un scurt moment de relaxare.
Jucătorii echipei naționale și o parte a staff-ului au făcut o plimbare de 10 minute în jurul hotelului unde sunt cazați la Priștina. Fotbaliștii au fost extrem de destinși și au discutat amical între ei pe parcursul ieșirii.
Delegația noastră este cazată într-un resort de patru stele aflat în afara capitalei statului Kosovo, în care a stat și la precedenta vizită din 2023. Hotelul de lux se află la aproximativ 30 de minute de mers cu autocarul de stadion.
Stabilimentul are o mulțime de facilități având propriul restaurant, piscină interioară și exterioară, saună, iar toate camerele au climatizare. Prețul mediu al unei camere în această perioadă este de 100 de euro pe noapte.
Înaintea întâlnirii Kosovo – România, fostul selecționer Edi Iordănescu, care a refuzat prelungirea contractului după EURO 2024, a ținut să transmită un mesaj de încurajare pentru jucători și pentru Mircea Lucescu.
Noul selecționer s-a lovit de primele probleme la echipa națională. Portarul Horațiu Moldovan a refuzat convocarea pentru a se pregăti la noua sa echipă Sassuolo, iar mijlocașul Mihai Lixandru s-a accidentat și a ieșit din calcule.
Impresarul Giovanni Becali a susținut la FANATIK SUPERLIGA că cel mai probabil Horațiu Moldovan a ales să nu vină la această acțiune a naționalei pentru că nu îi convine faptul că este rezervă.
În aceste condiții, cei trei portari din lot sunt Florin Niță, Ștefan Târnovanu și Laurențiu Popescu. FANATIK a aflat că alesul lui Mircea Lucescu pentru postul de titular este veteranul Niță, cel care a apărat și la EURO 2024.