News

Tudor Chirilă îi caracterizează pe participanții la mitingul PSD Craiova: ”Pe oamenii ăștia îi guvernează frica!”

16.04.2019 | 10:42
Tudor Chirila ii caracterizeaza pe participantii la mitingul PSD Craiova Pe oamenii astia ii guverneaza frica

Tudor Chirilă a venit cu o reacție după mitingul PSD de la Craiova, pe pagina sa de Facebook. Solistul trupei Vama a vorbit despre oamenii care au luat parte la această adunare și a spus că despre ei că sunt personae guvernate de frică, cetățeni pe care partidele de Opoziție nu i-au luat în seamă până acum.

PSD a organizat în 12 aprilie un miting la Craiova, în vederea alegerilor europarlamentare, Liderii social-democrați au avut ocazia să facă o baie de mulțime într-unul dintre fiefurile lor și au susținut discursuri cu tentă anti-UE în fața câtorva mii de oameni. Politicieni din Opoziție, printre care și Rareș Bogdan, au susținut că participanții la miting au venit fie plătiți, fie de teama că vor fi dați afară de la locurile de muncă.

Tudor Chirilă spune, însă, că acești oameni nu ar trebui să fie judecați și că ei sunt guvernați de PSD prin frica zilei de mâine. Vedeta de la PRO TV spune că Opoziția ar trebui să conștientizeze faptul că pe acești români nu îi interesează teme precum educația, infrastructura sau sistemul de sănătate.

Liviu Dragnea la mitingul PSD din Craiova
Tudor Chirilă spune că oamenii care au participat la mitingul PSD din Craiova nu trebuie judecați

Ce spune Tudor Chirilă despre oamenii de la mitingul PSD din Craiova

“Oamenii din acest film reprezintă o realitate pe care partidele din opoziție ar trebui să o ia în seamă. Iar ceea ce trebuie să înțeleagă partidele din opoziție este că temele care îi sensibilizează pe acești oameni nu sunt autostrăzile, fiscalitatea, birocrația, infrastructura, sistemul de sănătate sau educația.

Pe oamenii ăștia îi guvernează FRICA pentru ziua de mâine, iar asta este o temă care poate controla un om. Când ți-e frică pentru ziua de mâine e mai important pentru tine să fii înțeles decât să primești ceva. PSD-ul lasă impresia că îi înțelege pe acești oameni. Adevărul e că îi îngroapă”, a scris Chirilă pe Facebook.

Conform cântărețului, acești oameni nu sunt capabili “să vadă că PSD nu e preocupat decât de propria rețea mafiotă”, iar acest lucru ar fi și din cauza Opoziției, care nu i-a luat în seamă până acum. Chirilă precizează că măcar “la patru ani, PSD-ul are grijă de ei”.

Artistul spune că acești oameni nu ar mai trebui priviți cu superioritate, pentru că se ajunge la o divizare din care România nu are nimic de câștigat. El susține că aceste persoane ar trebui înțeleș pentru că și ei fapt parte din țara noastră, chiar dacă nu este vorba despre o parte “pe care s-o idealizăm”.