News

Troiene de zăpadă pe Transalpina. Stratul atinge patru metri în anumite zone. Foto

Stratul de zăpadă depe Transalpina depășește patru metri pe alocuri.
31.05.2021 | 17:06
Troiene de zapada pe Transalpina Stratul atinge patru metri in anumite zone Foto
ADVERTISEMENT

Deși peste doar o zi primim cu brațele deschise prima zi de vară, pe Transalpina stratul de zăpadă este imens, iar în unele zone acesta depășește patru metri înălțime.

Troiene de zăpadă pe Transalpina

Autoritățile lucrează de zor pentru ca neaua să fie dată la o parte de pe carosabil, pentru că circulația va fi redeschisă cât de curând. Troienele de zăpadă de pe Transalpina ajung la patru metri pe anumite zone.

ADVERTISEMENT

Căderile de zăpadă recente, împreună cu două avalanșe care au avut loc au dus la acoperirea cu nea a drumului, dar și la aducerea mai multor pietre pe carosabil, care îl fac nepracticabil.

„În aceste zile se desfășoară lucrări de deszăpezire, refacere a semnalizării rutiere. În perioada următoare, imediat ce vremea va permite, vor începe lucrările de refacere a parapetelui afectat de avalanșele din timpul iernii, avalanșe care au antrenat pietre de mari dimensiuni pe partea carosabilă”, au transmis pe Facebook reprezentanții Direcței de Drumuri Craiova (DRDP).

ADVERTISEMENT

Deszăpezire pe Transalpina

În aceste momente se acționează la deszăpezirea drumului, chiar dacă ninge în continuare în această ultimă zi de primăvară.

„Chiar dacă pe Transalpina, la peste 1900 de metri altitudine, ploaia s-a transformat în ninsoare, lucrările de deszăpezire continuă. Se acționează cu două încărcătoare de mare capacitate și o autofreză, au mai transmis aceștia.

ADVERTISEMENT

Transalpina este cel mai înalt drum rutier din România și a fost închis din octombrie 2020, din cauza condițiilor meteo și a celor de drum, care ar pune, cu siguranță, în pericol circulația.

Când poate fi deschisă Transalpina

Drumul are o altitudine maximă de 2145 m, în pasul Urdele și este o adevărată atracție turistică de o frumusețe aparte, fiind supranumit Drumul Regelui, pentru că Regele Carol II a parcurs drumul alături de familia sa, în 1935.

ADVERTISEMENT

Pentru că încă au loc lucrări de reabilitare a drumului și zăpada nu pare a conteni în această zonă, data de la care va fi redeschisă Transalpina poate fi, cel mai probabil, una mai târzie decât anul trecut.

Sunt șanse să fie identică cu cea la care va fi pusă în circulație și Transfăgărășanul, adică undeva la finalul lunii iunie 2021, cel mai târziu.

Anunțul despre redeschiderea Transalpina va fi, desigur, făcut de autorități. Transalpina a început să fie asfaltată abia în anul 2008 și în 2018 aceasta avea cel puțin un strat de asfalt, într-o proporție de 99 % a suprafeței.

ADVERTISEMENT