Trupul lui Robert Lupu, bărbatul care a ucis-o cu o cruzime de neimaginat pe Teodora Marcu, ar fi fost ridicat miercuri dimineață de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” din București. Fiica sa, Larisa Ștefana Lupu și fratele său sunt cele două persoane care au preluat trupul neînsuflețit. Se pare că familia acestuia a luat decizia de a-l incinera, iar procedura a avut deja loc la Crematoriul Vitan – Bârzești.
Criminalul în vârstă de 49 de ani și-a pus capăt zilelor la scurt timp după ce a comis crima care a șocat întreaga țară. Fapta a avut loc sâmbătă, 1 iunie, în cartierul Cosmopolis din București. Se știe deja că Biserica Ortodoxă nu oficiază slujbe religioase în cazul persoanelor care se sinucid.
Conform tradiției, acestora nu li se poate face înmormântarea religioasă în lăcașuri de cult. Totuși, nu se știe dacă asta a fost motivul pentru care familia bărbatului a decis să îl incinereze imediat cum i-au ridicat trupul, conform Antena 3 CNN.
Procurorii continuă cercetările pentru a înțelege mai bine cum a acționat Robert Lupu. Au fost făcute percheziții în apartamentul acestuia din Onești, de unde au fost ridicate un laptop, un telefon mai vechi și mai multe documente care ar putea ajuta la reconstituirea stării psihice și a motivației lui înainte de crimă.
Toate obiectele urmează să fie analizate în cadrul unei percheziții informatice, pentru a se afla dacă au existat mesaje de amenințare sau planuri. Între timp, în curtea casei părintești a Teodorei din Helegiu, județul Bacău, este durere multă. Trupul neînsuflețit al fetei a fost adus acasă, acolo unde a copilărit, iar imaginea sicriului alb acoperit de flori a sfâșiat inimile celor prezenți.
Teodora Marcu, cunoscută publicului din sezonul 6 al emisiunii „Insula iubirii”, avea doar 23 de ani și era însărcinată. Sâmbătă, în jurul orei 19:00, tânăra se afla într-o zonă pietonală din complexul rezidențial Cosmopolis, împreună cu verișoara ei și mai mulți copii, inclusiv fiica sa.
În acel moment, fostul ei iubit, Robert Lupu, a apărut pe neașteptate, a scos un pistol dintr-o geantă și a tras în direcția tinerei, după care a fugit. Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Floreasca din București, în stare gravă, însă medicii nu au reușit să-i salveze viața.
La câteva ore de la atac, autoritățile au reușit să-l localizeze pe Robert Lupu într-o parcare de tiruri din apropierea complexului. Polițiștii i-au cerut să se predea, dar acesta a refuzat și a deschis focul asupra lor. În cele din urmă, bărbatul și-a pus capăt zilelor.
Ancheta a scos la iveală indicii clare că gestul lui Robert Lupu a fost premeditat. Cu puțin timp înainte de crimă, acesta a postat pe rețelele sociale o fotografie cu el fumând într-un bar din apropiere, alături de mesajul sugestiv: „E doar o chestiune de timp”.