Sport

Trofeul câștigat de Steaua își schimbă formatul! Cum va arăta noua competiție

Supercupa Europei ar putea să își schimbe formatul începând din 2024, noile apariții reprezentându-le câștigătoarele Conference League și MLS.
22.09.2022 | 17:30
Trofeul castigat de Steaua isi schimba formatul Cum va arata noua competitie
Supercupa Europei a fost câștigată ultima oară de Real Madrid, după victoria cu 2-0 în fața lui Eintracht Frankfurt, la Helsinki. sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Într-o lume în continuă schimbare, și fotbalul european este pe cale să sufere noi transformări importante. Astfel, din sezonul 2024-2025, formatul UEFA Champions League se va schimba radical față de formula actuală, iar forul continental nu vrea să se oprească aici.

Campioana MLS, invitată permanentă la Supercupa Europei

Și Supercupa Europei ar urma să sufere modificări majore de format, după cum intenționează conducerea UEFA pentru a atrage noi audiențe. În acest sens, competiția înființată în 1972 și care le punea inițial față în față pe câștigătoarea Cupei Campionilor Europeni și a Cupei Cupelor ar urma să primească noi participante.

ADVERTISEMENT

În 1987, trofeul a fost câștigat de Steaua București după victoria cu 1-0 în fața lui Dinamo Kiev la Monte Carlo grație super-golului înscris de Gică Hagi. Apoi, după dispariția Cupei Cupelor în 1999, Supercupa Europei a fost disputată de câștigătoarea Champions League și a Cupei UEFA, devenită ulterior Europa League.

Din 2024, intenția UEFA este ca Supercupa Europei să fie disputată de patru echipe: pe lângă învingătoarele din Champions League și Europa League, ar apărea campioanele din Conference League și Major League Soccer (MLS), ultima sub formă de invitație.

ADVERTISEMENT

Supercupa, un Final Four în America

Turneul s-ar desfășura sub forma unui Final Four, precum în baschetul sau handbalul european, cu patru meciuri: două semifinale, finala mică și finala mare. Totodată, Supercupa Europei s-ar muta și pe un alt continent întrucât meciurile ar urma să se dispute în Statele Unite ale Americii.

UEFA ia foarte în serios un asemenea plan din dorința de a câștiga și mai mulți bani, mai ales după ce noul contract în privința drepturilor de televizare pentru competițiile europene intercluburi în Statele Unite, destinate publicului vorbitor de limba engleză, a adus încasări cu 150 la sută mai mari față de precedenta înțelegere. În plus, un profit considerabil se estimează și în privința drepturilor pentru publicul vorbitor de spaniolă.

ADVERTISEMENT

Un alt obiectiv din partea Uniunii Europene de Fotbal îl reprezintă extinderea audienței întrucât noul format ar atrage și mai mult familiile și publicul feminin. Este luată în considerare programarea meciurilor pe terenul campioanei din MLS în timpul unui festival de weekend, precum și organizarea unor concerte înaintea jocurilor, precum și în pauza lor, după modelul Super Bowl.

UEFA s-a inspirat după modelul meciurilor din NFL de la Londra

Cei de la UEFA au luat exemplul fotbalului american care a avut un succes enorm prin cucerirea unor noi piețe prin disputarea unor partide din sezonul regulat al NFL la Londra, pe legendarul stadion Wembley.

ADVERTISEMENT

Mai multe detalii despre planul viitorului format al Supercupei Europei vor fi discutate astăzi și mâine la adunarea generală a UEFA de la Istanbul.

Ultima ediție a Supercupei Europei s-a disputat pe 10 august la Helsinki și a fost câștigată de Real Madrid, după succesul cu 2-0 în fața lui Eintracht Frankfurt.

ADVERTISEMENT