Moartea legendarului Nicu Covaci, fondator al trupei Phoenix și figură emblematică a rockului din România, lasă un gol imens în sufletele celor care i-au iubit muzica și l-au cunoscut. Au apărut primele reacții după vestea teribilă privind decesul artistului.
Printre primii care și-au exprimat regretul se numără Mircea Baniciu, fost coleg de scenă al lui Nicu Covaci, dar și artistul Tudor Chirilă. Cântărețul de folk, Mircea Baniciu, a publicat un mesaj pe pagina sa de socializare.
„Drum lin Nicu Covaci! Regrete imense!”, este mesajul postat de Mircea Baniciu. Cei doi au făcut istorie în lumea muzicală din România, prin prisma colaborării din anii 70. Mircea Baniciu a fost cooptat în formație, după ce Nicu Covaci l-a auzit cântând într-un local din Timișoara.
„Cântam într-un club din Timișoara, ca folkist, în general coveruri. Dar aveam deja și câteva piese proprii. Ei au observat că am priză la public și o voce foarte bună. M-au invitat la unul dintre party-urile lor și am cântat și acolo.
Peste câteva zile, m-am întâlnit pe stradă cu Nicu, care mi-a spus să vin la repetiții, că avem treabă. Eu eram un fan Phoenix. Mi s-a părut incredibil să ajung în locul lui Moni Bordeianu, care tocmai plecase în străinătate.
Trupa veche se destrămase, de altfel, pentru că și Béla Kamocsa se orientase spre jazz, iar Nicu era în căutarea unor noi colegi. Împreună cu Nicu, Ioji și Costin – și, mai târziu, Țăndărică – am fost o trupă de vis”, declara, în urmă cu ceva timp, Mircea Baniciu, pentru Viva.
După revenirea în țară a lui Nicu Covaci, trupa s-a reunit, în anii 90. Însă, între cei doi artiști au existat anumite dispute, realizând că ideile lor erau „diferite”, așa cum menționa Baniciu.
Cântărețul și actorul Tudor Chirilă a reacționat, de asemenea, imediat după ce a aflat vestea tristă privind moartea lui Nicu Covaci. Acesta a publicat un mesaj pe Facebook, chiar în versurile unei celebre piese a trupei Phoenix.
„Fie să renască numai cel ce har /Are de-a renaște, curățit prin jar/ Din cenușa-i proprie și din propriu-i scrum/ Astăzi ca și mâine, pururi și acum!”, se arată în mesajul lui Tudor Chirilă.
Nicu Covaci s-a stins din viață, vineri, 2 august, la Spitalul din Timișoara, aici unde se afla internat la Secția de Terapie Intensivă. Amintim că în luna martie, artistul a suferit o operație pe creier.