Eliminată din Liga Campionilor şi Cupa Franţei, PSG mai are un singur obiectiv, câştigarea campionatului în Ligue 1. După sucesul din meciul cu Clermont, parizienii au ajuns la un avans de 15 puncte faţă de Rennes şi Marseille, însă OM are un meci mai puţin jucat.
În minutul 6 al meciului de la Clermont, Lionel Messi l-a găsit ideal pe Neymar, iar brazilianul a înscris cu un şut din interiorul careului, chiar de lângă un adversar care era căzut pe gazon.
După 13 minute, PSG a marcat al doilea gol, iar tripleta a conclucrat la această fază. Întâi, Neymar i-a trimis lui Lionel Messi, aflat în zonă centrală, iar acesta i-a redirecţionat balonul lui Kylian Mbappe, care l-a învins cu uşurinţă pe Arthur Desmas.
Clermont a reuşit să micşoreze diferenţa chiar înaintea pauzei, după reuşita lui Jodel Dossou din minutul 42, motiv pentru ca fanii lui PSG să intre puţin în panică. Mai ales că formaţia de pe “Parc des Princes” a reuşit câteva surprize neplăcute în acest sezon.
În minutul 71, Neymar i-a liniştit pe fanii lui PSG, după ce a executat o lovitură de la 11 metri şi a dus scorul la 3-1. Apoi, în minutele 74 şi 80, Kylian Mbappe a înscris de două ori, pentru a realiza hat-trick-ul, după pase venite de la Neymar şi Messi. Brazilianul a reuşit, la rândul lui, tripla, după un assist din partea atacantului francez. VEZI AICI VIDEO.
Weekend-ul trecut, PSG a învins-o pe Lorient, scor 5-1, iar meciul a intrat în istoria clubului drept primul în care toţi cei trei jucători au reuşit să marcheze. Neymar şi Kylian Mbappe au bifat câte o dublă, în timp ce Lionel Messi a înscris al patrulea gol al parizienilor.
Premiera a venit atât de târziu şi pentru că Neymar a lipsit destul de mult, după accidentarea din toamna anului trecut, iar Lionel Messi a bifat, la rândul lui, câteva absenţe în primul său sezon.
Contractul lui Kylian Mbappe va ajunge la final în vară, iar Real Madrid trage să-l aducă pe “Santiago Bernabeu”. În acelaşi timp, PSG a venit cu o ofertă stratosferică: salariu de 75.000.000 de euro pe an pentru două sezoane.
Neymar nu se mai află în graţiile conducătorilor clubului, chiar dacă şi-a prelungit contractul în 2021. Presa din Franţa susţine că şeicii sunt extrem de nemulţumiţi şi ar fi decişi să-l vândă în vară.
În ultimul rând, Lionel Messi, care a venit în vara anului trecut la PSG, nu se simte prea bine pe “Parc des Princes”, iar Barcelona îl momeşte să se întoarcă pe “Camp Nou”. Un lucru este clar, parizienii nu îi vor pierde pe toţi trei, dar şansele sunt mici ca tripleta să fie la Paris şi în sezonul viitor.