News

Tudor Chirilă, ”nașul” lui Daniel Băluță și al soției sale. Cum a ajuns solistul trupei Vama să marcheze definitiv destinul marelui învins de la locale

Cine este soția lui Daniel Băluță. Cum a ajuns Tudor Chirilă să influențeze viitorul unuia dintre cei mai importanți lideri PSD al ultimilor ani. Asta în ciuda faptului că solistul trupei Vama a criticat acest partid
07.12.2025 | 22:37
Tudor Chirila nasul lui Daniel Baluta si al sotiei sale Cum a ajuns solistul trupei Vama sa marcheze definitiv destinul marelui invins de la locale
Daniel Băluță și-a cucerit soția pe muzica lui Tudor Chirilă. Ce gest a făcut edilul pentru Andreea Mihaela în urmă cu 25 de ani / Colaj foto: Fanatik / Surse foto: Inquam Photos, Hepta
ADVERTISEMENT

Soția lui Daniel Băluță este medic stomatolog și are o relație cu liderul PSD de mai bine de 25 de ani. La succesul poveștii lor de dragoste a contribuit, în mod paradoxal, Tudor Chirilă.

Cine este soția lui Daniel Băluță. Ce meserie are Andreea Mihaela

Tudor Chirilă, solistul trupei Vama, este ”nașul” cuplului Daniel – Andreea Mihaela Băluță. Acesta a avut un rol extrem de important în relația pe care Daniel Băluță o are cu soția lui.

ADVERTISEMENT

O prezență interesantă la votul din 7 decembrie 2025 pentru Primăria Capitalei a fost Andreea Mihaela, soția lui Daniel Băluță. Aceasta s-a făcut remarcată printr-o ținută nonconformistă, cu părul desfăcut, un palton cu glugă, un șirag de perle la gât și pantaloni sport. La rândul lui, Băluță a apărut într-o pereche de blue-jeans, o jachetă bleu-marin și o brățară turcoaz.

Soția lui Daniel Băluță a fost, până acum, o prezență discretă. De profesie medic stomatolog (la fel ca Daniel Băluță), Andreea Mihaela Băluță deține o clinică stomatologică, este asistent la Universitatea de Medicină și Farmacie și consilier la Colegiul Medicilor Stomatologi. Cei doi sunt părinții unei fete de vârsta adolescenței, pe nume Alexandra.

ADVERTISEMENT

Când a cunoscut-o Daniel Băluță pe soția lui. Gestul ”magic” din 2000

Daniel Băluță și soția lui au fost colegi de facultate, dar se cunosc de mici. Amândoi au copilărit în același cartier, Berceni, și au fost înscriși la aceeași grădiniță. Într-un interviu dat la Antena 3, soția lui Daniel Băluță a dezvăluit cum a cucerit-o edilul. S-a întâmplat în timpul unui concert Vama Veche, chiar în localitatea Vama Veche.

ADVERTISEMENT

Întâmplarea face ca atât Daniel cât și Andreea Mihaela să fie admiratori ai lui Tudor Chirilă, iar la acea vreme, trupa din care acesta făcea era în mare vogă. Doar că în timp ce solistul își făcea ”numărul pe scenă”, vremea s-a răcit brusc, iar spectatorii au fost luați prin surprindere pentru că nu veniseră ”echipați” cu haine groase.

”M-a cucerit cu o pereche de șosete. Eram în vara anului 2000, la mare, la Vama Veche. La un concert cu formația Vama Veche. Era o seară destul de friguroasă, dar eu eram doar într-o pereche de sandale. Mi-a adus o pereche de șosete”, a povestit soția lui Daniel Băluță pentru sursa citată. După concertul Vama Veche, cei doi au ajuns să formeze un cuplu care rezistă cu succes de mai bine de un sfert de secol.

ADVERTISEMENT

Tudor Chirilă, critic dur al PSD. A întrebat Inteligența Artificială ce candidat are programul cel mai bun

Așa se face că, fără să vrea, Tudor Chirilă a fost omul care a unit destinele celor doi. Pradoxul face ca solistul trupei Vama să fie unul dintre criticii acerbi ai Partidului Social Democrat, formațiune care l-a propulsat pe Daniel Băluță în competiția electorală pentru Primăria Capitalei. Într-o postare mai veche, Chirilă a declarat că nu a votat niciodată PSD și PNL și a subliniat că nu a luat niciodată bani în campanii electorale. Ce-i drept, Tudor Chirilă nu l-a criticat niciodată (dar nici nu l-a lăudat) pe Daniel Băluță.

Cu câteva ore înainte de alegeri, solistul trupei Vama spunea că nu a luat încă nicio decizie în legătură cu votul său. El a povestit că a luat programele primilor cinci candidați și le-a introdus în Chat GPT și Gemini. ”Apoi am mai formulat niște întrebări, am definit niște variabile și încerc să mă decid”, spunea Tudor Chirilă cu câteva ore înainte de începerea votului pentru Primăria Capitalei.

Daniel Băluță, primar din 2016

Daniel Băluță a intrat ca favorit în cursa electorală, cu toate că sondajele a arătat un permanent echilibru între el și următorii trei candidați: Ciprian Ciucu, Cătălin Drulă și Anca Alexandrescu. După primele exit-polluri, Daniel Băluță s-a clasat pe locul doi, după Ciprian Ciucu, cu 26,3% (potrivit CURS-Avangarde).

În vârstă de 48 de ani, el a ajuns primar al sectorului 4 în anul 2016, succedându-l pe Cristian Popescu Piedone. Anterior, el a fost consilier local în aceeași instituție, iar din 2013 a devenit viceprimar.