Life

Trucuri simple ca să decorezi masa de Paște ca-n reviste. Foto

30.04.2021 | 14:17
Trucuri simple ca sa decorezi masa de Paste can reviste Foto
Trucuri simple ca să decorezi masa de Paște ca-n reviste Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Trucuri simple ca să decorezi masa de Paște ca-n reviste. FANATIK îți spune cum să creezi o atmosferă de sărbătoare și să transformi reuniunea într-una cu adevărat specială.

Pe lângă bucatele tradiționale, un aspect deosebit de important este și modul în care masa este aranjată. Fiind o sărbătoare importantă, cu o puternică semnificație, sunt anumite lucruri care nu trebuie să lipsească.

ADVERTISEMENT

Paștele reprezintă una dintre cele mai mari sărbători creștine și cea mai importantă a primăverii. Decorul mesei din această zi trebuie să simbolizeze revenirea la viață, veselia și lumina.

Trucuri simple ca să decorezi masa de Paște ca-n reviste

Protagonistele acestei sărbători sunt ouăle vopsite. Culorile alese diferă de la gospodină la gospodină, dar, pentru că sunt nelipsite de pe masa de Paște, e bine să ținem cont de modul în care le încadrăm „în peisaj”. E bine să ținem cont de culoarea mesei în sine sau a feței de masă, astfel încât să existe un contrast între cele două elemente. Dacă ouăle sunt roșii, masa trebuie să aibă o culoare deschisă sau viceversa, dacă am ales culori pale pentru ouă, putem să folosim o față de masă cu o culoare mai puternică.

ADVERTISEMENT
ouă Paște
Model de aranjament pentru ouăle de Paște
Sursa foto: Pinterest

Mici trucuri pentru amplasarea ouălelor pe masă: pentru un decor mai deosebit, puteți să așezați ouăle într-un cuib, folosind aranjamente speciale sau hârtie. De asemenea, ouăle se pot înfășura în șervețele sau în suporturi speciale pentru acestea. Pot fi folosite și cartoane normale, decorate cu șervețele sau hârtie colorată.

ouăle de Paște
Model de aranjament pentru ouăle de Paște
Sursa foto: Pinterest

Un alt element important pentru un decor reprezentativ unei mese de sărbătoare în primăvară sunt florile. Pentru masa de Paște, cele mai recomadate sunt lalelele. Putem „să ne jucăm” și aici cu nuanțele și sunt multe variante pe care le putem încerca. Cea mai recomandată ar fi asortarea florilor cu ouăle, mai ales dacă au fost alese diverse culori pentru cele din urmă.

ADVERTISEMENT
florile de Paște
Model de aranjament pentru florile de Paște
Sursa foto: Pinterest

Mici trucuri pentru așezarea florilor: un aspect important în aranjamentul acestora este vaza. Puteți folosi vaze normale, albe, sau puteți să improvizați, folosind borcane sau simple ghivece pe care le puteți decora cu șervețele. De asemenea, alături de flori se pot încadra ramuri de pomi înflorite.

Nelipsite de pe masa de Paște sunt și lumânările. Sunt multe variante în care acestea se pot încadra în decor. Se pot cumpăra lumânări în formă de ou, iar acestea pot fi așezate direct pe masă sau în suporturi speciale pentru ele. Un truc care nu dă greș, este crearea unor suporturi speciale pentru lumânări. Puteți să folosiți pahare cu picior, de vin, iar lumânările pot fi și pastilă. Paharele vor fi așezate cu gura în jos (puteți așeza flori în interiorul lor), iar lumânările deasupra.

ADVERTISEMENT
Suport de lumânări improvizat
Suport de lumânări improvizat
Sursa foto: Pinterest

În plus, elemente esențiale pentru decorul oricărei mese sunt șervețelele, menționate și în cazurile de mai sus. E important să alegeți modelul sau culoarea acestora în funcție de restul elementelor de pe masă și le puțeti folosi pentru „asamblarea” întregii mese. Șervețelele pot ajuta la ornamentele pentru ouă sau pot fi așezate pe farfurii. De asemenea, ele pot fi transformate în tot felul de forme, de la iepurași la flori sau suport pentru tacâmuri.

ADVERTISEMENT