Sport

„Tu ai ales Dinamo sau Dinamo te-a ales pe tine?”. Promisiunea pe care și-a făcut-o Giani Kiriță, când a văzut că suporterii din Ștefan cel Mare îi strigă numele

Giani Kiriță a dezvăluit la FANATIK DINAMO momentul care l-a făcut să se îndrăgostească de echipa din Ștefan cel Mare: „Când galeria mi-a scandat numele, am promis că dau totul”.
25.03.2026 | 12:30
Tu ai ales Dinamo sau Dinamo tea ales pe tine Promisiunea pe care sia facuto Giani Kirita cand a vazut ca suporterii din Stefan cel Mare ii striga numele
Giani Kiriță a devenit rapid un idol în Ștefan cel Mare. Cum s-a îndrăgostit de Dinamo
ADVERTISEMENT

Giani Kiriță a fost unul dintre cei mai iubiți jucători care au evoluat în Ștefan cel Mare. Acesta a venit la emisiunea FANATIK DINAMO și a vorbit despre primii săi pași în fotbal și despre modul în care a reușit să ajungă în curtea „câinilor roșii”. Momentul care l-a emoționat cel mai tare a fost atunci când galeria a început să-i scandeze numele. De atunci, Kiriță s-a îndrăgostit iremediabil de echipă.

Giani Kiriță a devenit rapid un idol în Ștefan cel Mare. Cum s-a îndrăgostit de Dinamo

Kiriță ajungea la Dinamo în anul 1997, după ce și-a făcut junioratul la Rocar. A petrecut 7 ani de vis la echipa din Ștefan cel Mare, pentru care a jucat un total de 147 de meciuri și a înscris 9 goluri. A făcut parte dintr-o echipă foarte puternică, iar în 2003 prindea un transfer important în Turcia, la Samsunspor.

ADVERTISEMENT

Fostul fotbalist a fost un adevărat idol pentru suporteri. Fanii s-au îndrăgostit de Kiriță, iar Kiriță de fani. Stoperul impresiona prin forța sa din defensivă, dar și prin eleganța pe care reușea să o afișeze. Giani a petrecut multe sezoane și în fotbalul turc. De altfel, este al treilea român cu cele mai multe prezențe în Superliga Turciei.

Ce a promis Giani Kitiță după ce suporterii lui Dinamo au început să îi scandeze numele

Totuși, marea sa dragoste va rămâne întotdeauna Dinamo București. Fostul fotbalist a fost invitatul lui Cristi Coste la emisiunea FANATIK DINAMO, unde a vorbit despre primele sale amintiri de la echipa din Ștefan cel Mare și a spus care a fost momentul care l-a dat pe spate.

ADVERTISEMENT

„Dacă îmi aduc aminte bine, primul meci pe care l-am jucat… în momentul în care galeria mi-a strigat numele, Giani Kiriță, am zis că eu, cât am să joc fotbal, am să dau și ultima picătură de energie pentru echipa asta. Dinamo m-a ales pe mine. Eu veneam din ligile inferioare. Nu am avut de ales.

ADVERTISEMENT

Nu mai îmi amintesc primul meci la seniori. Parcă e o veșnicie. Acum 30 de ani se întâmpla. Ca să joci titular la Dinamo trebuia să treci prin niște site grele. Am jucat câteva luni la tineret. Trebuia întâi să prinzi lotul. După trebuia să se accidenteze sau să fie suspendat cineva ca să ai o șansă”, a declarat Giani Kiriță în exclusivitate la FANATIK DINAMO.

ADVERTISEMENT