Life

Trupa Vunk va susține un mega-concert la Sala Palatului, după moartea bateristului Nicu Sârghea. Cornel Ilie: ”Să cântăm de două ori mai puternic”

Trupa Vunk nu-și întrerupe activitatea după moartea bateristului Nicu Sârghea, unul dintre fondatorii proiectului, alături de Cornel Ilie.
23.12.2024 | 23:37
Trupa Vunk va sustine un megaconcert la Sala Palatului dupa moartea bateristului Nicu Sarghea Cornel Ilie Sa cantam de doua ori mai puternic
Trupa Vunk a fost zguduită de moartea barteistului Nicu Sârghea / Foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Nicu Sârghea, membru fondator al trupei Vunk, a decedat la începutul lunii decembrie. Cornel Ilie, solistul formației, a anunțat că proiectul va merge mai departe.

Vunk va cânta, fără Nicu Sârghea, de Ziua Îndrgăstiților

Printr-o postare pe contul de Facebook al trupei, Cornel Ilie a anunțat că formația își va continua activitatea. Vunk are programat un mega-concert, la Sala Palatului, de 14 februarie.

ADVERTISEMENT

Înainte de asta, Vunk va lansa o nouă piesă, ”Te-am sunat din greșeală”, la înregistrările căreia a participat și Nicu Sârghea.

Cornel Ilie: ”Trebuie să ne bucurăm de viață”

”În ultimele zile, universul nostru a fost zguduit. Inima și toba lui Nicu au încetat să mai bată, însă numele lui și bucuria pe care a lăsat-o în urmă, ele nu au voie să tacă și nu trebuie să tacă.

ADVERTISEMENT

Mai avem multă muzică de scris, multe povești de spus, mulți oameni la care încă nu am ajuns și multe suflete pe care vrem să le asigurăm că nu sunt singure și că le înțelegem.

Trebuie să ne bucurăm de viață de două ori mai mult, să cântăm de două ori mai puternic. Mergem înainte!

ADVERTISEMENT

O să învățăm să mergem din nou și primul pas este să ne întoarcem la acea lansare pe care ne-am propus-o acum o săptămână, la cântecul ”Te-am sunat din greșeală”, varianta cu cvartet.

Și nu doar pentru a ne ține de un plan ci pentru a mă folosi de acest pretext să vă spun să-i sunați pe cei pe care-i iubiți nu din greșeală, ci pentru că așa vreți, pentru că așa simțiți.

ADVERTISEMENT

Mulțumim pentru toată iubirea și puterea pe care ni le-ați dat în această perioadă. Avem mare nevoie de voi. Iar noi rămânem întotdeauna trupă și suflet”, a declarat Cornel Ilie, printr-un video postat pe pagina de Facebook a trupei.

Cât costă biletele la concertul Vunk

Anul viitor, de Ziua Îndrăgostiților, Vunk va susține un concert simfonic intitulat ”Te aștept”. Tot Cornel Ilie a confirmat că spectacolul se va desfășura așa cum a fost programat.

Biletele au fost deja puse în vânzare, cu prețuri începând de la 103 lei, la 271 lei, în varianta redusă pentru fanii care doresc să le achiziționeze încă de acum.

ADVERTISEMENT