Am putea spune că trupa Phoenix a avut mai multe vieți decât se spune că are o pisică și asta, o recunosc chiar nume consacrate ale acestei formații, se datorează în mare parte rebelului și mult-prea ambițiosului Nicu Covaci.
La fel ca mitul păsării care renaște din propria cenușă după ce e cuprinsă de flăcări, și Phoenix-ul românesc a trecut prin etape și etape de la înființarea ei până acum. Întrebat în cadrul documentarului „Phoenix: har și jar”, care va avea premiera în cinematografe pe 20 ianuarie 2023, de câte ori a ars Phoenix, Mircea Baniciu dă un răspuns epic: „De câte ori a vrut Nicu Covaci”.
Nu este primul film documentar dedicat istoriei unei trupe greu încercate de vremuri și de încăpățânarea unui lider precum Nicu Covaci de a gestiona totul, de a face și desface înțelegeri. Maniera în care regizorul Cornel Mihalache a pus în scenă perioadele de aur și smoală ale formației, în combinație cu doza de umor, de zici că asiști la un stand-up comedy complet neregizat, transformă această producție în ceva mai mult. E un produs ce merită să fie văzut cu detașare, indiferent de care tabără te-ai poziționa.
Faptul că trupa Phoenix încă generează interes nu e de mirare. Fie și pentru poveștile care au împânzit de-a lungul anilor succesul ei te face să vrei să știi mai mult, mai ales despre perioadele de cumpănă, unele pe care, în general, artiștii le țin doar pentru ei și istorisesc doar ce le convine.
Ei bine, la acest documentar o să vedeți, vorba aceea, câte bordeie, atâtea obiceie… și anume, câți artiști din Phoenix, atâtea viziuni diferite despre urcușurile și coborâșurile lor muzicale… și nu numai!
Josef Kappl, Mircea Baniciu, Mircea Florian, Erlend Krauser, Nicu Covaci și Ovidiu Lipan Țăndărică vin cu propriile lor trăiri și amintiri. Fiecare reprezintă câte o piesă de puzzle diferită. Piesele, puse acolo unde trebuie, îți vor forma tabloul pe care ai fi vrut să îl privești. Ți se va clarifica, într-un mod pur românesc, ce s-a întâmplat, de fapt, cu acest fenomen muzical.
Aceleași evenimente prin care au trecut artiștii din Phoenix au fost trăite complet diferit de fiecare în parte și asta face din documentarul dedicat aniversării celor 60 de ani ai trupei unul menit să te facă să realizezi că, într-adevăr, un banal pahar nu va fi văzut niciodată la fel de toți privitorii.
Producția de o oră și 50 de minute tratează cele mai serioase necazuri prin care au trecut băieții de la Phoenix într-o manieră uneori suprarealistă, alteori ironică sau chiar comică.
Cele aproape două ore te vor purta în problemele profunde cu care s-a confruntat formația, neînțelegerile cu Covaci fiind expuse mai clar ca niciodată (multe pornind de la bani).
De la evadarea din România a membrilor trupei, ascunși în poziții de yoga în niște boxe (da, pe cât de ireal, pe atât de adevărat), până la conflictele (mai mult ideologice) cu Adrian Păunescu, vă veți regăsi, indiferent de vârstă, în spiritul povestitorilor care și-au relatat experiențele ce se pot transforma, fără doar și poate, într-un lungmetraj veritabil.
Legat de perioada din anii 70 în care trupa a încercat să se adapteze în Germania (fără Mircea Baniciu), Ovidiu Lipan Țăndărică spune, în cadrul documentarului, că a fost „într-o închisoare spirituală”.
Phoenicșii și-au imaginat, în perioada comunismului, că în Vest vor găsi mai mult decât acel cârlig de care se agățau dorind să scape de metehnele ceaușiste… Doar că… în afara țării s-au nimerit într-o altă colivie… Despre ce colivie e vorba și ce ”vină” ar fi avut Nicu Covaci, veți descoperi doar dacă veți merge la cinema!
Ce reiese în mod evident din acest documentar e că în această trupă s-au ciocnit niște pietre tari. Atunci când două pietre se ciocnesc și insistă să-și dispute orgoliile se nasc scântei. Acea scânteie a dus la flacăra care a transformat jarul în har!